Les Apaches / Apașii (2013)

Regizor: Thierry de Peretti. Producător: Igor Wojtowicz.
Scenariul: Benjamin Baroche și Thierry de Peretti.
Cu: Aziz El Hadachi, François-Joseph Culioli, Hamza Meziani, Joseph-Marie Ebrard, Maryne Cayon.
Nerecomandat minorilor sub 16 ani, interzis copiilor sub 12 ani (în principal din cauza scenelor de violență).

IMDb: 5,9/10; AlloCiné: 2,7/5; SensCritique: 6,3/10.

Un titlu precum Apașii duce automat cu gândul la un western cu cowboy și indieni sau (pentru francezi, în special) la ”apașii” de la începutul secolului 20, bandiți care terorizau Parisul, supranumiți așa într-o epocă în care cuvântul ”apaș” avea un sens peiorativ în limba franceză. Titlul nu este deloc întâmplător, deoarece el caracterizează de minune pe eroii (sau mai degrabă anti-eroii) din film, niște apași contemporani din Corsica, locație care la rândul său se potrivește foarte bine (ca urmare a trecutului său) cu povestea redată. În plus, regizorul și co-scenaristul Thierry de Peretti este corsican, deci de-al casei, iar ”acțiunea” se desfășoară la Porto-Vecchio, în extremitatea sudică a insulei.

Am pus în ghilimele ”acțiunea” pentru că, într-adevăr, prea multă acțiune nu este. Cei care și-ar dori să vadă un thriller clasic vor fi dezamăgiți. Totul se desfășoară cu o lentoare specifică sudului, nu doar al Corsicii sau al Franței, ci Sudului în general. Regizorul este preocupat de atmosferă, nu de acțiune. Iar atmosfera este una cât se poate de calmă: liniștea de dinaintea furtunii. Scenele sunt redate aproape ca într-un film documentar. Unul de ăla lent, în care se explică cât de torid poate fi la orele prânzului. Aștepți cu nerăbdare să se întâmple ceva, orice, și uite așa trece jumătate din film.

A trebuit să revăd încă odată filmul ca să înțeleg sensul (destul de subtil) al unor scene care, din prima, mi s-au părut inutile. În cazul unor producții de genul acesta, cu buget foarte limitat, nu prea te-ai aștepta să existe și scene fără sens. Până la urmă, am ajuns la concluzia că toate au desigur un sens, dar nu cel obișnuit, nu legat de ”acțiune”, ci de personaje. Scenele alea aparent inutile explică mai bine unele trăsături morale (uneori chiar și fizice) ale personajelor.

Personajele astea sunt de fapt niște tineri, abia trecuți de vârsta adolescenței, dar având în continuare unele apucături adolescentine. La limită, se poate spune că subiectul și obiectul filmului sunt ”tinerii din ziua de azi”, chiar generic vorbind, nu cu referire specială la Corsica. Cu toate acestea, în Corsica (probabil și în alte părți) se simte mult mai puternic o anume discrepanță de natură socială și financiară între tinerii de bani gata, veniți din alte părți (îndeosebi din Franța continentală) să se distreze pe insulă și localnicii săraci și amărâți care le tund iarba, le curăță piscinele și vilele celor bine situați financiar.

Tinerii corsicani, fie imigranți maghrebieni, fie localnici get-beget, trăiesc cu acest complex de inferioritate și își doresc, firesc, să fie și ei la fel ca și tinerii bogați veniți la distracție în Corsica. Regizorul surprinde cu măiestrie această tensiune, care se poate descifra încă din primele cadre.

Este interesant că, probabil din lipsă de buget, actorii principali sunt niște amatori, care, pe deasupra, joacă cu numele lor real, idee foarte bună a regizorului, astfel că practic actorii își joacă cumva propriile lor roluri - și aș zice că o fac atât de bine, încât realmente stai să te întrebi cât la sută e actorie în ceea ce fac. Până la urmă sunt niște tineri relativ obișnuiți: Aziz (Aziz El Hadachi), François-Jo (François-Joseph Culioli), Hamza (Hamza Meziani) și Joseph (Joseph Ebrard). Împreună cu prietena lor Maryne (Maryne Cayon), ei organizează o mică petrecere la / lângă piscină (pool party) la una din vilele de care are grijă familia lui Aziz. Problema e că petrecerea degenerează, Joseph se îmbată și vomită, iar ceilalți se gândesc să și ”împrumute” câte ceva. A doua zi, când Aziz dorește să ducă înapoi lucrurile ”împrumutate” (și probabil să facă și curat), descoperă cu stupoare că proprietarii vilei tocmai au venit și se plâng unui boss - șef de clan local (Michel Ferracci), deși nu tocmai în termenii cei mai agresivi, ba chiar par împăcați cu pierderea unor vechituri. Cu toate acestea, boss-ul îi asigură că ”rezolvă el” și trece la fapte, punând presiune pe familia lui Aziz, care în cele din urmă și recunoaște faptele, dar nu-și trădează prietenii.

De aici încolo filmul capătă accente kafkiene, iar regizorul se străduiește să realizeze radiografia unei crime absurde. Dacă n-aș ști că filmul se bazează pe niște fapte reale, aș acuza lipsa de logică a întâmplărilor. Însă tocmai acesta pare să fie și mesajul: nu orice crimă, chiar și premeditată, are la bază un motiv real. Ea se poate produce aparent din nimic, cum este cazul aici. Șocul este cu atât mai mare, cu cât atmosfera este deosebit de calmă, de la început până la sfârșit, nimic nu anunță evenimentele tragice, iar acestea, odată produse, nu par să schimbe mare lucru. Finalul este realizat în acest sens: unul dintre cei patru protagoniști duce obiectele furate înapoi la vilă, fără să fie deloc băgat în seamă de tinerii care se distrează acolo. Sunt două universuri paralele: cel al tinerilor corsicani săraci și cel al bogaților veniți de pe continent. Concluzia este una singură: orice tentativă de a ieși din sărăcie, indiferent de sacrificiul pe care-l presupune (crima poate fi aici văzută ca un sacrificiu simbolic), este sortită eșecului. 

Filmul, mai degrabă unul psihologic, nu prea abundă în scene de violență, cum s-ar putea crede, dar cele câteva prezente sunt suficiente pentru a-l face inaccesibil copiilor. Scenele cu conținut sexual sunt de asemenea sărăcuțe, cam vagi și mai degrabă implicite decât explicite, iar fetele / femeile au o prezență destul de redusă în film și cu însemnătate și mai redusă în firul narativ. Mi s-a părut interesant că filmul face referire și la români. Unul dintre tinerii localnici, explicând frustrările sale de natură financiară, afirmă că a ajuns să se îmbrace și să arate ”ca un român”. Deducem de aici că românii ajunși în Corsica reprezintă etalonul de sărăcie maximă, probabil chiar sub maghrebienii (marocani și algerieni, în principal) care populează din plin pelicula.

Recomand vizionarea filmului cu subtitrare, chiar și pentru cei care se consideră foarte buni vorbitori de franceză. Limba din film este o franceză în versiune corsicană, greu de înțeles chiar și pentru vorbitorii nativi. Eu personal am văzut filmul cu subtitrare în engleză, care a fost de mare ajutor. Din păcate, filmul nu este disponibil gratuit, dar se poate viziona pe diverse platforme, la un preț modic.