Regizor: Patrick Reams. Producător: Edmund Coulthard.
Scenariul: Patrick Reams.
Cu: Martin Hutson, Sam Heughan, Orlando Wells, Karl Davies, Nicholas Le Prevost.
Interzis copiilor sub 12 ani și nerecomandat adolescenților.
IMDb: 7,1/10; Letterboxd: 3,4/5.
Ca să începem cu începutul, trebuie să precizez că nu sunt homosexual. Precizarea este importantă, deoarece acest film este despre homosexuali (bărbați), și este destinat unei audiențe specifice, mai exact tot homosexualilor, deși felul în care a fost făcut permite vizionarea sa de către o audiență mai largă. Este oarecum un film istoric, pe jumătate documentar, pe jumătate artistic, produs pentru televiziunea britanică Channel 4, despre soarta homosexualilor britanici în anii 1950, când actele homosexuale erau încă de natură penală în Marea Britanie, fiind pedepsite cu închisoarea de la 7 ani în sus. Din câte am înțeles, până atunci existase o oarecare toleranță, în schimb în anii 1950 s-a lansat o adevărată campanie de ”vânătoare” a homosexualilor de către poliție, asemuită în această producție cu vânătoarea de vrăjitoare din vremurile de mai demult.
Partea documentară include interviuri, prezentate pe bucăți și alternativ, cu diferiți homosexuali în vârstă, care fuseseră martori la acele vremuri, din tinerețea lor, și își prezintă punctele lor de vedere, destul de asemănătoare, cu privire la felul în care își duceau viața homosexualii în această perioadă a anilor 1950. Din păcate, regizorul nu ia în calcul și prezentarea unor opinii contrare. În mod evident, poliția britanică și establishment-ul acelei perioade erau de părere că homosexualitatea era o practică antisocială și chiar de natură infracțională. Cel mai important personaj intervievat este lordul Montagu, implicat în scandalul uriaș din anul 1954, care dă și titlul acestui film, și care oferă numeroase lămuriri (din păcate, vorbește cu dificultate și greu inteligibil). Pe lângă interviuri, sunt prezentate și imagini de epocă.
Partea artistică este bineînțeles mai interesantă și se concentrează asupra relației amoroase dintre Peter Wildeblood (interpretat de Martin Hutson), jurnalist la Daily Mail, și Eddie McNally (Sam Heughan), militar în RAF. Printre altele, în vara anului 1953 ei petrec și un sfârșit de săptămână pe plajă la Beaulieu, la cabana lordului Montagu (interpretat de Orlando Wells), alături de vărul acestuia, Michael Pitt-Rivers, și de un prieten al lui Eddie din armată, Johnny Reynolds (Karl Davies). Deși acest eveniment pare să fi jucat un rol minor în viețile celor implicați, procesul intentat lui Wildeblood, lordului Montagu și vărului său, folosind mărturiile celor doi militari, s-a concentrat asupra acestui sfârșit de săptămână, pentru a-l putea acuza pe lordul Montagu, îndeosebi. În ceea ce privește relația lui Wildeblood cu McNally, existau numeroase dovezi, inclusiv scrisori de dragoste între cei doi. Totuși, acestea nu puteau demonstra actul homosexual în sine, iar mărturiile lui McNally și Reynolds, obținute pe baza promisiunii că nu vor fi condamnați, au fost contrabalansate de mărturiile opuse ale celor acuzați, care și-au susținut nevinovăția. Cu toate acestea, Wildeblood admite într-un final că este homosexual, ceea ce probabil îi atrage în cele din urmă și condamnarea.
Publicitatea mediatică de care s-a bucurat acest proces a dus la schimbarea opiniei publice în privința homosexualilor. Deși poliția și-a dorit să aresteze un personaj de calibru, precum lordul Montagu, tocmai pentru a da un exemplu și pentru a arăta că nimeni nu este mai presus de lege, societatea britanică a reacționat în sens opus, presând pentru schimbarea legii care incrimina actele homosexuale consensuale între doi adulți. Așa s-a născut comitetul Wolfenden, numit astfel după președintele său, Sir John Wolfenden (Nicholas Le Prevost), și în fața căruia a apărut, după ieșirea din închisoare, și Peter Wildeblood. Raportul acestui comitet, care recomanda decriminalizarea actelor homosexuale consensuale între adulți, a fost publicat în 1957; a mai durat încă 10 ani, până în 1967, pentru ca principalele sale concluzii să fie transpuse în lege.
Peter Wildeblood și lordul Montagu, printre alții, sunt prezentați ca niște eroi, datorită cărora homosexualii britanici pot de câteva decenii bune să ducă o viață liniștită, fără frica poliției. Totuși, rezultă că ei au devenit eroi fără să își dorească neapărat asta, a fost mai degrabă un rod al întâmplării că s-a nimerit să fie condamnați într-un moment în care opinia publică se săturase de arestările homosexualilor, pe principiul ”țara arde și baba se piaptănă”; probabil, existau mult mai multe probleme în Marea Britanie în afara homosexualilor.
În ceea ce mă privește, am încercat să vizionez filmul ca pe o povestioară cu iz istoric și nimic mai mult. Partea romantică a filmului nu m-a interesat absolut deloc. Nu am nimic cu homosexualii, și sper că nici ei cu mine; am cunoscut câțiva, dar de obicei am aflat că sunt homosexuali cu mult timp după ce îmi formasem deja o părere (de obicei bună) despre ei, așa că orientarea lor sexuală nu mi-a schimbat cu nimic părerea. Și, în general, orientarea sexuală a unei persoane nu reprezintă, pentru mine, vreun criteriu valid de judecată; până la urmă, cine sunt eu să-mi dau cu părerea? Probabil, pentru homosexuali și pentru comunitatea LGBT în general, filmul este unul de referință. Pentru mine, a fost mai degrabă mediocru. Nu îl recomand decât celor interesați de aprofundarea aspectelor menționate mai sus.
