Pendulum - Immersion, Warner Bros. Records / Ear Storm, 2010.
Sunt trecute, pe rând, melodia, durata acesteia, și, în paranteză, compozitorul sau compozitorii:
01. Genesis 1:09 (Rob Swire)
02. Salt in the Wounds 6:38 (Rob Swire)
03. Watercolour 5:04 (Rob Swire)
04. Set Me on Fire 5:02 (Rob Swire)
05. Crush 4:13 (Rob Swire)
06. Under the Waves 4:54 (Rob Swire, Paul Harding, Ben Mount)
07. Immunize (cu Liam Howlett) 4:36 (Rob Swire, Liam Howlett)
08. The Island - Pt. 1 (Dawn) 5:20 (Rob Swire)
09. The Island - Pt. 2 (Dusk) 4:09 (Rob Swire)
10. Comprachicos 2:48 (Rob Swire, Gareth McGrillen)
11. The Vulture 4:03 (Rob Swire, Ben Mount)
12. Witchcraft 4:12 (Rob Swire, Gareth McGrillen)
13. Self vs. Self (cu In Flames) 4:45 (Rob Swire, Björn Gelotte, Anders Fridén)
14. The Fountain (cu Steven Wilson) 5:00 (Rob Swire, Steven Wilson)
15. Encoder 5:21 (Rob Swire, Peredur ap Gwynedd)
Producători: Rob Swire, Gareth McGrillen.
Pendulum (în 2010):
Rob Swire - voce, chitară, sintetizatoare, liderul formației
Ben Mount - MC, voce
Peredur ap Gwynedd - chitară
Gareth McGrillen - chitară bass
KJ Sawka - baterie
Paul ”El Hornet” Harding - DJ
AllMusic: 3/5; Rate Your Music: 3,17/5; Metascore: 63%.
Trupa australiană de rock electronic Pendulum a atins apogeul odată cu acest al treilea album al lor, Immersion, apărut în anul 2010. Există puține formații, cred eu, care reușesc să îmbine atâtea stiluri muzicale pe un singur album, și să satisfacă atâtea gusturi. Ca ascultător predominant de muzică rock și chiar heavy metal, ar putea să pară oarecum surprinzător că muzica electronică poate să mă atragă în aproape egală măsură. Cu toate acestea, ca vechi fan al unor muzicieni precum Jean Michel Jarre sau Vangelis, pe de o parte, sau chiar The Prodigy, pe de altă parte, sunt cât se poate de atașat de muzica pe care o crează Pendulum, și totodată conștient că acesta este, în ciuda ritmului rapid, asemănător cu cel din muzica rock, un stil care se pretează mult mai bine pe ringul de dans, în cluburi.
Albumul începe (și se sfârșește) oarecum nesatisfăcător. Prima piesă, Genesis, este un fel de ”intro” și nimic mai mult. Urmează Salt in the Wounds, o melodie cu ritm îndrăcit, dar fără nici un fel de intervenție vocală, un pic cam repetitivă în a doua sa parte. Este poate melodia definitorie a întregului album, care oferă deja, de aici, o imagine de ansamblu a întregii producții, și definește cel mai bine tonalitatea muzicii de pe acest album. Un fel de test, la care sunt supuși ascultătorii: dacă melodia asta nu ți-a plăcut, mai bine nu le asculta pe următoarele... Sau ai putea să o asculți pe următoarea, dacă vrei să le mai acorzi o șansă celor de la Pendulum: Watercolour este într-adevăr un cântec mai pe gustul tuturor, mai mainstream, ca să ne exprimăm așa, și de altfel primul single care s-a scos de pe acest album. Nu neapărat genul meu, în ciuda ritmului bun al melodiei. Aici facem cunoștință, pentru prima dată pe acest album, și cu vocea lui Rob Swire. Nu este cel mai grozav interpret din câți există, dar pentru genul acesta de muzică, vocea joacă oricum un rol secundar.
Se observă cu ușurință că pe album se regăsesc câteva cântece care sunt mai ușor de digerat pentru publicul larg și, evident, exact acestea sunt și cele care au fost scoase la înaintare, pe post de single-uri. Cu excepția lui Watercolour, celelalte sunt chiar foarte reușite: Crush, The Island - Pt. 1 și Witchcraft. Poate că principala lor problemă este aceea că sunt despărțite unele de altele de alte piese, destul de diferite conceptual. De exemplu, între Watercolour și Crush se interpune Set Me on Fire, care sună cu totul diferit de acestea două. Poate și pentru a mai varia puțin? Crush, în orice caz, are un ritm excelent, de la început și până la sfârșit, și reușește să atingă la un moment dat un punct culminant, care mi se pare extraordinar, dar asupra căruia nu se mai revine, din păcate, în ciuda repetiției (cam obsesive) din partea a doua a melodiei. Și cântecul următor, Under the Waves, deși are un început slab, propune la un moment dat câteva momente de extaz melodic, demne de acest album. Partea lirică (versurile) lasă însă și aici de dorit - noroc că nu prea interesează pe nimeni acest amănunt.
Immunize este prima dintre piesele compuse și interpretate împreună cu cineva din afara trupei, în cazul de față Liam Howlett, de la The Prodigy. Nimic mai potrivit, pentru un album care, mi se pare mie, a fost puternic influențat de această trupă britanică. Urmează The Island, o piesă care a fost în mod inteligent divizată în două. Prima parte este varianta ”pentru mase”, poate cea mai cuminte piesă de pe album, care prinde repede și ușor la public. A și fost lansată ca single. Partea a doua este de fapt aceeași piesă, regândită și interpretată în stilul caracteristic Pendulum, fără partea vocală, și cu numeroase inovații și ”intervenții” asupra liniei melodice inițiale.
Din nou, trupa se îndepărtează de la stilul său tradițional cu Comprachicos, dar revine în forță cu The Vulture, melodia poate cea mai ”sălbatică” (în sens bun) de pe acest album. Este de altfel un fel de introducere pentru cel mai bun cântec de pe întreg albumul, Witchcraft. Melodia începe lin, cu vocea lui Rob Swire intonând parcă o baladă, pentru a ”exploda” după câteva secunde într-o minunată feerie muzicală, cu un ritm foarte alert, imprimat de chitara electronică și susținut de toate celelalte instrumente.
Din nefericire, finalul albumului, după cum spuneam, este mai degrabă nereușit. Oricât de mult mi-ar place metal-ul, piesa Self vs. Self, interpretată împreună cu trupa In Flames, nu prea are ce căuta pe acest album. Dacă voiam să ascult death metal, ascultam un alt album. Inclusiv vocea solistului de la In Flames este cumva supărătoare în acest context, și melodia se potrivește ca nuca-n perete. Nu mai vorbesc de faptul că acesta este metal în stare pură, muzica electronică lipsește aproape cu desăvârșire, și mă întreb care o fi fost contribuția lui Rob Swire și a celor de la Pendulum la această piesă?
Ceva mai potrivit, dar tot departe de standardele acestui album, este cântecul următor, The Fountain, compus împreună cu Steven Wilson (solistul de la Porcupine Tree) și interpretat chiar de acesta.
În fine, mă așteptam la ceva grandios pe final, dar Encoder este de asemenea departe de nivelul de expectativă al audienței. S-a încercat ceva în genul melodiei The Tempest, ultima de pe albumul anterior, In Silico, cu o schimbare totală a ritmului undeva pe la mijlocul cântecului, dar rezultatul nu a fost același.
Cu toate aceste minusuri, Immersion rămâne un album de referință pentru muzica electronică, în special rock-ul electronic. După o pauză destul de îndelungată, perioadă în care Pendulum s-a și destrămat (temporar), trupa a revenit în forță și în anul 2021 a scos un EP, Elemental, cu patru piese foarte bune. Și, desigur, se speră ca revenirea să fie completă, și să apară și noi albume...
