Regia: Travis Knight. Producători: Travis Knight și Arianne Sutner.
Scenariul: Marc Haimes, Chris Butler.
Voci (în original): Art Parkinson (Kubo), Charlize Theron (Maimuța), Matthew McConaughey (Gândacul), Ralph Fiennes (Regele Lună), Rooney Mara (Surorile).
Dublat în limba română de: Răzvan Dinu (Kubo), Olimpia Mălai (Maimuța), Răzvan Popa (Gândacul), Vlad Rădescu (Regele Lună), Maria Popistașu (Surorile).
Recomandat a se viziona de copii doar cu acordul părinților sau împreună cu aceștia.
IMDb: 8,3/10; Rotten Tomatoes: 97%; Metascore: 84%.
Nu sunt un mare fan al filmelor de animație și, din copilăria mea, rămăsesem cu o impresie conform căreia acestea sunt destinate exclusiv copiilor și că, de la o anumită vârstă, devin plictisitoare întrucât șabloanele sunt ușor de ”citit” iar happy-end-urile ușor de bănuit.
De la o vreme însă constat că se fac filme de animație tot mai interesante, destinate unui public mai larg. În această categorie se află și Kubo și lăuta magică, pe care l-am vizionat la cinematograf la puțin timp după premiera sa în România, care a avut loc la 14 octombrie. Am avut proasta inspirație să merg cu fetița mea de 7 ani, care a fost foarte speriată pe parcursul filmului, acesta fiind echivalentul unui film ”de groază” în ceea ce o privește. Și într-adevăr, pentru un copil nu tocmai obișnuit cu părțile mai negative din societate și care trăiește într-o lume ”ideală”, atmosfera sumbră și înfricoșătoare a filmului este din start deranjantă și multe amănunte peste care un adult trece cu ușurință pot să fie marcante pentru un copil. De exemplu, starea catatonică, de conștiență limitată, în care se află mama lui Kubo, este greu de înțeles de către un copil. Faptul că personajul principal, Kubo, nu are decât un ochi, este în sine ceva de speriat, iar faptul că filmul se centrează în jurul dorinței Regelui Lună de a i-l lua și pe celălalt, este de asemenea înspăimântător. Nu mai vorbesc de apariția Surorilor, cu adevărat sinistre, a scheletului, a ochilor hipnotizanți din adâncurile lacului, de transformarea Regelui Lună. Toate aceste elemente, deși oarecum superficiale în contextul general al filmului, contribuie la crearea unei potențiale stări de spaimă pentru copii.
Filmul are însă mai multe niveluri de profunzime și pentru un adult vizionarea sa ridică multiple semne de întrebare care uneori își găsesc răspunusul după ceva timp și multe conexiuni sunt posibile. Nu întâmplător, acțiunea este plasată într-o perioadă veche, într-o Japonie mitologică, în care miturile și spiritele viețuiesc iar magia este la ordinea zilei. Kubo este un astfel de creator de magie, cântecul său la lăută (shamisen) punând în mișcare formele de origami, generând povești pentru oamenii din satul arhetipal lângă care s-a adăpostit alături de mama sa bolnavă. Locuitorii din sat, mișcați de atașamentul lui Kubo față de tatăl său dispărut, îl conving pe acesta să ia parte la un ritual de chemare a spiritelor celor plecați dintre noi (obon) dar spiritul tatălui său nu apare (mi-au trebuit câteva zile ca să înțeleg de ce!).
Apare în schimb noaptea și, odată cu ea, adversarii vieții și ai lui Kubo: Surorile și Regele Lună. Mama lui Kubo intervine pentru a-l salva de Surorile ei și de tatăl ei, Regele Lună. Mie acest Rege Lună mi-a amintit de Luceafărul eminescian, ”nemuritor și rece”, un simbol al morții, împotriva valorilor vieții, pentru care luptă Kubo, alături de partenerii săi neobișnuiți din această odisee: Maimuța și Gândacul.
Subiectele principale ale filmului sunt familia, viața și moartea. Finalul este oarecum neașteptat și atipic pentru filmele americane în general, dar de altfel întreaga producție are elemente de originalitate incontestabile. Compania producătoare Laika, al cărui director este tocmai regizorul Travis Knight, este recunoscută pentru tehnicile sale de animație stop motion, în contrast cu tehnicile mult mai răspândite astăzi, bazate pe imagini generate de calculator (CGI - computer generated images). Se poate spune că în Kubo și lăuta magică un nespecialist nici măcar nu observă că nu au fost folosite imagini generate de calculator și că totul a fost lucrat ”manual”, ceea ce desigur a implicat o muncă imensă.
Rezultatul este însă pe măsură...
