Frédéric Livyns, Entrez..., Multivers Éditions, 2016 (este ediția pe care am citit-o).
Ediția originală: Frédéric Livyns, Entrez..., Edilivre-Aparis, Paris, 2010, 176 pag.
Cartea nu a fost tradusă în limba română.
Povestirile incluse în volumul citit de mine sunt următoarele (cu titlul original în limba franceză):
01. Venu des tréfonds
02. Présence
03. La maison d'à côté
04. Ma chérie
05. Les marionnettes
06. La penderie
07. Au bord de l'étang
08. Chère voisine
09. Les bois des ombres
10. Décorations mortelles
11. La fine bouche
12. L'antiquaire
13. La porte du gouffre
14. Éthan et Abigail
15. Adieu
16. Le départ
17. La voix
18. L'Hôtel
19. Terreur nocturne
Goodreads: 3,64/5; Amazon.fr: 4/5; Babelio: 4,22/5.
Entrez... este unul dintre volumele de povestiri horror ale autorului belgian de limbă franceză Frédéric Livyns. Recunosc că n-am auzit niciodată de acest autor până să citesc această carte, iar lectura în sine a fost atât de horror încât sper realmente să nici nu mai aud de el vreodată de acum încolo. M-am chinuit groaznic câteva luni de zile să citesc fiecare din aceste povestiri. Pe de o parte, eu nu sunt amator de horror. În adolescență, pe vremea când citeam SF, am dat peste câteva cărți horror scrise de Stephen King, și nu mi-au plăcut nici alea, dar cel puțin acelea erau bine scrise. Am decis atunci că nu e genul meu literar preferat și punct. Acum am decis să fac o nouă încercare, iar rezultatul a fost unul catastrofal. Cărțile lui Stephen King erau și suficient de lungi ca să poată să introducă cititorul mai bine în lumea cărții, în universul creat de autor. În cartea aceasta, povestirile sunt scurte, unele chiar ridicol de scurte. N-apuci bine să cunoști personajul principal, că acesta și moare în chinuri sau pățește ceva rău. Sunt 19 povestiri, iar după primele deja poți recunoaște un pattern, un model, deja poți anticipa ce se întâmplă.
În plus, horror-ul ăsta de tip fantastic mie nu mi se pare să fie chiar atât de horror. Este ca și cum ai povesti copiilor niște întâmplări cu bau-bau sau cu Baba Cloanța. Cine te mai crede? Da, autorul creează o anumită atmosferă ”gotică”, claustrofobică, cam toate întâmplările se petrec prin case sau clădiri ciudate, recent cumpărate sau abandonate, și care au o istorie fantastică în spate. Aproape toate întâmplările groaznice se petrec noaptea, pe întuneric. Și practic toate se încheie prost pentru cineva, fie pentru personajul principal (de cele mai multe ori), fie pentru cineva apropiat acestuia. Iar în majoritatea cazurilor, de vină sunt niște creaturi fantastice, niște monștri cu apucături diabolice, care fac rău doar pentru că așa vor, sau pentru niște motive destul de obscure. Pe scurt, povestirile nu sunt suficient de credibile pentru a fi cu adevărat horror. Monștrii ăștia, deși destul de diverși ca și înfățișare, apariție și evoluție, sunt cam ridicoli, și nimeni (poate cu excepția unor copii de grădiniță) nu mai poate fi speriat de ei. Motivele lor malefice nu sunt suficient de bine explicate și nu întotdeauna sunt clare. Este mai mereu implicată ideea de destin, de fatalitate, narațiunea se desfășoară într-un univers în care domnește răul. Iarăși, mi se pare insuficient pentru a speria pe cineva. Și, în fine, mai rămâne felul în care mor (sau suferă) victimele inocente ale acestor creaturi. Autorul dă dovadă de imaginație, dar cred că doar niște oameni cu probleme psihice ar putea să fie satisfăcuți de moartea (a cel puțin) unei persoane nevinovate la finalul fiecărei povestiri. Sigur, întotdeauna există o ”vină”: de exemplu, prea multă curiozitate. Până la urmă, asta mi se pare a fi partea cea mai horror: și anume că există cititori satisfăcuți de acest gen de lectură.
Sigur, nu cred că sunt foarte mulți cititori. Din câte îmi dau seama, autorul și-a publicat pe cont propriu cărțile (nu doar pe aceasta) și apoi le-a reeditat cu ajutorul unor edituri mai degrabă necunoscute și marginale. La fiecare ediție (sunt cel puțin trei), povestirile se mai schimbă un pic, prin părțile mai puțin importante, uneori și titlul e schimbat, dar povestirea rămâne în linii mari aceeași. Ultima ediție cu același titlu (Entrez...) a fost publicată în 2019 la editura Elixyria, după cele anterioare, din 2010 și 2016, la alte edituri, la fel de puțin cunoscute. Probabil povestirile au fost ușor modificate din motive de copyright, autorul fiind însă probabil interesat să mențină volumul pe piață pentru a avea un minim de vânzări, mai ales că se laudă că trăiește exclusiv din activitatea de scriitor (bravo lui, dacă e așa).
Ar mai fi problema barierei lingvistice. Cartea se găsește exclusiv în limba franceză. Mărturisesc că am avut emoții la început, fiindcă nivelul meu de franceză este unul mediocru, dar încă de la primele rânduri mi-am dat seama că nu e nevoie de un nivel prea ridicat de limbă franceză pentru a înțelege sensul general al povestirilor. Autorul nu se remarcă prin subtilități literare sau de vocabular, limbajul este unul foarte direct și pe înțelesul tuturor.
