Art Spiegelman - In the Shadow of No Towers, Pantheon Books, USA, 2004, 42 pag. (este ediția originală, pe care am citit-o).
Cartea a apărut inițial, sub formă de fascicule, în revista germană Die Zeit.
Cartea nu a fost tradusă în limba română.
Goodreads: 3,68/5; Amazon: 4,1/5; Barnes&Noble: 4/5.
Nu mi-am pus problema că romanele grafice ar putea reprezenta și literatură ”serioasă”, destinată adulților, până relativ recent. Art Spiegelman este unul din reprezentanții de seamă ai acestui curent, iar romanul său grafic Maus a devenit celebru în întreaga lume, fiind tradus inclusiv la noi. După Maus, Art Spiegelman a mai publicat câteva romane grafice, nu la fel de celebre, precum In the Shadow of No Towers, apărut în 2004.
In the Shadow of No Towers (În umbra fostelor turnuri, într-o traducere aproximativă) este genul acela de carte (grafică, în acest caz) scrisă de un autor care a ajuns deja la apogeul carierei, și care își poate permite să scrie aproape orice, știind că va fi oricum publicat și citit, strict din cauza numelui și a reputației asociate cu acel nume. În plus, în acest caz, și subiectul este unul foarte ”popular”, fiind vorba încă din titlu, după cum v-ați dat poate seama, și dacă nu din titlu, atunci după copertă, de cele două turnuri gemene din New York, care s-au prăbușit în urma atentatelor ce au zguduit America pe 11 septembrie 2001. Un eveniment tragic, redat în această carte prin prisma autorului, care a trăit acele evenimente în direct, fiind puternic afectat de ele, ca locuitor din Manhattan.
Banda desenată începe cu panica declanșată de atentatele teroriste. Autorul și soția sa sunt martori la prăbușirea turnurilor gemene și asistă înlemniți, șocați, la întreg șirul de evenimente: avioanele care lovesc turnurile, scenele de groază cu cei aflați în turnuri, ajutoarele sosite, prăbușirea celor două turnuri. Autorul insistă pe luminozitatea emanată de unul din turnuri chiar înainte de colaps, un moment care i s-a întipărit în memorie. Atât el, cât și soția, aleargă disperați la școala unde învăța fiica lor, aflată la o mică distanță de World Trade Center, și sunt ușurați să găsească școala neatinsă, și pe toată lumea în regulă, inclusiv fiica lor.
Deși pe primele pagini există un text destul de lung, fără imagini, care explică de fapt ideea întregii cărți, paginile următoare sunt exclusiv în format grafic, de tipul benzilor desenate.
Autorul face apoi trecerea de la groaza atentatelor teroriste la scârba provocată de felul în care administrația americană condusă de președintele Bush a știut să utilizeze aceste evenimente tragice pentru a-și atinge propriile scopuri politice și militare. În mod cert, autorul, deși de origine evreiască, este un militant pentru pace și nu este de acord cu acuzarea globală a musulmanilor pentru atentatele teroriste, și nici cu războiul ”împotriva terorismului” început de administrația Bush. Imaginile cu președintele Bush și membrii de marcă ai guvernului republican sunt destul de dure, și probabil acesta este motivul pentru care Art Spiegelman a trebuit să publice inițial în Europa benzile sale desenate din seria care avea să alcătuiască această carte, In the Shadow of No Towers: nici o revistă americană nu a dorit să intre în conflict direct cu administrația Bush în condițiile în care aproape toți americanii păreau să fie de acord cu acțiunile armatei americane în Irak și Afghanistan, văzute ca acțiuni de răzbunare pentru ceea ce se întâmplase pe 11 septembrie 2001, dar și pentru a asigura întreaga planetă că Statele Unite ale Americii nu lasă nepedespite astfel de fapte derulate pe propriul teritoriu, și că sunt în continuare lideri mondiali, care pot să desfășoare acțiuni militare oriunde doresc, având și un larg sprijin din partea multor țări aliate.
Sigur, acum, la două decenii după acele evenimente, știm că acțiunile militare ale coaliției conduse de americani în Afghanistan și Irak nu au avut rezultatele dorite, și inclusiv mulți americani sunt de acord că, într-o bună măsură, ele au reprezentat erori strategice și militare. Dar, în perioada când Art Spiegelman publica acest volum, cei care susțineau pacea și alte căi, diplomatice, de rezolvare a problemelor, reprezentau o minoritate.
În final, autorul prezintă mai multe ”extrase” din benzi desenate publicate de diverși autori la sfârșitul secolului al 19-lea și prima parte a secolului 20, care, crede el, se potrivesc foarte bine cu situația descrisă mai sus. Mie mi s-au părut interesante, în sine, dar nu am reușit de fiecare dată să deduc relevanța acestor benzi desenate vechi pentru contextul general al romanului grafic.
În ansamblu, întreg romanul grafic mi se pare destul de ”subțire”, și la propriu (42 de pagini), și la figurat. Ideile sunt destul de clare, cititorului îi rămân întipărite în minte anumite imagini, dar totuși, așteptările erau altele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu