Elin Hilderbrand - 28 Summers / 28 de veri

Elin Hilderbrand, 28 Summers, Hodder & Stoughton Ltd., London, 2020, 432 pag. (este ediția pe care am citit-o).
Ediția originală: Elin Hilderbrand, 28 Summers, Little, Brown and Company, New York, 2020, 432 pag.
Cartea nu a fost (încă) tradusă în limba română.
Goodreads: 4,26/5; Amazon: 4,6/5; Barnes&Noble: 4,2/5.

Nu prea citesc romane de dragoste, iar cele pe care le-am citit au fost de obicei lecturi obligatorii, la școală sau la facultate. Unele, recunosc, mi-au plăcut, și sunt câteva autoare (da, ați reținut, de gen feminin) care se numără, oarecum surprinzător, printre favoritele mele, precum Jane Austen sau surorile Brontë, dar ele aparțin unor alte secole. Mi-am propus, aș putea zice chiar impus, să citesc și ceva scris recent, și am dat peste această carte a unei autoare, Elin Hilderbrand, care pare a fi foarte celebră în Statele Unite ale Americii, dar de care, trebuie să recunosc din nou, nu am auzit până acum, cu toate că produce la foc automat câte două cărți pe an, care ajung constant și pe bună dreptate (din ceea ce îmi dau seama) în topurile de vânzări de peste Ocean.
28 Summers este astfel al 25-lea roman al său (!!), dar primul pe care îl citesc și, nu vreau să fiu rău ci doar sincer, e posibil să fie și ultimul. Deși sunt vreo două cărți ale sale traduse în limba română, aceasta nu este, și deci a trebuit să o citesc în engleză, în original, ceea ce a contribuit la lungirea lecturii pe durata a câteva luni. Totuși, mărturisesc că nu bariera lingvistică a fost principala problemă, ci mai degrabă cartea în sine, care, în ciuda aparențelor, este una foarte tristă și sentimentul predominant care m-a cuprins a fost acela de frustrare. Autoarea scrie foarte bine, dar face o greșeală tactică (sau poate e o strategie corectă, cine știe), mai exact ne spune încă din primele pagini cum se va sfârși cartea, ba chiar putem zice că începe cu sfârșitul. Poate e bine pe undeva, pentru că știi cam la ce să te aștepți ca cititor, și singurele semne de întrebare sunt legate de felul în care se ajunge acolo. Apoi, într-adevăr, anticiparea unui final tragic atenuează întrucâtva sentimentele provocate de ultimele pagini, care sunt sfâșietoare și aproape de necitit.
Frustrarea este provocată de faptul că cei doi eroi, Mallory Blessings și Jake McCloud, nu ajung niciodată să fie împreună, în afara celor trei zile pe an, care sunt respectate cu sfințenie, în ultimul week-end al verii, pe insula Nantucket. Am ajuns să îndrăgesc această insulă, autoarea reușește să transmită foarte bine propriile sentimente cu privire la insulă (pe care locuiește) către cititor, iar întâlnirile celor doi par să semene cu o evadare din lumea reală într-o lume a fanteziei, a dragostei romantice și absolute. Romanul se bazează în mare măsură pe intriga similară din filmul / piesa de teatru Same Time, Next Year.
Diferența majoră este că, în carte, Elin Hilderbrand explorează cu asiduitate întreg universul celor doi eroi, incluzând numeroase personaje principale sau secundare, intrigi paralele, o adevărată telenovelă - în scris, dar cred că liniștit se pot face câteva sute de episoade doar pe baza celor relatate în roman, nu mai punem la socoteală potențialul de dezvoltare a acestor narațiuni. La peste 400 de pagini, mi s-a părut chiar dificil să rețin toate personajele, toate elementele, relațiile destul de complicate dintre personajele principale și cele secundare.
Subiectul este unul totuși destul de curajos, având în vedere că relația dintre Mallory și Jake este una extraconjugală, cel puțin din momentul în care Jake se căsătorește cu Ursula. Mie personal îmi vine greu să înțeleg relația și preferința lui Jake pentru Ursula, ca parteneră de viață, dar poate că acesta este farmecul cărții: personajele nu reprezintă eroi de poveste, perfecțiunea întruchipată, ci sunt oameni ca și noi, cu plusuri și cu minusuri, care uneori iau și decizii greșite, sau uneori nu își dau seama niciodată că au greșit. La fel cum în viață ne întrebăm cum de sunt posibile și cum de rezistă anumite cupluri, la fel și în carte, sunt chestiuni care nu sunt explicate și rămân la libera interpretare a cititorului.
Ursula intră la un moment dat în politică, iar în a doua jumătate a cărții există numeroase inserții în anumite chestiuni politice, specifice Statelor Unite ale Americii. Partea asta mi-a plăcut, pentru că a reprezentat o deviere de la ”firul roșu” al relației dintre eroii principali, și, pentru mine, cel puțin, o introducere în unele dedesubturi ale politicii americane, pe care sunt convins că autoarea le știe foarte bine, și pare să se fi documentat suplimentar pe această temă. De altfel, un alt element cvasi-științific este introducerea fiecărui capitol (cuprinzând câte un an, din 1993 până în 2020 inclusiv), care include principalele evenimente și subiecte de discuție din anul respectiv. Avem astfel și o perspectivă globală asupra evenimentelor externe care afectează, poate, direct sau indirect, viața personajelor din carte, dar care au avut un impact real și asupra vieților noastre, la momentul respectiv. Astfel, povestea capătă un aer mai realist, și cititorii se pot conecta mai bine la firul narațiunii, se pot identifica mai bine cu reacțiile anumitor personaje.
Deși intriga principală este extrem de improbabilă, multe din evenimentele care implică personaje secundare par să fie cât se poate de posibile, și poate chiar sunt preluate din viața reală. Autoarea are un stil plăcut, ușor de citit, lansându-se totuși uneori în descrieri interminabile ale unor feluri de mâncare (nu am înțeles aproape nimic din ele).
Sper să nu fiu caracterizat drept misogin dacă afirm un lucru care mie mi se pare evident, și anume că romanul a avut în vedere aproape exclusiv o audiență feminină. Mai mult, cred că publicul-țintă trebuie să aibă și o anumită vârstă, adică de pe la 35-40 de ani în sus, ca să poată rezona corespunzător cu personajele, care toate ajung pe la 50 de ani în anul 2020. Există și o paralelă cu viața autoarei însăși, care s-a mutat pe insula Nantucket în 1993, exact la fel ca și Mallory Blessings. Există și alte paralele, pe care nu le menționez, pentru a nu strica bucuria lecturii celor care ar putea fi interesați de această carte. Nu este însă o carte pentru tradiționaliști sau conservatori, având în vedere că, dincolo de faptul că cei doi eroi au o relație extraconjugală, în carte apar cel puțin două relații între persoane (feminine) de același sex, Cooper (fratele lui Mallory) se căsătorește de 5 ori, și aproape toată lumea înșeală pe aproape toată lumea.