Regizori: Stephan Hartwig și Bohdan Graczyk. Producător: Michael Wolf.
Scenariul: Stephan Hartwig și Bohdan Graczyk.
Cu: Wilfried Labmeier, Laura Juds, Bohdan Graczyk, Vladimir Torbica, Bernd Ebel.
IMDb: 8,2/10.
Titlul filmului, ”Die Wittelsbacher”, duce cu gândul la familia regală bavareză Wittelsbach. Nimic mai greșit însă. Chiar din contră, s-ar putea zice: acest film german are în centrul său persoanele fără adăpost, care și-au amenajat o ”locuință” sub podul Wittelsbach din centrul orașului München. Cei doi regizori și scenariști, Stephan Hartwig și Bohdan Graczyk, chiar au stat o vreme acolo, alături de aceste persoane fără adăpost, pentru a putea oferi o notă suplimentară de veridicitate filmului. Pe DVD, alături de filmul artistic (subtitrat în mai multe limbi de circulație internațională, altfel n-aș fi înțeles nimic), există și un film documentar despre viața acestor oameni.
Și totuși filmul este departe de a fi unul documentar. Și asta pentru că viața obișnuită a celor patru locatari ai zonei de sub pod, Theo (Wilfried Labmeier), Bronek (Bohdan Graczyk), Uwe (Vladimir Torbica) și Werner (Bernd Ebel), este dată complet peste cap de Alina (Laura Juds), o fetiță care fuge aparent fără nici un motiv de un domn foarte bine îmbrăcat (tatăl ei, la prima vedere) și care conduce o mașină luxoasă, cu care o plimbă pe Alina prin oraș. Alina evadează din mașină chiar în apropierea podului, iar domnul cu pricina o caută fără succes, dar îi momește pe ”boschetarii” de sub pod cu suma de 500 de Euro, dacă o găsesc. Theo, deși o văzuse, nu o dă de gol. Ceilalți trei o găsesc în cele din urmă și deja își fac planuri cum să o ducă pe Alina înapoi la adresa pe care le-a dat-o domnul în cauză și ce să facă cu banii. Alina stă cu ei în jurul focului, dar la un moment dat își dă singură foc la rochie. Theo observă și o salvează. El e primul care își dă seama că ceva nu e în regulă și le spune celorlalți că fata ar trebui dusă la poliție, și nu la adresa menționată. Alina nu scoate nici un cuvânt și nu pare să înțeleagă ce se vorbește.
A doua zi, Theo o ia cu el pe Alina, dar în loc să o ducă la poliție, o duce cu el la cerșit. Veniturile sale din cerșetorie cresc semnificativ. La finalul zilei, Theo nu scapă ocazia de a sărbători și de a se îmbăta criță. În mod curios, deși Alina în mod clar înțelege ce se întâmplă, ea nu protestează și chiar acceptă situația, așa cum e, și în zilele următoare. Theo încearcă să se revanșeze față de ea și o duce la cofetărie, la grădina zoologică, prin parc. Între cei doi se formează o relație, se naște o anumită afecțiune, spre disperarea celorlalți locatari, care o vor plecată pe fetiță dintre ei. Aflăm cu ocazia aceasta că Theo a avut o fiică, de vârsta Alinei, care a murit într-un accident rutier cauzat chiar de Theo. O povară greu de dus pentru Theo: acum înțelegem mai bine viața sa lipsită de sens, pe de o parte, și sentimentele paterne dezvoltate pentru Alina, pe de altă parte. Alina începe să vorbească, dar într-o limbă pe care doar Bronek (polonez fiind) o poate înțelege: aflăm cu această ocazie că este din Bulgaria, mai exact din Varna, de pe litoralul Mării Negre.
Tocmai pe când credeam că filmul urmează un șablon obișnuit, Alina dispare din grupul persoanelor fără adăpost. Theo și Bronek o caută disperați, în timp ce Werner rămâne sub pod. Vinovatul se dovedește a fi Uwe, care a cedat în cele din urmă tentației de a primi cei 500 de Euro și a dus-o pe Alina la adresa lăsată de domnul bine îmbrăcat.
Theo și Bronek se lansează într-o acțiune demnă de doi detectivi, pentru a o recupera pe Alina, perioadă în care află tot felul de lucruri îngrozitoare despre cum aceasta a fost / este exploatată (sexual, deducem) de o rețea de infractori, cu clienți foarte bogați. Fără a apela la Poliție, cei doi reușesc într-un final să o salveze pe Alina, care ajunge în sfârșit pe mâna autorităților și i se oferă sprijinul necesar. Succesul vagabonzilor simbolizează într-un fel un paradoxal triumf al celor săraci și oropsiți în fața celor pervertiți de prea multă bogăție, putere și bunăstare. Este oare societatea capabilă să-i răsplătească pentru sacrificiul lor?
Finalul este unul emoționant, deoarece Alina dorește să-l revadă pe Theo, iar acesta o duce la mormântul fiicei sale. Cei doi par să își fi recâștigat viața: Theo încearcă să se lepede de alcool și de obiceiurile acumulate ca ”boschetar” și vagabond și caută să se angajeze și să-și recreeze un destin demn, inclusiv pentru Alina, care nu mai este doar un surogat de fiică, ci chiar o ființă reală, care are mare nevoie la rândul ei de o figură paternă în viața sa tulburată. În contrast, Bronek, ajutorul lui Theo, rămâne în continuare captiv existenței sale de la marginea lumii civilizate - un mesaj menit să ne atragă atenția că problema persoanelor fără adăpost este de fapt departe de a fi rezolvată, chiar și într-o țară dintre cele mai civilizate, cum este Germania.
Un film neobișnuit, care tratează câteva subiecte delicate, greu de atins în filmele artistice: traumele produse de pierderea unui copil, persoanele fără adăpost, cerșetoria, dependența de alcool, exploatarea sexuală a minorilor. Sunt teme greu de abordat fără a face apel la anumite clișee, și totuși producătorii reușesc, cu mijloace minimaliste, să redea o poveste de viață care pare extrem de reală și, prin urmare, emoționantă și provocatoare. Surprinzător, spectatorul empatizează și se identifică ușor cu personajele pozitive, oamenii străzii, și astfel devine indirect părtaș la viața lor, pe care o pot vedea și dintr-o altă perspectivă decât cea cu care este obișnuit. Oamenii străzii nu mai sunt aici doar simple marionete sau victime, ci participă în mod direct la acțiune, dovedesc un anumit simț al moralității, și sunt capabili de a schimba soarta altora (de data aceasta, a unei fetițe), ceea ce demonstrează că, poate, ar putea să-și schimbe și propria soartă.
