Scenariul: Claude Berri, Jules Celma.
Cu: Michel Coluche, Josiane Balasko, Jacques Debary, Charlotte de Turckheim, Roland Giraud.
Filmul este teoretic pentru toate vârstele, dar (din cauza a două scene) ar trebui vizionat de copii doar cu acordul părinților.
IMDb: 5,8/10; Rotten Tomatoes: 35%; AlloCiné: 2,8/5.
După tone de pelicule holywoodiene, nu este nimic mai revitalizant decât un film francez, vechi de peste trei decenii, cu mulți copii și un profesor inedit, Gérard Barbier, interpretat de inegalabilul și regretatul Coluche. Lucrând eu însumi în învățământ, apreciez în mod deosebit acele producții, puține la număr, care reliefează dificultățile acestei profesii și privesc sistemul educațional de pe o poziție critică dar totodată constructivă și, în cazul de față, având drept efect o porție sănătoasă de râs.
Spre deosebire de comediile americane cu elevi, majoritatea centrate pe adolescenți zăpăciți și care dezbat mai degrabă teme specifice pubertății și tinereții, comedia lui Claude Berri se învârte în jurul destinului lui Gérard Barbier, care, dat afară din postura de vânzător, după o adâncă cugetare, bazată pe faptul că îi plac copiii, și-a luat bacul și are chiar un an de facultate (la Drept), se decide să își încerce norocul ca învățător. Este bineînțeles trimis la o școală primară din provincie, unde dă peste un director autoritar (Jacques Debary), o colegă deprimată și batjocorită de elevi, domnișoara Lajoie (Josiane Balasko) și un coleg sindicalist, domnul Meignant (Roland Giraud).
Gerard Barbier este nevoit să improvizeze la ore, și temele de discuție cu copiii sunt cât se poate de serioase și chiar delicate: pedeapsa cu moartea, homosexualitatea, mișcarea sindicală. Elevii (probabil prea mici pentru astfel de subiecte) dau niște replici savuroase. De altfel, filmul abordează și alte chestiuni ”spinoase”, cum ar fi suicidul sau discriminările de tot felul. Un elev are părinții divorțați, părinții altuia sunt șomeri și așa mai departe - astfel că se păstrează un oarecare echilibru între partea comică și cea dramatică a realității cotidiene.
Trebuie menționat că regizorul Claude Berri s-a inspirat liber din cartea Le journal d'un éducastreur (1971) a lui Jules Celma, care apare menționat ca al doilea scenarist, și în care este descrisă experiența personală a autorului ca învățător care aplică niște metode neortodoxe în munca sa cu elevii.
Partea finală a filmului este parcă mai puțin reușită. Nunta lui Gérard cu Charlotte (Charlotte de Turckheim) apare din senin, fără nicio pregătire prealabilă a spectatorului în acest sens. Elevii participanți la nuntă se distrează de minune iar Jackson (elevul de culoare) fumează provocator, scenă care astăzi probabil n-ar trece de CNA sau echivalentul său. Chiar în final, Gérard, încă nelămurit cu tainele limbii franceze, se pregătește să meargă la altă școală, de unde deducem că el s-a dedicat definitiv acestei profesii.
Spre deosebire de comediile americane cu elevi, majoritatea centrate pe adolescenți zăpăciți și care dezbat mai degrabă teme specifice pubertății și tinereții, comedia lui Claude Berri se învârte în jurul destinului lui Gérard Barbier, care, dat afară din postura de vânzător, după o adâncă cugetare, bazată pe faptul că îi plac copiii, și-a luat bacul și are chiar un an de facultate (la Drept), se decide să își încerce norocul ca învățător. Este bineînțeles trimis la o școală primară din provincie, unde dă peste un director autoritar (Jacques Debary), o colegă deprimată și batjocorită de elevi, domnișoara Lajoie (Josiane Balasko) și un coleg sindicalist, domnul Meignant (Roland Giraud).
Gerard Barbier este nevoit să improvizeze la ore, și temele de discuție cu copiii sunt cât se poate de serioase și chiar delicate: pedeapsa cu moartea, homosexualitatea, mișcarea sindicală. Elevii (probabil prea mici pentru astfel de subiecte) dau niște replici savuroase. De altfel, filmul abordează și alte chestiuni ”spinoase”, cum ar fi suicidul sau discriminările de tot felul. Un elev are părinții divorțați, părinții altuia sunt șomeri și așa mai departe - astfel că se păstrează un oarecare echilibru între partea comică și cea dramatică a realității cotidiene.
Trebuie menționat că regizorul Claude Berri s-a inspirat liber din cartea Le journal d'un éducastreur (1971) a lui Jules Celma, care apare menționat ca al doilea scenarist, și în care este descrisă experiența personală a autorului ca învățător care aplică niște metode neortodoxe în munca sa cu elevii.
Partea finală a filmului este parcă mai puțin reușită. Nunta lui Gérard cu Charlotte (Charlotte de Turckheim) apare din senin, fără nicio pregătire prealabilă a spectatorului în acest sens. Elevii participanți la nuntă se distrează de minune iar Jackson (elevul de culoare) fumează provocator, scenă care astăzi probabil n-ar trece de CNA sau echivalentul său. Chiar în final, Gérard, încă nelămurit cu tainele limbii franceze, se pregătește să meargă la altă școală, de unde deducem că el s-a dedicat definitiv acestei profesii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu