Mysterell - Sensational, Frontiers Records, 2004.
Sunt trecute, pe rând, melodia, durata și, în paranteză, compozitorul sau compozitorii:
01. Don't Ever Stop 03:06 (Torben Lysholm)
02. I Belong To You 04:12 (Torben Lysholm)
03. Why 03:29 (Torben Lysholm)
04. When You Love 04:19 (Torben Lysholm)
05. Bring The House Down 03:06 (Torben Lysholm, Lene Riebau)
06. There Was You 03:54 (Torben Lysholm)
07. Remember Me 06:04 (Torben Lysholm, Torben Enevoldsen)
08. Help Me Find The Way (Back To Your Heart) 04:59 (Torben Lysholm, Lene Riebau)
09. Sling Shot 04:19 (Torben Lysholm)
10. Take Me To The River 04:33 (Torben Lysholm)
11. The Challenge 03:41 (Torben Lysholm)
Mysterell:
Torben Lysholm - voce, bass, chitară, percuție, clape
Lene Riebau - cor (vocea a doua)
Rate Your Music: 3,30/5; Discogs: 3,67/5; Heavy Harmonies: 83/100.
Dacă nu ați auzit de Mysterell, nu este nici o surpriză: această ”formație” a scos un singur album, Sensational, exact acesta despre care este vorba aici. Și am pus ghilimelele la ”formație” fiindcă în realitate este vorba de un proiect 99% solo, al danezului Torben Lysholm, fost solist și chitarist al trupei Pangea, și care, pe acest album, este un adevărat om-orchestră, deoarece el cântă la toate instrumentele iar vocea îi aparține. Și, dacă se poate imagina mai mult decât atât, a și compus toate melodiile (singur, de cele mai multe ori, sau în colaborare, în cazul a trei melodii), și a produs albumul în propriul său studio, Tune Town! Mai rămânea să și scoată albumul, la propria casă de discuri, dar n-a fost cazul: problema a fost rezolvată de Frontiers Records, o casă de discuri italiană, care de altfel lansase cu ceva timp înainte melodia Don't Ever Stop pe un album de tip compilație, cu piese cântate de diverși muzicieni din sfera rock. Cu acea ocazie s-a născut și numele de ”Mysterell”, care, așa cum explică însuși Torben Lysholm, vine de la apelativul ”Mister L.”, care i-a fost atribuit de diverși colaboratori.
Albumul este unul în ansamblu reușit, cu o singură obiecție: a apărut cu vreo 20 de ani prea târziu! Este un hard rock melodic, tipic pentru jumătatea anilor 1980, când probabil Mysterell ar fi făcut senzație, la concurență cu trupe cu o linie melodică asemănătoare, precum Def Leppard. În 2004 acest stil muzical era deja depășit, adresându-se unui grup tot mai restrâns de nostalgici ai unor ere demult apuse. Totuși, nu este exclus ca genul acesta de muzică să fie, într-un fel, de actualitate și pe o perioadă mai lungă, și astfel să existe noi aderenți; în plus, diferitele curente ale muzicii rock traversează, din când în când, perioade de ”resuscitare”, când atenția revine asupra unor compoziții mai vechi, văzute într-o lumină nouă.
Melodiile de pe album sunt unitare în sensul în care transmit audienței sentimente alese, înălțătoare, de la început până la sfârșit. Se crează o atmosferă pozitivă, linia melodică fiind în total consens cu lirica destul de sugestivă, deși temele romantice (legate de iubire) sunt poate un pic exagerat exploatate. Albumul începe cu Don't Ever Stop, piesa de rezistență, probabil cea mai reușită și care definește oarecum stilul întregii producții. De altfel, ascultând următoarele melodii, I Belong To You și Why, impresia pare să fie aceea că piesa de început beneficiază de o continuare, atât de asemănătoare sunt aceste melodii.
Ritmul se încetinește odată cu melodia When You Love, o baladă tipică, ceva mai interesantă decât cealaltă piesă lentă, There Was You, între acestea făcându-și loc o melodie ritmată, Bring The House Down.
În a doua jumătate a albumului, există o anumită schimbare; melodia Remember Me parcă iese din tipare, fiind mai apropiată de rock-ul progresiv, având și o durată mai lungă și unele părți în care iese în evidență puterea de creație și inovație a lui Torben Lysholm. Este melodia mea preferată de pe acest album, alături de cea care îl încheie, The Challenge, o piesă instrumentală, care subliniază la rândul ei talentul de compozitor și chitarist al artistului. Între ele, Take Me To The River are un ritm susținut, atrăgător.
Din punct de vedere vocal, Torben Lysholm demonstrează numeroase calități, deși timbrul său se aseamănă cam mult cu cel al lui Michael Bolton. Nu mai spun de faptul că unele melodii mai lente - de exemplu Help Me Find A Way (Back To Your Heart) - se îndepărtează destul de mult de ceea ce ar trebui să fie o baladă rock și se apropie periculos de mult de un cântec pop al lui Michael Bolton.
Pe de altă parte, ceea ce diferențiază această producție de multe altele și o integrează în sfera hard rock-ului este interpretarea la chitară. Celelalte instrumente de multe ori nici nu servesc la altceva decât la acompaniament. Torben Lysholm este un chitarist desăvârșit, are cu adevărat talent, reușește niște solo-uri demne de o cauză (și o formație) mai bună, și, dacă ar fi fost după mine, aș fi preferat mai multe piese instrumentale în dauna unei lirici parcă prea siropoase.
În ansamblu, un album bun, peste așteptări, din partea unui artist de care, până acum, nu am auzit.
