Regia: Rob Reiner. Producători: Steve Nicolaides, Rob Reiner, Andrew Scheinman, Jeffrey Stott.
Scenariul: William Goldman, după cartea lui Stephen King.
Cu: James Caan, Kathy Bates, Richard Farnsworth, Frances Sternhagen, Lauren Bacall.
Interzis copiilor și adolescenților sub 16 ani, și nerecomandat persoanelor fragile psihic sau emoțional.
Premiile Oscar și Globul de Aur pentru cea mai bună actriță în rol principal (Kathy Bates).
IMDb: 7.8/10; Rotten Tomatoes: 89%; Amazon: 4,7/5.
În prima jumătate a anilor 1990, editura Nemira a început să publice, în serie, romane SF și am devenit în scurt timp un mare amator de astfel de literatură. Am fost mult mai sceptic cu romanele ”horror” publicate de aceeași editură; am citit ”Carrie” și ”Shining”, ambele scrise de Stephen King, apoi m-am oprit. Probabil următorul pe listă ar fi fost ”Misery” de același autor, dar nu l-am citit... Și nici filmul nu l-am văzut până acum, tocmai pentru că mă feresc de filmele aparținând genului horror.
Ei bine, având marele avantaj că n-am citit cartea, filmul mi s-a părut totuși o realizare de excepție și o dovadă că se pot face filme de groază și fără prea mult apel la violență, sânge, creaturi șocante, paranormal. Totul este cât se poate de firesc și (aparent) natural. Paul Sheldon (James Caan) este un scriitor care s-a decis să treacă la o nouă etapă în creația sa, lăsând deoparte cărțile de dragoste, care o aveau în prim-plan pe eroina Misery Chastain. Aceasta ”moare” la sfârșitul ultimei cărți scrise de el. Următorul său roman are un cu totul alt subiect, fără nici o legătură cu Misery.
Principala frică a oricărui autor (fie el romancier, poet, dramaturg, jurnalist) este ca opera sa nepublicată să nu se piardă înainte de apariție. Ori tocmai această traumă este una din laturile poveștii de groază din acest film.
Însă subiectul principal, cel mai suculent, este relația dintre scriitor și fanii lui. În urma unui accident, Paul Sheldon ajunge pe mâna uneia dintre cititoarele sale - singuratica Annie Wilkes, ”fanul său numărul 1”, magistral interpretată de Kathy Bates. Aceasta, aflată într-o poziție de putere și autoritate, se transformă într-un critic acid al scriitorului - nu-i place ultimul roman, tocmai terminat, care nu e cu Misery, și o ia razna după ce cumpără și termină de citit ultimul roman cu Misery. Paul Sheldon este obligat să scrie un nou roman, în care Misery să fie ”reînviată”.
Annie Wilkes este o personificare (dusă la extrem) a consumatoarei de povești de dragoste, fie ele cărți, fie filme (de tip telenovele). Atitudinea ei față de Paul este una contradictorie, dar totodată foarte credibilă: ea îl adoră, îl îngrijește cu spirit matern, dar o iubește mai mult pe Misery, a cărei ”moarte” nu o acceptă.
Regizorul Rob Reiner, specializat mai mult pe comedii, oferă și numeroase momente care detensionează parțial atmosfera, în general sumbră și încărcată de tensiune. Faptul că Annie are o problemă de natură psihică este relevat încetul cu încetul, prin ieșirile sale nervoase, porcul ei de companie numit Misery, faptul că nu anunță pe nimeni de prezența lui Paul, care înțelege curând că este de fapt prizonier.
Scriitorul trebuie să se adapteze la noile condiții. Experiența sa literară îl ajută pentru a o cunoaște mai bine pe Annie, pentru a-i anticipa mișcările, pentru a-i exploata punctele slabe în lupta care se prefigurează pentru supraviețuire. Annie este însă mereu surprinzătoare.
Felul în care Kathy Bates o interpretează pe Annie Wilkes face din aceasta un personaj de neuitat. Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol principal a luat prin surprindere pe multă lume, dar este pe deplin meritat. Meritele sunt cu atât mai mari cu cât filmele horror nu sunt de obicei luate în calcul la Oscaruri, fiind de cele mai multe ori (și pe bună dreptate) considerate ca fiind ”de mâna a doua”. Acest film a deschis însă calea pentru ”Tăcerea mieilor”, care în anul următor a dominat Oscarurile.
Într-o industrie cinematografică axată foarte mult pe estetic, în special în ceea ce privește personajele feminine, Kathy Bates demonstrează și că nu este neapărat nevoie să fii frumoasă pentru a reuși. Personajul este cu atât mai credibil cu cât, fizic vorbind, seamănă cu ceea ce ne imaginăm despre o femeie singură, văduvă, aflată la o anumită vârstă.
Scenele de violență sunt puține. ”Teroarea” (traducerea în română a titlului) rezultă nu atât din ceea ce se întâmplă în mod explicit, ci din ceea ce așteptăm să se întâmple, ca spectatori care se identifică cu scriitorul prizonier. Este o groază anticipativă față de ceea ce ar putea să urmeze.
Ceilalți actori prezenți în film joacă roluri realmente secundare. Șeriful local (Richard Farnsworth) este cel care conduce operațiunile de căutare a scriitorului dispărut, fiind destul de perspicace, având-o alături și pe soția sa (Frances Sternhagen).
În general, ecranizările unor romane sunt considerate ca fiind mai slabe decât cărțile după care au fost realizate. Deși cititorii fideli ai lui Stephen King s-ar putea declara dezamăgiți, filmul este totuși unul foarte bun și se adresează unui public mai larg decât cartea. El are totodată ”girul” lui Stephen King, care a avut încredere în Rob Reiner după acesta a mai ecranizat o carte de-a sa, ”Stand By Me” / ”Prietenie” (1986).
Principala frică a oricărui autor (fie el romancier, poet, dramaturg, jurnalist) este ca opera sa nepublicată să nu se piardă înainte de apariție. Ori tocmai această traumă este una din laturile poveștii de groază din acest film.
Însă subiectul principal, cel mai suculent, este relația dintre scriitor și fanii lui. În urma unui accident, Paul Sheldon ajunge pe mâna uneia dintre cititoarele sale - singuratica Annie Wilkes, ”fanul său numărul 1”, magistral interpretată de Kathy Bates. Aceasta, aflată într-o poziție de putere și autoritate, se transformă într-un critic acid al scriitorului - nu-i place ultimul roman, tocmai terminat, care nu e cu Misery, și o ia razna după ce cumpără și termină de citit ultimul roman cu Misery. Paul Sheldon este obligat să scrie un nou roman, în care Misery să fie ”reînviată”.
Annie Wilkes este o personificare (dusă la extrem) a consumatoarei de povești de dragoste, fie ele cărți, fie filme (de tip telenovele). Atitudinea ei față de Paul este una contradictorie, dar totodată foarte credibilă: ea îl adoră, îl îngrijește cu spirit matern, dar o iubește mai mult pe Misery, a cărei ”moarte” nu o acceptă.
Regizorul Rob Reiner, specializat mai mult pe comedii, oferă și numeroase momente care detensionează parțial atmosfera, în general sumbră și încărcată de tensiune. Faptul că Annie are o problemă de natură psihică este relevat încetul cu încetul, prin ieșirile sale nervoase, porcul ei de companie numit Misery, faptul că nu anunță pe nimeni de prezența lui Paul, care înțelege curând că este de fapt prizonier.
Scriitorul trebuie să se adapteze la noile condiții. Experiența sa literară îl ajută pentru a o cunoaște mai bine pe Annie, pentru a-i anticipa mișcările, pentru a-i exploata punctele slabe în lupta care se prefigurează pentru supraviețuire. Annie este însă mereu surprinzătoare.
Felul în care Kathy Bates o interpretează pe Annie Wilkes face din aceasta un personaj de neuitat. Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol principal a luat prin surprindere pe multă lume, dar este pe deplin meritat. Meritele sunt cu atât mai mari cu cât filmele horror nu sunt de obicei luate în calcul la Oscaruri, fiind de cele mai multe ori (și pe bună dreptate) considerate ca fiind ”de mâna a doua”. Acest film a deschis însă calea pentru ”Tăcerea mieilor”, care în anul următor a dominat Oscarurile.
Într-o industrie cinematografică axată foarte mult pe estetic, în special în ceea ce privește personajele feminine, Kathy Bates demonstrează și că nu este neapărat nevoie să fii frumoasă pentru a reuși. Personajul este cu atât mai credibil cu cât, fizic vorbind, seamănă cu ceea ce ne imaginăm despre o femeie singură, văduvă, aflată la o anumită vârstă.
Scenele de violență sunt puține. ”Teroarea” (traducerea în română a titlului) rezultă nu atât din ceea ce se întâmplă în mod explicit, ci din ceea ce așteptăm să se întâmple, ca spectatori care se identifică cu scriitorul prizonier. Este o groază anticipativă față de ceea ce ar putea să urmeze.
Ceilalți actori prezenți în film joacă roluri realmente secundare. Șeriful local (Richard Farnsworth) este cel care conduce operațiunile de căutare a scriitorului dispărut, fiind destul de perspicace, având-o alături și pe soția sa (Frances Sternhagen).
În general, ecranizările unor romane sunt considerate ca fiind mai slabe decât cărțile după care au fost realizate. Deși cititorii fideli ai lui Stephen King s-ar putea declara dezamăgiți, filmul este totuși unul foarte bun și se adresează unui public mai larg decât cartea. El are totodată ”girul” lui Stephen King, care a avut încredere în Rob Reiner după acesta a mai ecranizat o carte de-a sa, ”Stand By Me” / ”Prietenie” (1986).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu