Regia: Dan Pița. Producător: Eugen Mandric.
Scenariul: Constantin Stoiciu.
Cu: Mircea Diaconu, Lazăr Vrabie, Ileana Popovici, Vasile Nițulescu, Ica Matache.
Recomandat tuturor vârstelor (audiență generală).
IMDb: 7,6/10; Cinemagia: 7,7/10; Cinemarx: 8,1/10.
Prima dată am crezut, judecând după titlu, că e vreun film istoric. Nu auzisem de niciun voievod Filip cel Bun, dar știam de Alexandru cel Bun și de Filip cel Frumos, și eram conștient că nu cunosc toți voievozii.
Apoi, când a început filmul, văzând cadrele cu un apartament decorat mai degrabă în stil burghez, m-am gândit că acțiunea se petrece în perioada interbelică sau chiar antebelică. Păi cum, un film comunist realist, contemporan, în care eroul stă altundeva decât la bloc?!
Surprizele au continuat cam în aceeași manieră. Personajul principal, Filip (interpretat senzațional de Mircea Diaconu), este un absolvent de liceu care nu a reușit la admiterea la facultate. Până aici, nimic neobișnuit. Totuși, un mister: nu merge în armată? Nicăieri în film nu se explică cum a scăpat Filip de armată, principala teroare a vremii pentru toți absolvenții de liceu care nu intrau la facultate. Șocul vine însă chiar mai devreme: acest Filip nu are un loc de muncă!
Păi e posibil așa ceva? Cum, în societatea socialistă multilateral dezvoltată, în care toți oamenii primeau un loc de muncă prin repartiție, pe baza unor criterii rigide, Filip este de fapt un fel de șomer, noțiune inexistentă (oficial) în Epoca de Aur?
E adevărat că i se caută un loc de muncă, dar nu de către cei care ar fi avut acest rol, ci de către cei apropiați, în speță membrii familiei, care folosesc pârghiile avute la îndemână (PCR - pile, cunoștințe, relații), pentru a-i găsi eroului un loc călduț în societate. Nici că se putea o critică mai acidă la adresa regimului comunist, a sistemului de pile, șmecherii și șpăgi.
De altfel, atmosfera este în general sumbră, în contrast cu propaganda oficială ”luminoasă”. Filip nu pare foarte interesat de primul loc de muncă făcut rost de potențialul său cumnat, Lucian (George Calboreanu jr.), într-o hală dezafectată, care arată ca după război, unde trebuie să scrie într-un registru diverse amănunte legate de animalele de companie aduse acolo pentru vaccinare. Urmează însă un alt job, mai atractiv, la un depozit, ”Meteor”, unde îl are șef pe Atanasiu (Lazăr Vrabie), fostul coleg al tatălui său la o fabrică.
Filip este la debutul vieții adevărate, la primul loc de muncă, primul salariu, prima dragoste - Angela, ”rulotista” (Ileana Popovici), prima bătaie... dar și primele descoperiri asupra felului cum funcționează sistemul. Apariția lui Lupu (Gheorghe Dinică) vine să dea peste cap aparenta liniște din sânul familiei lui Filip. Din acest moment, Filip se transformă dintr-un personaj pasiv, supus și adaptat permanent împrejurărilor, într-un investigator al trecutului familiei sale, în special a tatălui său (Vasile Nițulescu), în vreme ce mama sa (Ica Matache) preferă să nu îl ajute prea mult. În acest scop călătorește (o călătorie reală, dar și inițiatică) la fabrica unde tatăl său lucrase alături de cele două personaje negative, Atanasiu și Lupu, și unde aceștia greșiseră în raport cu un anume Ionescu (George Constantin), care apare doar mai târziu în scenă.
Filip este un prototip neobișnuit al insului moral, care, plecând de la niște principii sănătoase, nu acceptă compromisurile și nu se lasă păcălit nici măcar de membrii familiei sale, creându-și propriul său drum în viață. El este în fond un personaj anti-sistem, pentru că sistemul, așa cum apare și transpare din peliculă, este unul corupt, murdar, imbecil.
Moralitatea lui Filip nu se raportează însă și la relațiile amoroase, care se desfășoară pe fundalul narațiunii principale. La fel ca și în alte filme ale sale (am văzut demult Pas în doi), Dan Pița nu se sfiește să prezinte o serie de aspecte din viața tinerilor (de atunci, dar și de acum), cu accent pe relațiile de cuplu, dar și pe conflictul dintre generații. Oarecum curios, predomină promiscuitatea sexuală, în ton cu generația flower-power, dar în opoziție cu familia tradițională, reprezentată de părinții lui Filip. În afara relației lui Filip cu Angela, al doilea cuplu neortodox este cel format din Simona, sora lui Filip (Florina Luican), și Lucian, care trăiesc în concubinaj (ce mai propagandă făcută familiei!) în casa părinților. Mai mult decât atât, Simona îl înșeală pe Lucian și se și desparte (temporar) de el, ba chiar pleacă de acasă, fără să-i pese de criticile acide aduse de părinți, care își doresc ca odraslele să fie căsătorite și la casa lor... și un ginere ca Lucian, care lucrează în Comerțul Exterior!
La fel ca și sora sa, Filip decide în cele din urmă că e momentul să rupă orice legătură cu trecutul și pleacă din București pentru a munci în fabrică (un combinat siderurgic pare să fie), acolo unde au lucrat și tatăl, și bunicul lui, reparând cumva peste timp greșeala părintească și reluând șirul tradiției din familia sa, pe linie paternă.
În film apar ca personaje secundare sau cu roluri minore o serie de actori foarte cunoscuți, precum Gheorghe Dinică, Draga Olteanu, George Mihăiță, Mihai Mălaimare, Marin Moraru. De notat și faptul mai trist că aceasta a fost ultima peliculă în care a jucat Lazăr Vrabie, în rolul negativ al lui Atanasiu. Lazăr Vrabie avea să plece dintre noi în 1974, cu puțin timp după finalizarea filmărilor.
Este interesant cum unii critici de cinema consideră că acest film este propagandist și proletcultist. Eu aș zice că dimpotrivă... Deși alegerea lui Filip (fabrica) poate fi interpretată în sensul propagandei din epocă, toate celelalte elemente ale filmului contrazic ideile avansate și promovate de regimul comunist. Nu întâmplător filmul a fost cenzurat, dar, din păcate, varianta originală se pare că s-a pierdut. Chiar și așa cenzurat, Filip cel bun oferă o imagine verosimilă a realității din Epoca de Aur: autobuze super-aglomerate, depozite de unde toată lumea fură și ”face învârteli”, fete emancipate, familii cu probleme, tot felul de șmecheri și șmenari, șantiere zgomotoase, vânzătoare agresive cu clienții, chefuri de pomină, cu mâncare și (mai ales) băutură, dar și cu muzică rock... Am rămas surprins să aud melodia Negru Vodă a lui Phoenix la cheful fiului lui Atanasiu, și la fel de surprins să văd cum se și dansează pe o astfel de muzică!
După mai bine de 40 de ani, filmul rămâne unul de actualitate, ba chiar se mulează mai bine pe actualele probleme ale tinerilor, în ceea ce privește găsirea unui loc de muncă, a unui drum în viață.
Recomandat tuturor vârstelor (audiență generală).
IMDb: 7,6/10; Cinemagia: 7,7/10; Cinemarx: 8,1/10.
Prima dată am crezut, judecând după titlu, că e vreun film istoric. Nu auzisem de niciun voievod Filip cel Bun, dar știam de Alexandru cel Bun și de Filip cel Frumos, și eram conștient că nu cunosc toți voievozii.
Apoi, când a început filmul, văzând cadrele cu un apartament decorat mai degrabă în stil burghez, m-am gândit că acțiunea se petrece în perioada interbelică sau chiar antebelică. Păi cum, un film comunist realist, contemporan, în care eroul stă altundeva decât la bloc?!
Surprizele au continuat cam în aceeași manieră. Personajul principal, Filip (interpretat senzațional de Mircea Diaconu), este un absolvent de liceu care nu a reușit la admiterea la facultate. Până aici, nimic neobișnuit. Totuși, un mister: nu merge în armată? Nicăieri în film nu se explică cum a scăpat Filip de armată, principala teroare a vremii pentru toți absolvenții de liceu care nu intrau la facultate. Șocul vine însă chiar mai devreme: acest Filip nu are un loc de muncă!
Păi e posibil așa ceva? Cum, în societatea socialistă multilateral dezvoltată, în care toți oamenii primeau un loc de muncă prin repartiție, pe baza unor criterii rigide, Filip este de fapt un fel de șomer, noțiune inexistentă (oficial) în Epoca de Aur?
E adevărat că i se caută un loc de muncă, dar nu de către cei care ar fi avut acest rol, ci de către cei apropiați, în speță membrii familiei, care folosesc pârghiile avute la îndemână (PCR - pile, cunoștințe, relații), pentru a-i găsi eroului un loc călduț în societate. Nici că se putea o critică mai acidă la adresa regimului comunist, a sistemului de pile, șmecherii și șpăgi.
De altfel, atmosfera este în general sumbră, în contrast cu propaganda oficială ”luminoasă”. Filip nu pare foarte interesat de primul loc de muncă făcut rost de potențialul său cumnat, Lucian (George Calboreanu jr.), într-o hală dezafectată, care arată ca după război, unde trebuie să scrie într-un registru diverse amănunte legate de animalele de companie aduse acolo pentru vaccinare. Urmează însă un alt job, mai atractiv, la un depozit, ”Meteor”, unde îl are șef pe Atanasiu (Lazăr Vrabie), fostul coleg al tatălui său la o fabrică.
Filip este la debutul vieții adevărate, la primul loc de muncă, primul salariu, prima dragoste - Angela, ”rulotista” (Ileana Popovici), prima bătaie... dar și primele descoperiri asupra felului cum funcționează sistemul. Apariția lui Lupu (Gheorghe Dinică) vine să dea peste cap aparenta liniște din sânul familiei lui Filip. Din acest moment, Filip se transformă dintr-un personaj pasiv, supus și adaptat permanent împrejurărilor, într-un investigator al trecutului familiei sale, în special a tatălui său (Vasile Nițulescu), în vreme ce mama sa (Ica Matache) preferă să nu îl ajute prea mult. În acest scop călătorește (o călătorie reală, dar și inițiatică) la fabrica unde tatăl său lucrase alături de cele două personaje negative, Atanasiu și Lupu, și unde aceștia greșiseră în raport cu un anume Ionescu (George Constantin), care apare doar mai târziu în scenă.
Filip este un prototip neobișnuit al insului moral, care, plecând de la niște principii sănătoase, nu acceptă compromisurile și nu se lasă păcălit nici măcar de membrii familiei sale, creându-și propriul său drum în viață. El este în fond un personaj anti-sistem, pentru că sistemul, așa cum apare și transpare din peliculă, este unul corupt, murdar, imbecil.
Moralitatea lui Filip nu se raportează însă și la relațiile amoroase, care se desfășoară pe fundalul narațiunii principale. La fel ca și în alte filme ale sale (am văzut demult Pas în doi), Dan Pița nu se sfiește să prezinte o serie de aspecte din viața tinerilor (de atunci, dar și de acum), cu accent pe relațiile de cuplu, dar și pe conflictul dintre generații. Oarecum curios, predomină promiscuitatea sexuală, în ton cu generația flower-power, dar în opoziție cu familia tradițională, reprezentată de părinții lui Filip. În afara relației lui Filip cu Angela, al doilea cuplu neortodox este cel format din Simona, sora lui Filip (Florina Luican), și Lucian, care trăiesc în concubinaj (ce mai propagandă făcută familiei!) în casa părinților. Mai mult decât atât, Simona îl înșeală pe Lucian și se și desparte (temporar) de el, ba chiar pleacă de acasă, fără să-i pese de criticile acide aduse de părinți, care își doresc ca odraslele să fie căsătorite și la casa lor... și un ginere ca Lucian, care lucrează în Comerțul Exterior!
La fel ca și sora sa, Filip decide în cele din urmă că e momentul să rupă orice legătură cu trecutul și pleacă din București pentru a munci în fabrică (un combinat siderurgic pare să fie), acolo unde au lucrat și tatăl, și bunicul lui, reparând cumva peste timp greșeala părintească și reluând șirul tradiției din familia sa, pe linie paternă.
În film apar ca personaje secundare sau cu roluri minore o serie de actori foarte cunoscuți, precum Gheorghe Dinică, Draga Olteanu, George Mihăiță, Mihai Mălaimare, Marin Moraru. De notat și faptul mai trist că aceasta a fost ultima peliculă în care a jucat Lazăr Vrabie, în rolul negativ al lui Atanasiu. Lazăr Vrabie avea să plece dintre noi în 1974, cu puțin timp după finalizarea filmărilor.
Este interesant cum unii critici de cinema consideră că acest film este propagandist și proletcultist. Eu aș zice că dimpotrivă... Deși alegerea lui Filip (fabrica) poate fi interpretată în sensul propagandei din epocă, toate celelalte elemente ale filmului contrazic ideile avansate și promovate de regimul comunist. Nu întâmplător filmul a fost cenzurat, dar, din păcate, varianta originală se pare că s-a pierdut. Chiar și așa cenzurat, Filip cel bun oferă o imagine verosimilă a realității din Epoca de Aur: autobuze super-aglomerate, depozite de unde toată lumea fură și ”face învârteli”, fete emancipate, familii cu probleme, tot felul de șmecheri și șmenari, șantiere zgomotoase, vânzătoare agresive cu clienții, chefuri de pomină, cu mâncare și (mai ales) băutură, dar și cu muzică rock... Am rămas surprins să aud melodia Negru Vodă a lui Phoenix la cheful fiului lui Atanasiu, și la fel de surprins să văd cum se și dansează pe o astfel de muzică!
După mai bine de 40 de ani, filmul rămâne unul de actualitate, ba chiar se mulează mai bine pe actualele probleme ale tinerilor, în ceea ce privește găsirea unui loc de muncă, a unui drum în viață.
