Regia: Jérôme Commandeur, Alan Corno. Producător: Patrick Quinet.
Scenariul: Jérôme Commandeur, Frédéric Jurie, Kevin Knepper.
Cu: Arthur Dupont, Déborah François, Thierry Lhermitte, Marie-Anne Chazel, Jérôme Commandeur.
Copiii sub 12 ani ar trebui să vizioneze filmul cu acordul părinților sau împreună cu aceștia.
IMDb: 4,9/10; AlloCiné: 2,3/5; SensCritique: 4/10.
Conflictul dintre generații este una dintre temele des abordate în producțiile cinematografice, în special în comedii. Una dintre variantele de abordare, care pare destul de facilă, și cu un potențial comic (sau tragic) destul de ridicat, este întâlnirea dintre potențialii gineri cu potențialii socri. Am văzut destule asemenea filme, îmi aduc aminte de exemplu de ”Un socru de coșmar” (Meet the Parents), cu continuarea sa (Meet the Fockers), care au avut în general succes la public, beneficiind și de o distribuție de excepție.
Și în Franța s-au realizat producții pe teme similare, între care și ”Familia mea te adoră deja!”. Pentru a te bucura cu adevărat de un astfel de film, ar trebui fie să înțelegi limba la perfecție, fie să ai parte de o subtitrare adecvată, ceea ce n-a fost cazul, din păcate - cunoștințele mele de franceză sunt departe de perfecțiune iar subtitrarea în engleză a fost de un nivel absolut jalnic. Este poate motivul pentru care n-am râs deloc. Totuși, a fost suficient pentru a-mi forma o părere.
Ca și realizare, filmul este de fapt un fel de ”one-man show” al lui Jérôme Commandeur, care este regizor (principal), scenarist (principal) și actor (secundar). În mod evident, chiar și geniu dacă ai fi, un astfel de cumul de funcții nu poate duce spre succes, mai ales dacă ești începător. De aici și lipsa de realism a filmului, numeroasele exagerări, glumele cam răsuflate și lipsa de consistență a personajelor, care evoluează abracadabrant, fără o logică, oricât ar încerca actorii să salveze aparențele.
Povestea începe oarecum normal pentru o comedie romantică: Julien (Arthur Dupont) este îndrăgostit de Eva (Déborah François), pe care o și cere în căsătorie într-un mod aparte. Părinții lui Julien par a aproba alegerea fiului, și cam aici se oprește partea realistă a filmului.
Julien pleacă împreună cu Eva pe insula Ré pentru a cunoaște familia acesteia. Ei bine, familia Périné nu este deloc așa cum se aștepta Julien. Cei doi posibili socri, Jean (Thierry Lhermitte) și Marie-Lau (Marie-Anne Chazel), sunt doi bogătași excentrici și aroganți, și pe deasupra proști de bubuie, întrucât nu înțeleg nimic din ceea ce se întâmplă în jurul lor și nu vor să accepte realitatea așa cum este ea. Eva însăși îi minte cu nerușinare, spre stupefacția lui Julien. Ei o acceptă cu ușurință pe lângă ei pe Dahlia (Sabine Azéma), o pretinsă starletă, în realitate o parazită.
Pe lângă cei doi socri, filmul introduce și o familie de posibili cumnați, cu Jean-Seb, fratele Evei (Jérôme Commandeur), și soția acestuia, Corinne (Valérie Karsenti), plus trei copii și o tânără nemțoaică, Anneke (Alicia Endemann), care e cu ei au pair, fiind totodată un fel de bonă a copiilor. Diferența fizică dintre Jean-Seb și părinții lui, respectiv sora sa, este atât de mare, încât merită să te întrebi dacă nu cumva o fi fost adoptat. El joacă rolul unui cretin înfumurat și falimentar. Corinne pare a fi singura persoană normală din toată familia, cu care Julien mai poate comunica.
Adevăratul star al filmului este însă Anneke. Chiar dacă are un rol minor, apariția în orice scenă a frumoasei Alicia Endemann, în general destul de dezbrăcată, are darul de a lăsa cu gura căscată asistența masculină, atât în film, cât și (e de presupus) în realitate.
O astfel de combinație de evenimente cum este cea din peliculă ar fi făcut ca orice om normal din lume să fugă mâncând pământul. Julien îndură însă cu mult cinism, căci dragostea e mare, nu-i așa? Până aproape de final când, conform obiceiului, evenimentele se precipită și viața se relansează, la un alt nivel.
Aș zice că e un final deloc surprinzător pentru un film care poate fi văzut cu toată familia, dar care nu va induce o mult-dorită stare de bună dispoziție, cum se presupune că ar face o comedie.
