Ivanhoe (1982)

Regia: Douglas Camfield. Producători: Norman Rosemont și William Hill.

Scenariul: John Gay, după romanul lui Walter Scott.

Cu: James Mason, Anthony Andrews, Olivia Hussey, Sam Neill, Lysette Anthony.

IMDb: 6,9/10; Rotten Tomatoes (Audience Score): 74%; Letterboxd: 3,03/5.

De cele mai multe ori, când vizionezi un film făcut pe baza unei cărți, este mai bine să nu fi citit cartea înainte. Din punctul acesta de vedere, am avut noroc: în copilărie și adolescență, deși acasă aveam o bibliotecă plină de romane de aventuri, cavalerești și nu numai, Ivanhoe lipsea. De altfel, unul dintre romanele lui Walter Scott, Rob Roy, a fost probabil cea mai chinuitoare lectură din viața mea; am reușit să-l citesc abia la a treia încercare, după ce am sărit peste primele 100 de pagini, în care mi se părea că nu se întâmplă nimic. Restul, ce-i drept, m-a încântat, și mi-a deschis apetitul și pentru alte cărți ale aceluiași autor (îmi stăteau la dispoziție, în bibliotecă, O legendă din vremea lui Montrose, Quentin Durward și Mireasa din Lammermoor).

Mi-a plăcut mult și am vizionat chiar de mai multe ori și celebra ecranizare a lui Rob Roy din 1995 cu Liam Neeson în rolul principal. Ivanhoe n-a avut norocul unei ecranizări similare, cel puțin nu în ”vremea noastră”; varianta hollywoodiană, unica de până acum, a fost realizată în 1952, cu Robert Taylor și Elizabeth Taylor în rolurile principale, și este oarecum depășită, cinematografic vorbind. Aceasta poate vizionată uneori și la noi, pe TCM.

Totuși, britanicii nu s-au lăsat și au creat o versiune de-a lor a lui Ivanhoe în 1982, este drept, doar pentru televiziune. Filmul a fost lansat însă prima dată în Statele Unite, pe CBS, și abia apoi în Regatul Unit, pe ITV. Este foarte popular în Suedia, unde a fost lansat, întâmplător, de Anul Nou, pe principalul program național TV 1, și a devenit o tradiție ca în fiecare an, de revelion, televiziunea suedeză să difuzeze filmul.

Având în vedere că ținta nu a fost marele ecran, filmul este foarte bine realizat. Britanicii au avut grijă să nu-și bată joc de proprii eroi (fie ei și fictivi, căci Ivanhoe este un personaj imaginar) și de Sir Walter Scott, iar actorii selectați sunt unul și unul. Filmul urmărește cu destulă rigurozitate cartea, inclusiv, din păcate, și părțile oarecum lipsite de o anumită logică. Spuneam că n-am citit cartea dar, după ce am vizionat filmul, am rămas cu unele întrebări legate de anumite chestiuni care mi s-au părut discutabile, și am dorit să știu dacă ele aparțin regizorului sau lui Walter Scott...

Acțiunea se petrece în anul 1194, când mulți cavaleri englezi se întorc acasă de la Cruciadă. Printre ei, și eroul nostru, Wilfred of Ivanhoe (Anthony Andrews). El îl salvează pe un evreu, Isaac of York (James Mason) de bandiți și, drept răsplată, primește un cal și toate cele trebuincioase pentru a participa la turnirul de la Ashby. Filmul practic începe în forță, cu turnirul, în care Ivanhoe, de origine saxonă, îi înfruntă pe cei trei normanzi care alcătuiesc echipa de personaje negative, Brian Guilbert (Sam Neill), Maurice de Bracy (Stuart Wilson) și Front-de-Boeuf (John Rhys-Davies).

Tot cu ocazia acestui turnir, ne sunt introduse practic toate personajele importante: prințul Ioan (Ronald Pickup), care se bazează pe cei trei cavaleri normanzi ca să-și mențină tronul în cazul în care regele Richard se întoarce din cruciadă; Cedric of Rotherwood (Michael Hordern), susținător al cauzei saxone, anti-normand, tatăl lui Ivanhoe, care însă nu mai vrea să-și recunoască fiul; precum și cele două domnișoare care vor face obiectul dragostei lui Ivanhoe, Lady Rowena (Lysette Anthony), aflată în îngrijirea lui Cedric, și Rebecca (Olivia Hussey), fiica evreică a lui Isaac of York.

Povestea cavalerească este destul de impresionantă, se desfășoară multe bătălii, răpiri, evenimentele se scurg cu o oarecare repeziciune. Principala problemă este că Ivanhoe, care ar trebui să fie eroul principal, este mai mult rănit și în îngrijirea frumoasei evreice Rebecca, ceea ce crează o dramă romantică aproape insurmontabilă.

Între timp, în acțiune intră și alte forțe, inclusiv regele Richard (Julian Glover) și Robin Hood (David Robb) cu ceata sa de haiduci. Cu siguranță, animozitățile dintre saxoni și normanzi sunt exagerate, având în vedere că în 1194 trecuse mai bine de un secol de la cucerirea normandă a Angliei, dar... filmul respectă cartea, iar Walter Scott a dorit probabil să facă o paralelă între disputele de atunci dintre normanzi și saxoni (aceștia din urmă inferiori din punct de vedere militar, dar nu mai puțin demni) și cele contemporane dintre englezi și scoțieni. Din acest punct de vedere, regele Richard este portretizat ca un ”unificator” al normanzilor (ca el însuși) cu saxonii (Ivanhoe sau Robin Hood), ceea ce istoricește este improbabil.

În ciuda aparențelor, filmul este însă mai degrabă unul romantic decât unul de acțiune. Cele două domnișoare sunt personaje principale și cauzează aproape toată desfășurarea evenimentelor. Lady Rowena este logodită cu incoerentul Athelstane (Michael Gothard), urmaș al vechilor regi saxoni și de el se leagă speranța lui Cedric ca saxonii să revină pe tronul Angliei. Ea este ”vânată” (în mod periculos) și de Maurice de Bracy. Ea îl iubește însă în mod necondiționat pe Ivanhoe. Aparent și reciproca este valabilă. Rebecca este la rândul său îndrăgostită de Ivanhoe. Iar acesta nu pare deloc insensibil. Brian Guilbert o vrea însă pe Rebecca pentru el.

Acum, la drept vorbind, ar fi fost mai simplu ca oricare din acești neaveniți să reușească măcar cu una dintre domnișoare și atunci problema de natură romantică a lui Ivanhoe s-ar fi rezolvat. Așa, el a trebuit să aleagă. Probabil că, din perspectiva secolului al XII-lea, el a făcut alegerea corectă. Din perspectiva mea personală și nu numai - Walter Scott a primit atâtea scrisori pe această temă încât a trebuit să dea explicații - Ivanhoe a greșit. Astfel, el cade oarecum din postura de super-erou în cea a unui erou obișnuit, uman, cu greșelile sale.

Eroina filmului este fără îndoială Rebecca - Olivia Hussey (care a interpretat-o pe Fecioara Maria în Isus din Nazareth a lui Franco Zeffirelli) joacă un rol absolut memorabil, dominând ecranul în special în a doua jumătate a filmului.

Câteva cuvinte și despre personajele negative. Este interesant că unele dintre acestea nu sunt chiar atât de ”negre” cum suntem obișnuiți din filmele în care toate personajele sunt fie pozitive, fie negative, fără nuanțe de gri. Maurice de Bracy o lasă în pace pe Rowena în cele din urmă și îl ascultă pe regele Richard. Prințul John renunță la pretențiile sale la tron și i se alătură lui Richard. Cel mai complex personaj negativ este însă Brian Guilbert. Pasiunea sa neîmpărtășită pentru Rebecca îl schimbă; spre deosebire de multe alte personaje de același fel, el este capabil de dragoste și de sacrificiu din dragoste.

Tonul dramatic al filmului este deseori întrerupt de episoade comice, de cele mai multe ori cauzate de bufonul Wamba (George Innes), Athelstane sau călugărul Tuck (Tony Haygarth).

Un film de urmărit cu toată familia. 

Pax Vobiscum!