Sunt trecute, pe rând, melodia, durata acesteia și, în paranteză, producătorul sau producătorii:
01. Voice of R&B 2:55 (Jaheim)
02. Hush 3:44 (R. Kelly)
03. Have You Ever 3:49 (KayGee)
04. Lonely 4:44 (KayGee)
05. Life of a Thug 4:29 (KayGee)
06. You Just Don't Get It 4:55 (Babyface)
07. She Ain't You 3:23 (Fatso)
08. Never 4:16 (Daniel Farris)
09. I've Changed (cu Keyshia Cole) 4:02 (Brian "BK" Coleman, KayGee)
10. What You Think of That 3:26 (Carvin Haggins, Ivan "Orthodox" Barias)
11. Make a Wish 3:51 (Jaheim)
12. Back Together Again 4:03 (Jaheim)
AllMusic: 4/5; Rate Your Music: 3,16/5; Amazon: 4,7/5.
Dacă tot e acum în mare vogă sloganul ”Black Lives Matter”, m-am gândit să mă integrez și eu în ”trend”-ul global și să prezint un artist de culoare. Principala problemă rezidă în faptul că, deși nu sunt rasist, nu am gusturile muzicale potrivite, mai exact nu am înclinație spre muzica pe care o cântă, cel mai des, artiștii de culoare.
În ultima vreme, am devenit totuși mai tolerant față de unele din aceste genuri muzicale, și mai ascult soul sau R&B. Astfel, l-am descoperit și pe Jaheim Hoagland, un vocalist foarte bun din New Jersey, care are în spate un background destul de negativ, cu o copilărie și adolescență zbuciumată, dar care în prezent este un exponent de prim rang al muzicii R&B, al unei noi generații de astfel de muzicieni, care calcă pe urmele unor legende precum Luther Vandross sau Bobby Womack.
Jaheim s-a lansat în 2001 cu albumul ”Ghetto Love”, urmat de ”Still Ghetto” (2002) și ”Ghetto Classics” (2006). Toate au avut un succes moderat, mai mare în rândul celor care gustă muzica soul și R&B mai tradițională.
Jaheim s-a lansat în 2001 cu albumul ”Ghetto Love”, urmat de ”Still Ghetto” (2002) și ”Ghetto Classics” (2006). Toate au avut un succes moderat, mai mare în rândul celor care gustă muzica soul și R&B mai tradițională.
Primul album care nu are cuvântul ”Ghetto” în titlu este ”The Makings of a Man” (2007), cea de-a patra sa producție. Cu acest album Jaheim a schimbat casa de discuri, trecând la Atlantic Records, și-a mai împrospătat lista de colaboratori, dând dovadă de maturitate, atât melodică, cât și lirică. Spre deosebire de alți muzicieni, care, în speranța unor vânzări mai consistente, s-au străduit să includă melodii de hip-hop sau dance pe albumele lor, Jaheim a rămas fidelul stilului clasic de soul și R&B, favorizând baladele și melodiile în general mai lente, mai savuroase, mai romantice.
Dragostea este de altfel subiectul principal, în majoritatea melodiilor. Excepție fac primul și ultimul cântec. Albumul începe cu Voice of R&B, melodie în care Jaheim își declară cu o anumită aroganță (asumată) statutul de rege al acestui stil muzical, și se sfârșește cu Back Together Again, o melodie închinată părinților săi și surorii sale, toți decedați, având și o anumită tentă religioasă, probabil o reminiscență a muzicii gospel.
Între aceste două momente, de început și de final, Jaheim face oarecum referire la viața sa, așa că putem să vorbim de un album conceptual, cu tentă autobiografică, în care autorul evoluează de la o postură eminamente negativă (în primele melodii), la una profund pozitivă, dominată de puternice sentimente de dragoste față de femeia iubită. În consecință, melodiile cele mai romantice (și cele mai reușite) sunt, oarecum surprinzător, în partea a doua a albumului.
Cea mai frumoasă melodie este, după părerea mea, Never. În mod firesc, a fost totodată și cântecul care a promovat albumul încă de dinaintea apariției sale pe piață. Este o melodie foarte reușită, lentă, foarte romantică, în care vocea lui Jaheim are tonalități remarcabile, ieșind clar în evidență. Prin felul în care este cântată, dar și prin versuri, se pretează foarte bine pentru dansul de deschidere la o nuntă.
Ea este urmată de I've Changed, singura melodie de pe album în care Jaheim este acompaniat de cineva, mai exact de Keyshia Cole. Aici n-aș remarca altceva decât versurile extrem de siropoase, poate chiar în exces. Duetul, din păcate, nu prinde.
Apreciez ca fiind bune și cele două melodii de dinainte de Never, și anume You Just Don't Get It și She Ain't You, precum și What You Think of That. Melodiile de la începutul albumului au o altă tonalitate, și au versuri mai agresive. Lonely este parțial preluată de la Bobby Womack (If You Think You're Lonely Now), dar cu versuri ușor modificate, suficient ca să schimbe de fapt înțelesul întregului text. Have You Ever și Life of a Thug sunt incursiuni în viața lui Jaheim de dinainte de cariera sa muzicală, o perioadă în care a comis, se pare, multe greșeli, pentru care înțelegem că se căiește.
De altfel, ceea ce este deranjant la acest album (și la altele de același fel) este registrul acesta de văicăreli, care par clar exagerate, sau care ating puncte delicate din viața personală a cuiva, de cele mai multe ori chiar a celui care interpretează. Deși nivelul acesta de sinceritate poate fi apreciat de unii, mie mi se pare mai degrabă o etalare publică a unor mizerii care (poate) s-au întâmplat în mod real cândva, dar pe care majoritatea oamenilor ar încerca în mod firesc să le ascundă, să le uite, nu să le dezbată (eventual s-o facă în privat, cu un psiholog). În plus, pe mine unul discursul acesta de gangster transformat în îngeraș nici nu mă prea convinge, cu toate valențele sale educaționale evidente.
Albumul este unul bun, solid în ansamblul său, dar cu adresabilitate relativ redusă. Oamenii de culoare, în special mai în vârstă, sunt cei mai probabili fani ai lui Jaheim. La aceștia trebuie să adăugăm femeile, cam indiferent de vârstă și de culoare, mai ales cele care apreciază mult baladele și cântecele de jale. Aș mai adăuga și calitatea de somnifer pe care o are acest album (am adormit frecvent în timp ce ascultam).
Din 2007 încoace, Jaheim a mai scos câteva albume, devenind un star important al muzicii R&B, cu precădere în Statele Unite ale Americii.
