Etichete

miercuri, 8 septembrie 2021

Guardians of the Galaxy vol. 2: Awesome Mix Vol. 2 - Original Motion Picture Soundtrack (2017)

Guardians of the Galaxy vol. 2: Awesome Mix Vol. 2 (Original Motion Picture Soundtrack), Hollywood Records, 2017.

Sunt trecuți, pe rând, interpretul (sau interpreții), melodia și durata acesteia:

01. Electric Light Orchestra - Mr. Blue Sky 5:03
02. Sweet - Fox on the Run 3:25
03. Aliotta Haynes Jeremiah - Lake Shore Drive 3:49
04. Fleetwood Mac - The Chain 4:27
05. Sam Cooke - Bring It On Home to Me 2:43
06. Glen Campbell - Southern Nights 2:57
07. George Harrison - My Sweet Lord 4:37
08. Looking Glass - Brandy (You're a Fine Girl) 3:03
09. Jay and the Americans - Come a Little Bit Closer 2:46
10. Silver - Wham Bam Shang-A-Lang 3:32
11. Cheap Trick - Surrender 4:14
12. Cat Stevens - Father and Son 3:39
13. Parliament - Flash Light 4:28
14. The Sneepers featuring David Hasselhoff - Guardians Inferno 3:16

Nominalizat la premiul Grammy pentru cea mai bună compilație cu muzică de film (2018).

Rate Your Music: 3,7/5; AllMusic (user ratings): 4,5/5; Amazon: 4,8/5.

Ar trebui să încep prin a mărturisi că nu am văzut filmul ”Gardienii galaxiei”. Nici ”vol. 1”, nici ”vol. 2” și, probabil, nu voi fi interesat nici de ”Vol. 3” când va apare. Nu sunt un fan al universului cinematic creat de Marvel, cu mici excepții. Prin urmare, analiza asupra acestui album nu are nimic de a face cu filmul, deși aceeași muzică poate crea o cu totul altă impresie într-un context diferit, și sigur că, în cazul de față, muzica a fost aleasă de regizor cu scopul clar de a acompania și a fortifica înțelesul anumitor scene din film sau de a crea o anumită atmosferă, o anumită stare în rândul audienței.

În afara filmului, compilația aceasta pare cumva scoasă din context, dar totuși să nu uităm că toate piesele de pe acest album (cu o singură excepție) au fost compuse cu mult timp în urmă, fără nici o legătură cu filmul. Am fost chiar curios să văd cât de vechi sunt melodiile... și am fost frapat: cu excepția piesei din final (compusă special pentru film, deci contemporană), cea mai nouă este din... 1978! Majoritatea sunt din anii 1970, iar vreo două chiar din anii 1960. Deci vechimea lor era de 40-50 ani în momentul apariției filmului, ceea ce înseamnă că multe le erau complet necunoscute tinerilor care reprezintă, de obicei, publicul țintă al unei astfel de producții. Chiar și mie mi-au fost în mare parte necunoscute, spre rușinea mea.

De altfel, albumul debutează cu o piesă în stil Beatles, Mr. Blue Sky, a celor de la Electric Light Orchestra, un hit în anii 1970. Mi-a plăcut mult mai mult a doua piesă, Fox on the Run, a trupei Sweet, mult mai ritmată, mai aproape de hard rock, poate cea mai frumoasă piesă de pe această compilație, în opinia mea.

Urmează o piesă mai puțin cunoscută, Lake Shore Drive, pentru a se sări apoi la una foarte cunoscută, The Chain, a celor de la Fleetwood Mac. Producătorul a mixat într-adevăr melodii cu caracteristici destul de distincte, dar care au totuși ceva în comun: sunt toate din registrul pop-rock, cu foarte puține excepții. Una dintre excepții este melodia soul a lui Sam Cooke, Bring It On Home to Me, cea mai veche piesă de pe tot albumul, și care se potrivește ca nuca-n perete după The Chain.

Urmează două piese destul de vestite, dar care pe mine nu mă impresionează, Southern Nights a lui Glen Campbell și My Sweet Lord a lui George Harrison. Cu Harrison revenim cumva la sunetul specific al celor de la Beatles, de data asta de-a dreptul cu un membru al formației. Recunosc, ceea ce mă deranjează în primul rând la My Sweet Lord, dincolo de faptul că linia melodică este repetitivă, este tematica religioasă și faptul că sună de-a dreptul a cântec bisericesc, numai bun de a fi interpretat într-un lăcaș de cult (dar e de discutat ce fel de cult).

Brandy (You're a Fine Girl) a celor de la Looking Glass este una din surprizele plăcute ale acestui album. Este o piesă inteligentă, și ca sunet, și ca lirică. Un pic tristă, din punct de vedere al versurilor, dar destul de vivace, melodic vorbind.

A doua cea mai veche melodie de pe album este Come a Little Bit Closer, interpretată de Jay and the Americans. Comparativ cu restul melodiilor ”serioase” de până acum, aceasta sună oarecum comic. Este urmată de Wham Bam Shang-A-Lang, a trupei Silver. Dacă n-ați înțeles titlul, nu-i nimic. Nu cred că-i nimic de înțeles din melodia asta, deși poate a declanșat moda cu titluri lipsite de sens - deși versurile în rest au un înțeles, dar pur și simplu nu au găsit un refren ca să se potrivească. Cântecul în sine este mediocru.

Cu Surrender a celor de la Cheap Trick se revine la un registru rock și la o muzică mai agreabilă. Chitările electrice de pe această piesă lasă loc chitărilor clasice de pe următoarea piesă, Father and Son, un cântec foarte frumos, bine cunoscut, al lui Cat Stevens din perioada lui de glorie.

Penultima melodie de pe album este Flash Light a celor de la Parliament, o piesă funk care, la fel ca și Bring It On Home to Me, nu se potrivește cu restul compilației. Albumul se încheie cu singura piesă compusă special pentru film, Guardians Inferno, interpretată de The Sneepers împreună cu David Hasselhoff. Deși cântecul în sine nu e rău, are aceeași problemă: nu se potrivește cu restul compilației, sună mult mai contemporan, și chiar sună a muzică dintr-un film, fiind predominant instrumental.

Albumul a avut un mare succes comercial, probabil în primul rând datorită filmului. Are meritul de a fi readus în atenție cântece demult uitate și pe care noua generație abia acum le aude pentru prima dată.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu