Isaac Asimov (1994), Curenții spațiului, Editura Teora, Colecția Sci-Fi, nr. 4, București, 224 pag., traducere de Florin Șlapac. Ediția originală: Isaac Asimov (1952), The Currents of Space, Doubleday, New York.
Goodreads: 3,8/5; Amazon: 4,2/5; Barnes&Noble: 4/5.
Isaac Asimov este unul dintre scriitori mei preferați de SF. Am citit aproape toate cărțile lui care s-au tradus în limba română, inclusiv cele care nu sunt SF, și am apreciat întotdeauna stilul său literar, dar și maniera în care știe să scrie cărți de popularizare a științei. Dacă astăzi sunt (într-un fel) un om de știință, asta i se datorează, în parte, și lui Isaac Asimov.
De altfel, am făcut cunoștință cu scrierile sale încă din perioada comunistă. Da, poate puțini știu că cel puțin două cărți au fost traduse încă de atunci: Soarele Gol, în colecția SF a editurii Univers, și Civilizații extraterestre, carte științifică. Pe ambele le-am parcurs cu mare interes și mi-au plăcut foarte mult.
Bineînțeles, în anii 1990, în special între 1991 și 1996, când multe cărți ale sale au fost publicate în limba română (în special de cele două edituri specializate pe SF, Nemira și Teora), m-am numărat printre cei care au cumpărat fără discernământ orice carte apărea și avea numele Asimov pe ea. Sigur, au fost publicate în special cărțile din cele trei serii foarte cunoscute, Roboții, Imperiul și Fundația. Dintre acestea, mai cunoscute (și mai reușite) sunt cele din ciclul Roboților și din ciclul Fundației. Trebuie spus însă că aceste cărți au fost scrise în două perioade distincte: o parte în anii 1940-1950 și o altă parte în anii 1980 și începutul anilor 1990 (până la decesul autorului). Există diferențe destul de mari, inclusiv calitative, între cele mai ”vechi” și cele mai ”noi”, evident în favoarea acestora din urmă. De asemenea, trebuie reținut că ”ordinea” în care se desfășoară acțiunea din cele trei cicluri nu corespunde deloc cu ordinea în care aceste cărți au fost scrise.
De altfel, am scris ”ordinea” cu ghilimele pentru că nu există neapărat un consens cu privire la aceasta, deși oricine poate găsi pe web o listă ”cronologică” a evenimentelor, care este însă clară doar în anumite cazuri. Perioade mari de timp din aceste cicluri nu sunt ”acoperite” iar uneori nu este evident când se desfășoară acțiunea, în cadrul general al viitorului asimovian.
Lucrurile sunt și mai neclare când vine vorba de cărțile din ciclul Imperiului. Multă vreme am considerat că aceste cărți sunt independente și că nu au decât o legătură foarte generală și vagă unele cu altele, sau cu celelalte două cicluri. Da, în linii mari acțiunea se petrece după Roboți și înainte de Fundație, dar nu se poate stabili, cred eu, cu certitudine, o ”ordine”. Văd că teoria general acceptată e că Pulbere de stele ar fi prima, Curenții spațiului a doua și O piatră pe cer a treia. Singurele elemente care le leagă sunt existența Imperiului Trantorian în expansiune și Pământul radioactiv pe cale de a fi uitat ca planetă de origine a rasei umane. Pentru Curenții spațiului, aceste detalii nici nu sunt importante în desfășurarea acțiunii.
Am recitit cartea după 20 de ani cu o ușoară reținere, deoarece, deși nu mai țineam minte ce se întâmplă, rețineam ideea că aceste cărți din seria Imperiului nu sunt la fel de reușite ca și celelalte. De altfel, ele au fost scrise la începutul anilor 1950 și, prin urmare, au limitările specifice epocii respective.
Am constatat totuși cu surprindere că am recitit cu plăcere și chiar cu pasiune această carte. Asimov este un geniu al intrigilor țesute într-un context interplanetar și, dacă n-ar fi fost acest context, cartea ar fi putut trece drept thriller sau roman polițist. Este interesant de urmărit felul în care Asimov înțelege relațiile inter-umane și faptul că el prevede că și în viitorul cel mai îndepărtat umanitatea se va diferenția atât de stringent în clase, în stăpâni și sclavi, aristocrați și muncitori pe plantație, oameni mai ”palizi” și mai ”bruni”. Trimiterile la plantațiile de bumbac sunt evidente, deși pe planeta Florina se cultivă kyrt, un fel de bumbac, foarte scump și cu proprietăți excepționale, care se exportă în toate lumile locuite. Cu toate acestea, localnicii sunt asupriți de aristocrații de pe planeta Sark, singurii care beneficiază de veniturile uriașe din afacerile cu kyrt. Rik este un spațio-analist de pe Pământ care ajunge în zona planetei Florina și descoperă ceva înspăimântător, care va fi relevat abia la final. Asupra lui se folosește sonda psihică, astfel că își pierde memoria, pe care și-o recapătă doar treptat, pe măsură ce se desfășoară evenimentele în care el este mai degrabă un personaj minor.
Felul în care se desfășoară acțiunea, pe mai multe planuri, îl ține cu sufletul la gură pe cititorul avid să afle finalul poveștii. Asimov rămâne un maestru de neegalat al scrierilor SF cu caracter profund social, fără a face rabat de la calitate. Curenții spațiului nu este nici pe departe cea mai bună carte SF a lui Asimov, dar constituie oricând o lectură plăcută, relaxantă și totodată instructivă.
