Thomas Hardy, Departe de lumea dezlănțuită, Edit. Orizonturi, Colecția Romane Celebre, București, 2021, 462 pag., traducere din limba engleză de Bianca Zamfirescu și Eugenia Popescu-Cincea.
Ediția pe care eu am citit-o: Thomas Hardy, Far from the Madding Crowd, Penguin Books, Penguin Popular Classics, London, 1994, 384 pag. (probabil reprintată periodic, eu am achiziționat-o în 2008).
Versiunea originală (în format carte): Thomas Hardy, Far from the Madding Crowd, Smith, Elder & Co., London, 2 vols., 1874. Romanul a apărut inițial serializat, sub formă de episoade, în Cornhill Magazine, din ianuarie până în decembrie 1874 (câte un episod lunar), și fără a menționa autorul; cartea a apărut însă în noiembrie, înaintea ultimului episod din revistă. Versiunea originală a fost cenzurată de editori. Thomas Hardy a făcut o serie de modificări la edițiile din 1895 și 1901, astfel că varianta finală (completă și necenzurată) a romanului este cea din 1901. Toate edițiile și traducerile ulterioare reproduc această variantă finală, și nu pe cea originală.
Goodreads: 3,94/5; Amazon: 4,3/5; Barnes&Noble 3,7/5.
Primul meu contact cu scrierile lui Thomas Hardy a fost Tess d'Urberville; apoi, la Literatură Victoriană, am fost obligat să citesc Jude neștiutul, alături de alte zeci de cărți ale altor autori din epocă, astfel că, deși era bineînțeles recomandat să citim și alte romane ale lui Thomas Hardy, Departe de lumea dezlănțuită a ieșit din calcul, din motive de timp. Oricum, fără a le scădea cu nimic din valoarea lor literară, cele două romane amintite au fost suficient de sinistre ca să mă oprească în a mai citi ceva scris de acest autor pentru ceva vreme. Și totuși, în 2008 am achiziționat cartea (în limba engleză) Far from the Madding Crowd, cu gândul că, poate, cândva, îmi voi învinge temerile și o voi lectura.
Într-adevăr, iată, după o lungă perioadă, și fără a fi grăbit de nimic de data aceasta, m-am aventurat în a citi cartea în engleză, așteptându-mă la ce e mai rău... pentru a fi surprins de tonalitatea mai lejeră și pe alocuri chiar comică a acestui roman care este, în esență, unul de dragoste și cu happy-end. După cum sugerează chiar titlul, acțiunea se desfășoară în mediul rural, și, după cum indică chiar și imaginea de pe copertă, este un roman pastoral, în care majoritatea personajelor principale sunt fermieri sau au legătură cu viața la țară și la fermă, iar unul dintre personaje (Gabriel Oak) este chiar cioban pentru o bună perioadă de timp.
După cum începe cartea, cititorul este tentat să creadă că Gabriel Oak este chiar personajul principal. El evoluează însă ciudat, din personaj central, de referință, spre unul secundar, un simplu observator, doar pentru a reveni din nou în centrul atenției spre final. În paralel evoluează și statutul său, de la acela de fermier independent, la cel de simplu angajat ca cioban, pentru a reveni spre final la un statut mai elevat. Dar este interesantă și evoluția sa ca om. La început, autorul ni-l prezintă ca pe un personaj mai degrabă comic, cu destule defecte. Este neglijent în cel puțin două rânduri, odată când era să moară sufocat pentru că a uitat să deschidă o gură de aerisire a colibei sale, și odată când nu-și mai caută câinele mai tânăr la începutul serii, iar acesta îi produce o pagubă uriașă, care-l lasă în mare măsură lefter. În căutarea unui loc de muncă, este refuzat de potențialii angajatori, pe care nu reușește să-i convingă de calitățile sale. În schimb, odată ajuns la Weatherbury în slujba frumoasei și mult-adoratei Bathsheba Everdene, Gabriel Oak devine perfecțiunea întruchipată. Serviciile sale la fermă devin indispensabile, deși Bathsheba se gândește să-l și concedieze odată sau de două ori (pentru obrăznicia de a-și spune opiniile), dar n-are ce face și îl cheamă înapoi.
Bathsheba Everdene este de fapt personajul principal al cărții. Este o eroină atipică, mai ales pentru romanul victorian, deoarece este o femeie puternică, independentă (își conduce singură ferma), mândră, vanitoasă, dar totodată frumoasă, naivă și copilăroasă, ceea ce o aruncă într-o serie de probleme amoroase aproape fără ieșire. Avem de-a face nu cu un triunghi al dragostei, ci cu un patrulater al dragostei, întrucât, pe lângă amărâtul Gabriel Oak, pe Bathsheba o curtează și mai vârstnicul fermier Boldwood, precum și tânărul și charismaticul sergent Frank Troy, în a cărui ”plasă” Bathsheba cade în cele din urmă.
Frank Troy este personajul negativ al romanului. El are o relație cu blânda și nevinovata Fanny Robin, de care autorul omniscient știe, și ne-o face cunoscută, deși nu în toate detaliile, de care avem vreme să ne mirăm mai încolo. Cert este că, în ciuda acestei relații, și chiar împotriva propriilor sale sentimente, Frank Troy decide să-și încerce șansa cu Bathsheba, din motive care nu par să fie foarte clare, dar care includ, probabil, printre altele, obișnuința de a cuceri și de a manipula femei (este un adevărat Casanova acest Troy), îngâmfarea, vanitatea, dorința de a accede pe scara socială și financiară (Bathsheba având un statut superior și mulți bani). Scena în care Troy îi prezintă Bathshebei un exercițiu milităresc cu sabia (simbol falic prin excelență) și o și atinge, tăindu-i o șuviță de păr, și apoi o sărută, este punctul culminant al acestei părți a romanului. Bathsheba este complet și iremediabil sedusă, ceea ce o determină să abandoneze ideea căsătoriei cu Boldwood. Faptele lui Troy sunt însă de natură să submineze existența mai multor personaje, în primul rând Fanny Robin, care este victima absolută a acestui roman, și apoi chiar cuplul format din Troy și Bathsheba. Bathsheba realizează prea târziu cu cine are de-a face, dar evenimentele din roman iau tot felul de întorsături, care în cele din urmă o favorizează. Astfel, în loc să fie pedepsită (cum și-ar fi dorit probabil mulți dintre cititorii mai puritani ai epocii victoriene), Bathsheba iese în cele din urmă triumfătoare.
Întâmplarea, hazardul, joacă un rol foarte important în cărțile lui Thomas Hardy, și aceasta nu face excepție. Multe evenimente se petrec oarecum din întâmplare, fără o cauză anume, și au consecințe dintre cele mai serioase. O întâmplare nefericită îl lasă fără resurse pe Gabriel Oak, care este nevoit să-și caute de lucru. O altă întâmplare o face pe Fanny Robin să greșească biserica unde trebuia să se mărite cu Frank Troy. Frank Troy și Bathsheba se întâlnesc din întâmplare, pe întuneric, și tot din întâmplare se înnodează hainele lor. Bathsheba îi trimite o scrisoare de Sfântul Valentin lui Boldwood, cu un text prin care-l îndeamnă să se căsătorească cu ea, absolut din pur hazard (trage la sorți destinatarul), fără să bănuiască posibilele consecințe ale faptei sale. Joseph Poorgrass se îmbată la han și întârzie cu un sicriu la înmormântare, ceea ce amână înmormântarea și determină o serie de discuții decisive între Frank Troy și Bathsheba. Frank Troy, vrând să înoate, este dus de un curent în larg și este salvat întâmplător. Destinul joacă astfel un rol esențial în viețile personajelor, lovind sau ajutând în stânga și în dreapta. Este probabil o urmare a concepției darwiniste a lui Thomas Hardy, conform căreia natura acționează în felul ei, fără un sens anume. Cu toate acestea, și biserica, religia, credința și Dumnezeu au rolul lor în carte.
Doar că natura este cea care dă tonul evenimentelor și mersul lucrurilor în natură pare să se răsfrângă și în viața și activitatea oamenilor. Gabriel Oak este în strânsă conexiune cu elementele naturale. Chiar și când nu-i merge ceasul, știe cât e ora după cum sunt așezate stelele pe cer. El înțelege în detaliu natura, și din acest motiv acțiunile sale de la fermă sunt atât de necesare, pentru că ele au întotdeauna rezultatul optim. Chiar și numele său (oak înseamnă stejar) sugerează o componentă naturală, și nu una oarecare, având în vedere simbolistica asociată stejarului. Spre deosebire de Boldwood, care în obsesia lui pentru Bathsheba uită de treburile domestice, Gabriel Oak este mereu atent la ce se întâmplă cu recolta sau cu animalele de la fermă, în special cu oile. Frank Troy este cel mai depărtat de natură dintre cei trei pretendenți ai Bathshebei: a lăsat muncile agricole pentru militărie, iar atitudinea sa reală față de viața la țară și la fermă este una de nepăsare. El este de altfel pedepsit de elementele naturale, ajutate și de unele elemente artificiale (ornamentele bisericii), atunci când ploaia strică aranjamentele florale pe care tocmai se chinuise să le așeze pe un mormânt. Natura și Dumnezeu par așadar să lucreze împreună, formând un tot unitar.
Deși acțiunea se petrece în mediul rural, titlul cărții este unul ironic: evenimentele din carte par, ca amploare, să depășească obișnuitul și chiar se dezlănțuie în maniera cea mai viguroasă. Este prima carte în care Thomas Hardy descrie ținutul unde se petrece acțiunea ca fiind Wessex, numele unei regiuni care, în epoca respectivă, se mai găsea doar în studiile de istorie și arheologie. Practic, Hardy reinventează Wessex-ul, care reprezintă cadrul geografic al acțiunii din majoritatea romanelor sale. Prin aceasta, el este un scriitor regional. Este însă Wessex-ul din romanele lui Hardy asemănător cu Dorset-ul real din epocă și cu alte comitate din vestul și sud-vestul Angliei? Se petrece acțiunea cu adevărat la momentul ”prezent”, adică atunci când Hardy scria și publica? Deși toate localitățile din romanele lui Hardy au fost identificate (chiar de el) cu localități reale, am totuși unele îndoieli că ele coincid în totalitate. Și mai mari dubii am cu privire la perioadă. În 1874, când a apărut romanul pentru prima dată, Anglia (și Wessex-ul, identificat cu vestul și sud-vestul Angliei) era deja străbătută în toate părțile de o rețea densă de căi ferate. În roman nu se face nici cea mai mică trimitere la căile ferate, toată lumea călătorește pe jos sau cu calul și căruța. Or, știm că la Dorchester (Casterbridge în carte) calea ferată a ajuns în 1845. Din acest motiv, unii critici afirmă că de fapt romanul se petrece anterior acestui an. O dovadă în plus este plecarea nocturnă a Bathshebei la Bath: spun unii că, dacă ar fi existat calea ferată, ea ar fi luat trenul spre Bath. Totuși, acest argument, cred eu, nu stă în picioare. În primul rând, Weatherbury (Puddletown în realitate) nu este pe nici o cale ferată, deci Bathsheba ar fi trebuit să meargă la Casterbridge (Dorchester), să-și lase acolo calul și căruța, ca să ia trenul spre Bath. Apoi, am unele dubii că în epoca respectivă erau trenuri de noapte de la Dorchester spre Bath. Iar Bathsheba era absolut convinsă că, plecând la miezul nopții, va ajunge până dimineața la Bath, și deci, grăbindu-se, nu avea timp să aștepte până la primul tren de dimineață, din moment ce ea își imagina că dimineața ar fi fost deja la destinație. Totuși, lipsa oricăror referințe privind trenurile în carte poate să constituie un argument suficient de bun pentru a plasa acțiunea în prima jumătate a secolului al 19-lea. Un anumit detaliu m-a determinat să cred că evenimentele se petrec aproximativ în perioada 1846-1849. Chiar spre finalul cărții, Gabriel Oak îi mărturisește Bathshebei că ar dori să emigreze în California. De ce tocmai în California? Poate că gândul său avea vreo legătură cu descoperirea aurului în California și cunoscuta goană după aur, iar anul descoperirii este 1848, în vreme ce majoritatea emigranților au plecat în 1849. Mi s-a părut fezabil ca această dorință de emigrare a lui Gabriel să aibă legătură cu un motiv plauzibil al plecării.
Personajele secundare ale cărții sunt în mare majoritate comice, țărani mai mult sau mai puțin educați, ale căror conversații reflectă, asemenea corului grecesc din antichitate, evenimentele așa cum sunt ele percepute de oamenii mai simpli. Prin filtrul lor, Hardy descrie magistral realitățile din lumea rurală, ciclul vieții de la țară, aflat în strânsă legătură cu calendarul natural, anual, legat de recolte și de creșterea animalelor (îndeosebi oi). Viața de la țară pare să se desfășoare la fel, în aceeași manieră, de veacuri, și permanența satului este o consecință a permanenței naturii, din ale cărei roade satul își generează periodic existența. Clădirile din sat, în primul rând biserica, dar și marele hambar, fermele, casele și chiar și cârciuma par să fie în armonie cu natura înconjurătoare, și să supraviețuiască peste secole la fel ca și elementele naturale. Și oamenii sunt la fel de eterni: iese în evidență figura bătrânului cârciumar, a cărui etate nu mai știe nimeni să o calculeze. Aceste realități perene sunt perturbate de acțiunile din carte, generate de caractere menite să schimbe ceea ce le înconjoară. Bathsheba este din start un personaj atipic al lumii rurale, este singura femeie fermier, pe deasupra nu acceptă nici măcar ajutorul unui vătaf. Gabriel Oak este de asemenea mai educat decât ceilalți angajați de la fermă și își transcende condiția. Boldwood este scos din starea sa obișnuită de dragostea și obsesia sa pentru Bathsheba. Troy și Fanny Robin sunt exemple emblematice ale țăranilor nesupuși, nealiniați social, și care doresc să-și schimbe condiția, Troy având de altfel și strămoși de origini diverse (fapt care, probabil, constituie o explicație pentru caracterul său).
În carte sunt descrise de altfel o serie de obstacole și de împrejmuiri - garduri dintre cele mai diverse, loturi de pământ delimitate în diverse feluri, țarcuri pentru animale, care toate denotă cumva limitele sociale ale vieții rurale. Obstacolele sunt însă periodic depășite de personajele principale din carte, atât la propriu, cât și la figurat. Dorința acestor personaje de a-și depăși propria condiție le înarmează cu ambiție, tenacitate și răbdare. În cele din urmă, cei mai merituoși își primesc răsplata, așa cum este și firesc. În acest fel, cartea depășește și ea epoca în care a fost scrisă, deoarece atunci conceptul de clasă socială și de apartenență (prin naștere, și până la moarte) la aceasta era unul atât de înrădăcinat, încât era greu de imaginat ca cineva să poată avansa de pe o treaptă socială pe alta doar datorită propriilor sale calități, moștenite genetic și/sau cultivate prin educație. În prezent, societatea este mai bine pregătită pentru a recepta concepția lui Hardy, iar acest roman al său poate fi citit cu plăcere și morala sa înțeleasă mai bine.
