Regizor: Henry Wulschleger. Producător: Alex Nalpas.
Scenariul: Max Dianville, André Mouëzy-Éon (dialoguri) după cartea scrisă de Alphonse Allais.
Cu: Bach, Alice Tissot, Charles Montel, Renée Veller, Pierre Juvenet.
Înainte de Fernandel sau de Louis de Funès, comedia franceză a fost dominată de Bach, a cărui popularitate de pe scenele de teatru, de concerte și de vodevil s-a transferat și pe marele ecran. Regizorul Henry Wulschleger a sesizat oportunitatea pe care i-o oferea cinematograful, și îndeosebi introducerea sunetului în filme, pentru a-l readuce pe Bach în filme de lung metraj. Acesta mai jucase în șapte filme, între 1911 și 1914, dar lansarea sa adevărată în lumea filmului s-a făcut abia în anii 1930, când joacă în nu mai puțin de 14 filme regizate de Henry Wulschleger, fiind totodată actorul principal. Din punct de vedere comercial, s-a dovedit o rețetă de succes: orice film cu Bach aducea încasări semnificative. Din punct de vedere artistic, sigur, comediile nu au atins subiecte sensibile sau profunzimi ideatice care să le aducă în prim-planul criticilor. În general, Wulschleger a preferat să meargă ”la sigur”, cu subiecte deja populare, cu care n-avea cum să dea greș.
Un astfel de subiect era și cel din ”cazul Blaireau”, preluat dintr-o carte scrisă de Alphonse Allais la finele secolului al 19-lea. Deja se făcuse un film mut, cu același titlu, regizat de Louis Osmont, în 1923. Deși trecuseră mai puțin de 10 ani de la acea producție, Henry Wulschleger a beneficiat de condiții net superioare în 1932, când Bach putea interpreta cântece în filme. Astfel, filmul lui Wulschleger conține și un set de melodii, compuse de Casimir Oberfeld și interpretate de Bach și de alți actori, incluse ulterior și pe un album, ”Je suis brac” (eu sunt braconier).
În film, Bach interpretează personajul principal, braconierul Blaireau (un nume parcă predestinat, ”bursuc” în traducere). Deși este mereu urmărit de autoritățile polițienești, îndemnate de la spate de primarul din Montpaillard, domnul Dubenoît (Pierre Juvenet), Blaireau reușește de fiecare dată să scape. Iar atunci când este totuși prins și condamnat, este victima unei erori judiciare, fiind acuzat pe nedrept. Avocatul său, domnul Guilloche (Jean-Louis Allibert) este totodată liderul opoziției din Montpaillard, care pare să prindă teren în rândul cetățenilor în măsura în care eroarea judiciară este supusă opobriului public. La cauza lui Blaireau se aliniază chiar și cetățeni de vază, precum baronul de Hautperthuis (Georges Tréville), și domnișoarele de Hautperthuis (Alice Tissot) și de Chaville (Renée Veller).
Blaireau, alături de companionul său, Taupin (Charles Montel), devin pentru scurtă vreme eroii micii comunități din Montpaillard. Doar că Blaireau, după cum era poate de așteptat, fiind în stare de ebrietate, reușește să strice această imagine idilică a sa, și trece din postura de erou în cea de anti-erou aproape instantaneu.
Nu avea să fie ultima interpretare a lui Blaireau pe marele ecran. În 1958, regizorul Yves Robert a adus din nou în atenția publicului cazul Blaireau, de data asta într-un film intitulat Ni vu, ni connu (distribuit și în România cu titlul Nevăzut... necunoscut), avându-l ca protagonist pe nimeni altul decât Louis de Funès. Cea mai nouă variantă îi aparține regizorului Jacques Santamaria, care a regizat în 2010 un film de televiziune (de doar 55 de minute) cu titlul L'Affaire Blaireau.
