Regizor: Irving Cummings. Producător: William Fox (Fox Studios).
Scenariul: Sonya Levien, Clarke Silvernail, adaptare de George Middleton după romanul lui Earl Derr Biggers.
Cu: Warner Baxter, Lois Moran, Gilbert Emery, Philip Strange, Boris Karloff.
Pentru copiii sub 12 ani, se recomandă vizionarea filmului doar cu acordul părinților sau împreună cu aceștia.
IMDb: 4,9/10; Letterboxd: 2,7/5; Rate Your Music: 2,46/5.
Sunt trei categorii de persoane care s-ar uita la un astfel de film. Prima ar fi formată din fanii filmelor cu detectivul Charlie Chan, un personaj creat de romancierul Earl Derr Biggers, ale cărui romane au fost transformate în filme încă din anii 1920. Acesta este al treilea film cu Charlie Chan, dar este primul care are și sunet (primele două au fost ”mute”), și primul care se păstrează (primele două s-au pierdut). Din păcate pentru fanii lui Charlie Chan și pentru amatorii de filme polițiste, celebrul detectiv, interpretat aici de E.L. Park, apare extrem de puțin spre deloc, mai tot misterul fiind rezolvat de detectivul Sir Frederick Bruce (Gilbert Emery) de la Scotland Yard.
A doua categorie de persoane interesate de acest film este formată din fanii actorului Boris Karloff, care a devenit celebru nu cu mult mai târziu în filme horror precum Frankenstein (1931) sau Mumia (1932). Iarăși, spre nefericirea acestora, Boris Karloff interpretează aici un rol minor, acela al servitorului de origine orientală al colonelului John Beetham (Warner Baxter).
A treia categorie, în care mă încadrez și eu, este formată din acele persoane care sunt interesate de istoria filmului și a cinematografiei și își fac timp, din când în când, și pentru astfel de producții de epocă. Filmul este de altfel ușor accesibil pe YouTube, și este printre primele filme cu sunet; de altfel, ca și alte filme din acea epocă, de schimbare majoră în cinematografie, a fost realizat și distribuit atât în varianta cu sunet, cât și în cea ”mută”, pentru cinematografele care încă nu se adaptaseră la noua tehnologie. Nici actorii nu par, sincer, foarte adaptați, și vorbesc foarte rar și foarte clar - un avantaj pentru cei care nu sunt vorbitori nativi ai limbii engleze și nu beneficiază de subtitrare, dar un dezavantaj pentru ritmul (lent al) filmului.
Din păcate, deși i s-a făcut publictate ca fiind un film polițist, cu o crimă și cu un mister greu de descifrat, este mai degrabă o telenovelă siropoasă și melodramatică, în care criminalul este cunoscut destul de devreme, iar producția se concentrează asupra triunghiului amoros format din cei trei actori principali - Eve Mannering (Lois Moran), Eric Durand (Philip Strange) și John Beetham (Warner Baxter). Deși tema este incitantă, felul previzibil în care se desfășoară acțiunea este plictisitor la maximum iar scenele de dragoste sfâșietoare sunt deranjante, greu suportabile, și puțin credibile. Nu știu dacă actrița Lois Moran a fost aleasă anume, dar rolul ei pare să fie acela al unei copile răsfățate și nu al unei femei mature. Cam așa și arată: cu scuzele de rigoare pentru gusturile din acea epocă, mie nu mi se pare deloc atrăgătoare această actriță, care, la 20 de ani (exact atât avea în 1929), are o înfățișare mai degrabă masculină și se comportă (în film) aproape ca un copil zvăpăiat, care nu are deloc capul pe umeri, deși sunt și momente în care personalitatea ei se schimbă. Pentru început, nu ascultă de unchiul său bogat, Sir George Mannering (Claude King), și pornește cu stângul în aventura vieții.
Din fericire, are cine să aibă grijă de ea, iar lui Warner Baxter (câștigător al Premiului Oscar pentru cel mai bun actor în 1930, pentru rolul jucat în In Old Arizona - 1928) i-a venit ca o mănușă acest rol de salvator al unei tinere femei măcinate de probleme.
Pentru cei care suportă mai greu melodramele, sunt câteva elemente care pot să fie totuși de interes. Acțiunea se defășoară pe mai multe continente - începe în Anglia, continuă în India, apoi prin deșert, în Persia, și se termină pe coasta californiană a Statelor Unite ale Americii, la San Francisco. Scenele filmate în exterior, în special cele din deșert, sunt interesante și bănuiesc că erau exotice de-a dreptul în acei ani. Și scenele din San Francisco acaparează atenția, de exemplu cele în care Eve fuge pe străzi, aflată fiind într-o evadare continuă de pe la jumătatea filmului.
Nu întotdeauna acțiunea are o logică coerentă. La început, autorul crimei rămâne necunoscut, și regizorul pare să se joace cu sentimentele auditoriului, prezentând imagini care induc piste false, dar care nu mai sunt deloc explicate mai târziu. Apoi, aflăm devreme cine este criminalul și partea polițistă a filmului își pierde aproape complet importanța, devenind secundară în raport cu jocul sentimentelor, axat strict pe personajul feminin principal, singurul care evoluează. Bărbații sunt fie buni, fie răi, fie îndrăgostiți, fie indiferenți, și corespund cu niște tipologii arhetipale, fără a evolua în vreun sens sau altul. Interpretarea este la limita inferioară a acceptabilului, dar aici se vede că filmele cu sunet abia apăruseră, și actorii erau obișnuiți să interpreteze mai mult din mimică și gesturi, ca în filmele mute, în vreme ce vocile nu exprimă mare lucru.
