Jessie J - Who You Are (2011)

Jessie J - Who You Are, Lava Records / Island Records, 2011.

Sunt trecute, pe rând, melodia, durata și, în paranteză, compozitorul sau compozitorii și, după linia oblică, producătorul sau producătorii:

01. Price Tag (feturing B.o.B) 3:43 (Jessica Cornish, Lukasz Gottwald, Claude Kelly, Bobby Ray Smmons, Jr. / Dr. Luke)

02. Nobody's Perfect 4:19 (Jessica Cornish, Claude Kelly / Andre Brissett)

03. Abracadabra 3:50 (Jessica Cornish, Lukasz Gottwald, Claude Kelly / Dr. Luke)

04. Big White Room (live) 5:30 (Jessica Cornish / Jessie J)

05. Casualty of Love 3:54 (Jessica Cornish, Farrah Fleurimond, Martin Kleveland, Natalie Walker / Martin K)

06. Rainbow 3:05 (Jessica Cornish, Warren ”Oak” Felder, Edwin ”Lil' Eddie” Serrano, Kasia ”KC” Livingstone / Oak)

07. Who's Laughing Now 3:54 (Jessica Cornish, Talay Riley, Kyle Abrahams, George Astasio, Jon Shave, Peter Ighile, Jason Pebworth / Parker and James, The Invisible Men)

08. Do It Like a Dude 3:15 (Jessica Cornish, George Astasio, Jason Pebworth, Jon Shave, Kyle Abrahams, Peter Ighile / Parker and James, The Invisible Men)

09. Mamma Knows Best 3:15 (Jessica Cornish, Ashton Thomas / Thomas)

10. L.O.V. E. 3:52 (Jessica Cornish, Toby Gad / Gad)

11. Stand Up 3:27 (Jessica Cornish, Karl ”K-Gee” Gordon, Chris Arnold, David Martin, Geoff Morrow / K-Gee)

12. I Need This 4:20 (Jessica Cornish, Robert Allen, Warren ”Oak” Felder, Chris Brown / Oak)

13. Who You Are 3:50 (Jessica Cornish, Toby Gad, Shelly Peiken / Gad)

+ Platinum/Deluxe Edition bonus tracks:

14. Domino 3:51 (Jessica Cornish, Lukasz Gottwald, Claude Kelly, Max Martin, Henry Walter / Dr. Luke, Cirkut)

15. My Shadow 3:29 (Jessica Cornish, George Astasio, Jason Pebworth, Jon Shave, Carl Haley, Greg Haley, Rafael Haley, Charlie Platt / The Invisible Men, The Fives)

16. Laserlight (featuring David Guetta) 3:31 (Jessica Cornish, The Invisible Men, David Guetta, Giorgio Tuinfort, Frédéric Riesterer / David Guetta, Giorgio Tuinfort, Frédéric Riesterer)

AllMusic: 3/5; Rate Your Music: 1,91/5; Metacritic: 51%.

Jessie J, pe numele său adevărat Jessica Cornish, a debutat în 2011 cu mult-așteptatul album ”Who You Are”, precedat de o adevărată campanie publicitară menită să asigure publicul (în special pe cel britanic, de unde provine artista) că avem în față o nouă stea a muzicii mondiale, o Lady Gaga de sorginte britanică și așa mai departe. Campania aceasta s-a bazat și pe cele două melodii lansate ca single-uri înainte ca albumul să apară pe piață, Do It Like a Dude (încă din noiembrie 2010) și Price Tag, care sunt, fără îndoială, cele mai reușite, și care de fapt au vândut și restul albumului, având succes și în Statele Unite ale Americii.

Pe de altă parte, deși din punct de vedere comercial probabil că a meritat, această campanie a atras și o serie de critici din partea celor dezamăgiți de diferența dintre ceea ce s-a ”trâmbițat” și ceea ce s-a oferit în realitate: un album totuși mediocru, în care ies în evidență unele melodii și vocea cu adevărat neobișnuită și foarte puternică a Jessicăi, dar care are carențe mai ales din punct de vedere al omogenității, melodiile variind foarte mult, de la un gen muzical la altul, ceea ce are darul de a-i nemulțumi pe cei atașați de un anumit fel de muzică.

Jessie J are într-adevăr talent și voce și a avut șansa ca, încă de la început, să colaboreze cu compozitori și producători de primă mână. Albumul începe foarte bine, cu Price Tag și Nobody's Perfect, dar apoi pierde din cadență și scade în valoare. Pe la mijloc mai apar două piese mai bune, Who's Laughing Now și Do It Like a Dude, apoi o nouă pauză, până la final, care se încheie bine cu I Need This și Who You Are, două melodii mai lente. Surprinzător, ediția ”platinum” sau ”deluxe”, apărută la sfârșitul anului 2011, aduce încă trei melodii, dintre care două sunt la nivelul celor mai bune de pe albumul original: Domino și Laserlight, aceasta din urmă în colaborare cu David Guetta. Ar fi interesant de știut dacă aceste două piese nu au intrat pe varianta originală a albumului din motive de marketing sau fiindcă nu au fost gata la timp (??) sau nu au încăput (????).

În ceea ce privește gama muzicală abordată, Jessie J sare cu mult tupeu de la pop la R&B, soul, și apoi la disco, dance și ce vrea fiecare. Aș zice că această varietate este mai degrabă un minus al albumului și conduce la o lipsă de identitate a artistului, în acest caz Jessie J, care ar trebui să-și construiască o anumită imagine în rândul publicului, dar care oferă un pluralism de imagini care nu fac decât să creeze confuzie și ambiguitate.

De altfel, poate că nici ea nu este foarte hotărâtă. Poate ar vrea să fie un fel de divă sexy dar nu o prea ajută calitățile fizice. Ei, în ziua de azi nimic nu ar fi însă imposibil, nu? Culmea este însă că ea s-ar potrivi mai bine, și din punct de vedere vocal, cu un alt tipar ”la modă” - acela al femeii puternice, independente, aproape masculine, inclusiv ca înfățișare, ea aducând mai degrabă cu Pink. De altfel, este imaginea pe care Jessie J a promovat-o și în single-ul de debut, Do It Like a Dude, de unde au apărut și primele zvonuri că ar fi bisexuală (probabil tot marketing - între timp s-au lămurit lucrurile și în această privință). Pe de altă parte, în Price Tag parcă e o fetiță din povești... deci așa nu merge!

Pe acest album, de asemenea, se exagerează un pic cu melodiile lente, menite să-i scoată în evidență vocea. OK, ne-am lămurit, fata are voce... dar melodiile acestea parcă nu au nici cap, nici coadă, or fi având ele un fel de mesaj, mai mult sau mai puțin melodramatic, dar parcă ceva nu se leagă din punct de vedere strict muzical. Piesa Big White Room este cel mai bun exemplu în acest sens, apare și ca fiind live pe un album de studio?! Se poate înțelege că Jessica a dorit să-și păstreze melodia pe album așa cum e, să-și imortalizeze emoțiile și trăirile pe care le-a avut în spital, când era bolnavă, copil fiind, dar totuși, cântecul mai putea fi prelucrat, adaptat. Chiar și melodia de final, care dă și titlul albumului, Who You Are, pare să transmită un mesaj ambiguu, legat de identitate... da, un mesaj pozitiv, dar muzica poate lasă puțin de dorit pentru o piesă care ar trebui să fie definitorie pentru un astfel de album de debut.

Iată că ne-am transformat în critici la fel de acerbi ca și cei care au atacat-o de la bun început pe săraca Jessie J pentru acest album, care este totuși unul remarcabil, mai ales că este un debut, iar artista a confirmat în anii următori, cu albumele Alive (2013) și Sweet Talker (2014), că este într-adevăr o nouă stea a muzicii la nivel internațional. Succesul pe care l-a avut peste ocean a făcut-o între timp să se mute din Londra în Los Angeles, iar cariera ei pare să fie în ascensiune.

Să încheiem prin a menționa că ea este totodată și o reputată compozitoare. Jessie J apare ca principală compozitoare pe toate piesele de pe albumul său de debut, Who You Are, dar a compus și pentru alți numeroși artiști.

Ivanhoe (1982)

Regia: Douglas Camfield. Producători: Norman Rosemont și William Hill.

Scenariul: John Gay, după romanul lui Walter Scott.

Cu: James Mason, Anthony Andrews, Olivia Hussey, Sam Neill, Lysette Anthony.

IMDb: 6,9/10; Rotten Tomatoes (Audience Score): 74%; Letterboxd: 3,03/5.

De cele mai multe ori, când vizionezi un film făcut pe baza unei cărți, este mai bine să nu fi citit cartea înainte. Din punctul acesta de vedere, am avut noroc: în copilărie și adolescență, deși acasă aveam o bibliotecă plină de romane de aventuri, cavalerești și nu numai, Ivanhoe lipsea. De altfel, unul dintre romanele lui Walter Scott, Rob Roy, a fost probabil cea mai chinuitoare lectură din viața mea; am reușit să-l citesc abia la a treia încercare, după ce am sărit peste primele 100 de pagini, în care mi se părea că nu se întâmplă nimic. Restul, ce-i drept, m-a încântat, și mi-a deschis apetitul și pentru alte cărți ale aceluiași autor (îmi stăteau la dispoziție, în bibliotecă, O legendă din vremea lui Montrose, Quentin Durward și Mireasa din Lammermoor).

Mi-a plăcut mult și am vizionat chiar de mai multe ori și celebra ecranizare a lui Rob Roy din 1995 cu Liam Neeson în rolul principal. Ivanhoe n-a avut norocul unei ecranizări similare, cel puțin nu în ”vremea noastră”; varianta hollywoodiană, unica de până acum, a fost realizată în 1952, cu Robert Taylor și Elizabeth Taylor în rolurile principale, și este oarecum depășită, cinematografic vorbind. Aceasta poate vizionată uneori și la noi, pe TCM.

Totuși, britanicii nu s-au lăsat și au creat o versiune de-a lor a lui Ivanhoe în 1982, este drept, doar pentru televiziune. Filmul a fost lansat însă prima dată în Statele Unite, pe CBS, și abia apoi în Regatul Unit, pe ITV. Este foarte popular în Suedia, unde a fost lansat, întâmplător, de Anul Nou, pe principalul program național TV 1, și a devenit o tradiție ca în fiecare an, de revelion, televiziunea suedeză să difuzeze filmul.

Având în vedere că ținta nu a fost marele ecran, filmul este foarte bine realizat. Britanicii au avut grijă să nu-și bată joc de proprii eroi (fie ei și fictivi, căci Ivanhoe este un personaj imaginar) și de Sir Walter Scott, iar actorii selectați sunt unul și unul. Filmul urmărește cu destulă rigurozitate cartea, inclusiv, din păcate, și părțile oarecum lipsite de o anumită logică. Spuneam că n-am citit cartea dar, după ce am vizionat filmul, am rămas cu unele întrebări legate de anumite chestiuni care mi s-au părut discutabile, și am dorit să știu dacă ele aparțin regizorului sau lui Walter Scott...

Acțiunea se petrece în anul 1194, când mulți cavaleri englezi se întorc acasă de la Cruciadă. Printre ei, și eroul nostru, Wilfred of Ivanhoe (Anthony Andrews). El îl salvează pe un evreu, Isaac of York (James Mason) de bandiți și, drept răsplată, primește un cal și toate cele trebuincioase pentru a participa la turnirul de la Ashby. Filmul practic începe în forță, cu turnirul, în care Ivanhoe, de origine saxonă, îi înfruntă pe cei trei normanzi care alcătuiesc echipa de personaje negative, Brian Guilbert (Sam Neill), Maurice de Bracy (Stuart Wilson) și Front-de-Boeuf (John Rhys-Davies).

Tot cu ocazia acestui turnir, ne sunt introduse practic toate personajele importante: prințul Ioan (Ronald Pickup), care se bazează pe cei trei cavaleri normanzi ca să-și mențină tronul în cazul în care regele Richard se întoarce din cruciadă; Cedric of Rotherwood (Michael Hordern), susținător al cauzei saxone, anti-normand, tatăl lui Ivanhoe, care însă nu mai vrea să-și recunoască fiul; precum și cele două domnișoare care vor face obiectul dragostei lui Ivanhoe, Lady Rowena (Lysette Anthony), aflată în îngrijirea lui Cedric, și Rebecca (Olivia Hussey), fiica evreică a lui Isaac of York.

Povestea cavalerească este destul de impresionantă, se desfășoară multe bătălii, răpiri, evenimentele se scurg cu o oarecare repeziciune. Principala problemă este că Ivanhoe, care ar trebui să fie eroul principal, este mai mult rănit și în îngrijirea frumoasei evreice Rebecca, ceea ce crează o dramă romantică aproape insurmontabilă.

Între timp, în acțiune intră și alte forțe, inclusiv regele Richard (Julian Glover) și Robin Hood (David Robb) cu ceata sa de haiduci. Cu siguranță, animozitățile dintre saxoni și normanzi sunt exagerate, având în vedere că în 1194 trecuse mai bine de un secol de la cucerirea normandă a Angliei, dar... filmul respectă cartea, iar Walter Scott a dorit probabil să facă o paralelă între disputele de atunci dintre normanzi și saxoni (aceștia din urmă inferiori din punct de vedere militar, dar nu mai puțin demni) și cele contemporane dintre englezi și scoțieni. Din acest punct de vedere, regele Richard este portretizat ca un ”unificator” al normanzilor (ca el însuși) cu saxonii (Ivanhoe sau Robin Hood), ceea ce istoricește este improbabil.

În ciuda aparențelor, filmul este însă mai degrabă unul romantic decât unul de acțiune. Cele două domnișoare sunt personaje principale și cauzează aproape toată desfășurarea evenimentelor. Lady Rowena este logodită cu incoerentul Athelstane (Michael Gothard), urmaș al vechilor regi saxoni și de el se leagă speranța lui Cedric ca saxonii să revină pe tronul Angliei. Ea este ”vânată” (în mod periculos) și de Maurice de Bracy. Ea îl iubește însă în mod necondiționat pe Ivanhoe. Aparent și reciproca este valabilă. Rebecca este la rândul său îndrăgostită de Ivanhoe. Iar acesta nu pare deloc insensibil. Brian Guilbert o vrea însă pe Rebecca pentru el.

Acum, la drept vorbind, ar fi fost mai simplu ca oricare din acești neaveniți să reușească măcar cu una dintre domnișoare și atunci problema de natură romantică a lui Ivanhoe s-ar fi rezolvat. Așa, el a trebuit să aleagă. Probabil că, din perspectiva secolului al XII-lea, el a făcut alegerea corectă. Din perspectiva mea personală și nu numai - Walter Scott a primit atâtea scrisori pe această temă încât a trebuit să dea explicații - Ivanhoe a greșit. Astfel, el cade oarecum din postura de super-erou în cea a unui erou obișnuit, uman, cu greșelile sale.

Eroina filmului este fără îndoială Rebecca - Olivia Hussey (care a interpretat-o pe Fecioara Maria în Isus din Nazareth a lui Franco Zeffirelli) joacă un rol absolut memorabil, dominând ecranul în special în a doua jumătate a filmului.

Câteva cuvinte și despre personajele negative. Este interesant că unele dintre acestea nu sunt chiar atât de ”negre” cum suntem obișnuiți din filmele în care toate personajele sunt fie pozitive, fie negative, fără nuanțe de gri. Maurice de Bracy o lasă în pace pe Rowena în cele din urmă și îl ascultă pe regele Richard. Prințul John renunță la pretențiile sale la tron și i se alătură lui Richard. Cel mai complex personaj negativ este însă Brian Guilbert. Pasiunea sa neîmpărtășită pentru Rebecca îl schimbă; spre deosebire de multe alte personaje de același fel, el este capabil de dragoste și de sacrificiu din dragoste.

Tonul dramatic al filmului este deseori întrerupt de episoade comice, de cele mai multe ori cauzate de bufonul Wamba (George Innes), Athelstane sau călugărul Tuck (Tony Haygarth).

Un film de urmărit cu toată familia. 

Pax Vobiscum!