Regizor: Michael Sucsy. Producători: Lucy Barzun Donnelly, Rachael Horovitz, Michael Sucsy, David Coatsworth, Julie Goldstein.
Scenariul: Michael Sucsy, Patricia Rozema.
Cu: Drew Barrymore, Jessica Lange, Jeanne Tripplehorn, Ken Howard, Daniel Baldwin.
Nerecomandat copiilor sub 12 ani.
Premiul Globul de Aur pentru cel mai bun film de televiziune (2010).
Premiul Globul de Aur pentru cea mai bună actriță într-un film de televiziune - Drew Barrymore (2010).
Premiul Sindicatelor Actorilor Americani pentru cea mai bună actriță într-un film de televiziune - Drew Barrymore (2010).
6 premii Emmy (2009).
Alte 24 de premii și 31 de nominalizări în industria cinematografică.
IMDb: 7,4/10; Rotten Tomatoes: 88%; Metacritic: 77%.
Viața e tot mai complicată, tot mai stresantă, și tot mai mulți oameni evadează în realitatea virtuală, care astăzi e oferită pe scară tot mai largă de diverse gadgeturi, de la tradiționalul televizor care oferă divertisment, la telefonul mobil, consolele de jocuri și platformele de socializare, în care oamenii se cufundă, uitând deseori de ceea ce se întâmplă lângă ei. De câte ori nu mergem cu mijloacele de transport în comun și vedem în jurul nostru oameni de toate vârstele butonând telefonul concentrați, total dezinteresați de ceilalți din jurul lor, preferând chiar gadgetul în locul unei conversații normale cu colegii sau prietenii?
Oameni total rupți de realitate au existat dintotdeauna, doar că astăzi poate că numărul lor crește. Unde se poate ajunge ne arată acest film artistic de televiziune, Grey Gardens, produs de HBO, pe baza unui film documentar din anul 1975 realizat de frații Albert și David Maysles.
Nu am văzut filmul documentar original, și nici n-auzisem de această familie Beale înainte de a vedea filmul artistic, și astfel șocul a fost cu atât mai mare. Am fost suficient de curios după aceea să văd și documentarul, și astfel să mă lămuresc: cele două actrițe principale au reușit într-o manieră extraordinară să se identifice cu cele două personaje reale ale documentarului, totodată caracterele principale ale filmului artistic, Edith (”Big Edie”) Bouvier Beale și Edith (”Little Edie”) Beale, mamă și fiică având același nume, Edie (se pronunță ”Idi”).
Deși în mod normal nu mă preocupă în mod deosebit soarta unor familii bogate, nici măcar a celor care au ajuns să sărăcească din diverse motive, filmul acesta atinge câteva subiecte interesante pentru toată lumea. Cred că șocul principal provine din principala temă a filmului: cât de mult poți să decazi, nu doar ca putere financiară, ci și ca ființă umană, după ce ai fost la un moment dat pe treapta cea mai înaltă a societății (americane, în acest caz). Sigur că, deși cauzele acestei decăderi sunt multiple, cele două sunt principalele vinovate. Cu toate acestea, deși reacția firească este ”așa le trebuie acestor răsfățate”, nu este posibil ca, la final, să nu simți o minimă compasiune și milă pentru soarta celor două femei.
Un alt subiect propus spre dezbatere este relația mamă-fiică. Ca reprezentant al genului masculin nu pot să mă pronunț din experiență directă în acest caz, dar filmul explorează un anumit gen de relație, mai exact o dependență dusă la extrem. Deși Edie-mama a avut și alți copii, băieți, doar pe fiica ei a ținut-o aproape de ea, în vreme ce băieții au plecat și s-au realizat profesional și personal. De aici pleacă și una din dilemele pe care filmul nu le elucidează: cum a fost posibil ca acești băieți, respectiv copiii / frații, în viață și bine realizați din câte se poate deduce, să-și lase mama și sora să ajungă într-un asemenea hal?
În fine, deși mai sunt și alte elemente demne de semnalat, un subiect care vrând-nevrând iese în evidență este cel al nebuniei. Sunt cele două femei nebune? Sunt doar rupte de realitate sau au probleme pshice majore? Care este limita între normalitate și nebunie? Au fost dintotdeauna așa, au devenit așa, sau s-a plecat de la o anumită stare, care s-a accentuat pe parcurs? Vârsta poate să fie o explicație, deși mama pare să fie mai întreagă la cap decât fiica.
Comportamentul fiicei Edie pare să fie dubios încă din tinerețe. Din punctul acesta de vedere, filmul artistic este mai complet decât documentarul pentru că oferă un ”background”, urmărind viața celor două femei din anii 1930, când erau în vârful piramidei sociale, și până la momentul documentarului din anii 1970, sărind mereu între cele două perioade. Acțiunile mamei Edie (Jessica Lange), care pot fi judecate retrospectiv ca fiind greșite, sunt clar evidențiate: îndepărtarea și divorțul de soțul bogat, Phelan Beale (Ben Howard), relația cu muzicianul Gould (Malcolm Gets), care la rândul lui o părăsește când banii se împuținează, refuzul de a vinde casa și domeniul Grey Gardens pentru a se muta în Florida.
Fiica Edie (Drew Barrymore) are însă un comportament mai puțin previzibil. Are emoții atunci când trebuie să intre în înalta societate, refuză să se întâlnească și chiar să-i vadă pe potențialii pețitori, în ciuda presiunilor făcute de părinți, se încurcă la New York cu un politician însurat, Julius Krug (Daniel Baldwin), visează la o carieră artistică, dar în cele din urmă lasă totul baltă pentru a se întoarce cu coada între picioare la mama ei, pentru a duce o existență tot mai mizeră la vechiul domeniu, Grey Gardens, care încetul cu încetul se transformă într-o ruină locuită.
Vecinii fac o plângere la autorități, care vin să inspecteze situația și emit un ordin de evacuare. Cele două sunt salvate de reportajele din ziare, ocazie cu care aude de ele și ruda lor apropiată, fosta Primă Doamnă, Jacqueline Kennedy Onassis (Jeanne Tripplehorn), a cărei intervenție le salvează pe cele două de la evacuare.
Filmul se încheie oarecum cu un happy-end, dacă poate exista așa ceva în condițiile date. Dincolo de evenimentele din film, unele incredibile (deși sunt bazate pe fapte reale), trebuie remarcată munca imensă depusă pentru recrearea celor două personaje principale. Asemănarea este absolut perfectă. Cele două actrițe își joacă rolurile într-o manieră entuziasmantă. Dacă Jessica Lange este poate obișnuită cu roluri dintre cele mai diverse, surpriza imensă a acestui film este Drew Barrymore. Interpretarea ei este de senzație, ținând cont de faptul că Edie-fiica este un personaj complex, mai degrabă tragic, total diferit de caracterele pe care le personifica Drew Barrymore în comediile romantice sau alte filme în care a mai jucat. Premiile primite (inclusiv Globul de Aur) sunt pe deplin meritate.
