Ian Rankin, Rebus: X și Zero, Editura Paladin, Grupul Editorial Art, Colecția Crime Masters, București, 2013, 232 pag., traducere de Mircea Pricăjan (este ediția pe care am citit-o).
Ediția originală: Ian Rankin, Knots and Crosses, The Bodley Head, London, 1987, 168 pag.
Goodreads: 3,83/5; Amazon: 3,9/5; Barnes&Noble: 3,9/5.
Recunosc că de mult timp nu am mai citit un roman polițist... și cu atât mai puțin unul bun. În adolescență am fost suprasaturat (ca și alții, bănuiesc) de filme polițiste și chiar literatură polițistă, la un moment foarte în vogă. Atât de multe am văzut / citit, încât la un moment dat deveniseră plictisitoare, fie și pentru faptul că deja puteam să deduc cine este criminalul sau ce se va întâmpla în continuare. În acest gen se folosesc multe clișee, șabloane... de succes, până la un moment dat, când ai vrea și altceva.
Ei bine, acest altceva a venit în cele din urmă, cu Rebus: X și Zero, un roman scris de Ian Rankin în anii 1980, când era un simplu student (masterand și apoi doctorand) la Edinburgh, în Scoția. Deși inițial nu a avut succes financiar, tânărul Rankin a perseverat și între timp seria avându-l drept personaj principal pe detectivul John Rebus a ajuns la vreo 19 romane (în 30 de ani), și la o notorietate mondială.
Rebus: X și Zero este așadar cartea care deschide o serie de romane polițiste, dar care, la momentul respectiv, a fost scrisă independent, fără intenția de a scrie și o ”continuare”. De altfel, chiar în introducere, autorul menționează că personajul principal, John Rebus, ar fi trebuit să moară la sfârșitul acestei cărți... dar că a avut instinctul (câștigător) de a schimba finalul, și astfel s-a deschis oportunitatea acestei serii.
O altă precizare interesantă a autorului este aceea că el nu s-a gândit la acest roman ca fiind unul ”polițist” și a fost mirat de încadrarea cărții în acest gen literar. Într-adevăr, într-un anumit sens, narațiunea depășește granițele convenționale ale romanului polițist ”clasic”, demonstrând capacitatea scriitorului de a explora sentimente și emoții, de a face incursiuni în trecutul personajelor, de a crea caractere complexe.
Accentul nu cade pe acțiune și nici măcar pe căutarea criminalului, ci pe trăirile lui John Rebus, detectiv la poliția din Edinburgh, fost militar, bântuit de amintirile din armată, cu o viață cam dezorganizată, o familie destrămată, foarte puțini prieteni, între care și un frate, Michael, el însuși implicat în chestiuni necurate.
Relația superficială a lui John Rebus cu colega detectiv Gill Templer conferă și o tentă romantică acestei cărți, deși într-un context extrem de apăsător, cel al crimelor în serie care se defășoară în Edinburgh și care vizează fetițe între 8 și 12 ani. Jurnalistul de investigații Jim Stevens a avut și el o relație superficială cu aceeași Gill, ceea ce crează un triunghi amoros inedit și totodată tensionat.
Cititorului îi sunt ”servite” mai multe piste, majoritatea false, una fiind și aceea că însuși detectivul John Rebus este criminalul, ceea ce amintește de Dr. Jekyll and Mr. Hyde al lui Robert Louis Stevenson.
Tensiunea crește exponențial spre finalul cărții. Rebus, care a primit de la început bilețele de la criminal, își dă în sfârșit seama că acesta are o legătură cu el, și totul devine brusc mult mai personal.
Lectura acestei cărți este una plăcută și ar fi și mai plăcută dacă cei de la editură ar fi avut bunul simț să angajeze un corector sau, în fine, pe cineva, oricine, care să arunce o privire peste text înainte de a o tipări. Nu de alta, dar greșelile sunt cam numeroase, în medie de una pe pagină, ceea ce poate deranja pe un cititor scrupulos...
Următoarea carte din serie, Hide and Seek, a fost la rândul său tradusă în română la aceeași editură, Paladin, cu titlul De-a v-ați ascunselea. Este pe lista mea de lecturi din viitorul apropiat...
