Robert Johnson - The Memphis Demos (1978)

Robert Johnson - The Memphis Demos,  Ensign Records/Mercury, 1978.

Sunt trecute pe rând melodiile:

A. I'll Be Waiting 4:07

B. Guide My Energy 4:26

Rate Your Music: 3,67/5; Discogs: 5/5.

În primul rând, trebuie făcută o precizare: nu este vorba despre albumul (LP) The Memphis Demos al aceluiași Robert Johnson, apărut în 1980, ci de o variantă extrem de scurtă (doar două melodii) a unui disc cu același titlu, și care a apărut în scopuri promoționale cu doi ani mai devreme, în 1978, cu puțin înaintea lansării albumului de debut a chitaristului american, Close Personal Friend. A doua precizare, care oarecum rezultă din prima: nu este vorba despre celebrul chitarist cântăreț de blues Robert Johnson, din perioada interbelică, ci de un alt chitarist, contemporan cu noi...

Robert Johnson s-a născut în 1952 în Memphis și, fiind în același oraș cu ”Regele” Elvis, s-a orientat de mic spre chitară. La 17 ani era deja în trupa lui Isaac Hayes, și cânta la chitară pe celebrul album al lui Hayes, Hot Buttered Soul. După câțiva ani de concerte cu Isaac Hayes și alți cântăreți de muzică soul din Memphis (între care și Ann Peebles), asociați cumva cu casa de discuri Staxx, Robert Johnson se orientează spre rock și, după un drum la Londra, se alătură trupei bassistului de la The Who, John Entwistle's ”Ox”, cu care merge în turnee prelungite, mai ales în Statele Unite ale Americii. În 1975 dă probe pentru a se alătura celebrei trupe britanice Rolling Stones în locul prietenului său Mick Taylor, ceea ce probabil a constituit momentul de glorie și de maximă expunere mediatică a lui Robert Johnson. Până la urmă, în ciuda talentului, faptul că era american a cântărit mult, se pare, în opțiunile celor de la Rolling Stones, care l-au preferat pe Ron Wood.
Revenit în Statele Unite ale Americii, deși a continuat să cânte alături de John Entwistle și alți artiști, își conturează și propriul său proiect, materializat în cele din urmă în formația Bell Heirs, în care era lider, solist vocal și chitarist, având alături pe David Cochran (chitară bass), colaboratorul său cel mai de durată, și pe Blair Cunningham la tobe (locul acestuia fiind uneori luat de Willie Hall). În iarna anului 1977, împreună cu cei menționați, Robert Johnson începe să lucreze la primul său album solo, care avea să apară în anul următor (1978), cu titlul Close Personal Friend.
Înainte însă de lansarea albumului, casa de discuri londoneză Ensign Records a dorit să promoveze produsul și a scos gratuit pe piață un disc incluzând două piese ”demo” de pe viitorul album, cu titlul The Memphis Demos. Cele două melodii, I'll Be Waiting și Guide My Energy, sunt probabil cele mai reprezentative dintre cele care aveau să apară pe Close Personal Friend, și dau o idee destul de bună ascultătorilor despre talentul de chitarist al lui Robert Johnson, deși, pe de altă parte, el lasă de dorit ca vocalist iar versurile sunt destul de banale. Probabil acestea au și fost motivele pentru care cariera sa solo nu a durat prea mult; albumul Close Personal Friend nu a avut succesul așteptat, deși Robert Johnson și Bell Heirs l-au promovat în turnee în deschiderea unor trupe precum The Police sau The Knack. Robert Johnson a renunțat să mai încerce, deși un nou album al său, chiar cu titlul The Memphis Demos, a fost lansat în 1980, incluzând piese care nu au fost alese pentru albumul precedent, sau variante ușor diferite ale pieselor deja apărute.
După 1980, relația lui Robert Johnson cu lumea muzicii, în general, s-a răcit tot mai mult, artistul lăsând tot mai mult chitara deoparte și încercând să descopere alte fațete ale vieții. Lumea muzicii l-a redescoperit însă pe Robert Johnson și în 2008 Angel Air Records a scos pe piață un CD cu Close Personal Friend, având ca bonus piesele de pe The Memphis Demos, deci practic toată creația sa. Chiar și la o vârstă relativ înaintată, Robert Johnson a reapărut timid pe scenă, demonstrând că talentul a rămas același, și chiar amenințând că va scoate un nou album! Sigur că scena muzicii rock de acum nu mai aceeași cu cea a power-pop-ului din anii 70, dar ne putem aștepta la surprize din partea unuia care a fost la un moment dat considerat ca unul dintre cei mai buni chitariști din lume.
Revenind la cele două piese, I'll Be Waiting și Guide My Energy, ele sunt chintesența realizărilor muzicale ale lui Robert Johnson. Făcând oarecum abstracție de partea vocală, solourile la chitară și ritmul foarte susținut sunt cu adevărat memorabile. Păcat că acest chitarist nu a putut fi la timp integrat într-o formație în care valoarea lui să poată fi cu adevărat materializată - în folosul muzicii rock.

Turner & Hooch / Turner și Hooch (1989)

Regia: Roger Spottiswoode. Producători: Daniel Petrie, Jr., Raymond Wagner, Michele Ader.

Scenariul: Dennis Shryack, Michael Blodgett, Daniel Petrie, Jr., Jim Cash, Jack Epps, Jr.

Cu: Tom Hanks, Mare Winningham, Craig T. Nelson, Reginald VelJohnson, John McIntire.

Copiii sub 12 ani ar trebui să vizioneze filmul cu acordul părinților sau împreună cu aceștia.

IMDb: 6,1/10; Rotten Tomatoes: 54%; Amazon: 4,6/5.

Înainte de a deveni celebru și de a câștiga premii Oscar, în anii 80 Tom Hanks a avut rolul principal și în filme mai puțin ”serioase”, în special în comedii. Este și cazul lui Turner și Hooch, produs de Disney (prin Touchstone Pictures), unde celebrul actor american joacă rolul unui polițist (Scott Turner) dintr-un orășel de pe malul Oceanului Pacific, unde nu se întâmplă niciodată nimic, motiv pentru care vrea să se mute în capitala statului California, Sacramento.

Ei bine, tocmai când este pe cale să-i lase postul ajutorului său, simpaticul detectiv de culoare David Sutton (Reginald VelJohnson), încep să se întâmple lucruri (căci altfel care ar fi fost rostul filmului?).

În mod ciudat, pe plajă sunt găsiți bani. În plus, bătrânul Amos Reed (John McIntire, în ultimul său rol din carieră) o pățește iar Scott Turner, un obsedat al curățeniei și ordinii, se vede cumva obligat să-i adopte câinele, Hooch, un uriaș bălos și periculos Dogue de Bordeaux, care îi dă viața peste cap dar totodată îl ajută să-i găsească pe răufăcători.

Povestea se desfășoară pe (prea) multe planuri într-un film prea scurt ca toate acestea să poată fi duse la bun sfârșit într-un mod care să satisfacă gusturile publicului. Principala ”acțiune”, și cea care de fapt conferă filmului o notă de specificitate aparte, este relația dintre om și câine. Prezența lui Hooch (jucat de Beasley the Dog, mai puțin cascadoriile, executate de un alt câine, Igor) dă culoare filmului, iar felul în care Scott Turner și Hooch interacționează este extrem de comic, mai ales că este vorba de două caractere oarecum ”contrare” (dar știm că, surprinzător, contrariile se atrag).

Al doilea plan este cel tipic polițist. Tom Hanks este poate mai puțin credibil aici în postura de detectiv puternic, inteligent și cu spirit de sacrificiu, dar o scoate cumva la capăt. Narațiunea este cam trasă de păr, dar corespunde cu tipologia filmelor polițiste din anii 80.

În fine, ultimul plan, care nu era tocmai necesar, este cel romantic. Scott Turner n-a avut vreme atâția ani să-și găsească o prietenă, dar fix acum, când vrea să părăsească orașul și are de rezolvat un caz, se îndrăgostește de domnișoara doctor veterinar Emily Carlson (Mare Winningham) - o relație cam pe repede înainte, foarte pe fugă, și în care domnișoara (din motive comice, presupunem) are mult mai mult inițiativa. Motiv pentru realizatorii peliculei de a trasa unele paralele cu alte producții cu câini - 101 Dalmațieni sau, având în vedere relația lui Hooch cu frumoasa Camille (de rasă Collie), Doamna și Vagabondul. De remarcat că domnișoara doctor își dorește (în film) cinci copii, iar în realitate Mare Winningham chiar a avut cinci copii!

În disonanță cu atmosfera în general veselă, finalul include în mod nefericit câteva scene mai violente și triste, care fac filmul mai greu digerabil pentru copii (și probabil și pentru unii adulți). Altfel, cu un final mai bine gândit, ar fi fost cu adevărat un film de recomandat pentru a fi vizionat cu toată familia.

Am vizionat filmul joi, 6 iulie 2017, de la ora 21.10, pe TVR 2. Probabil va mai fi inclus în programele TVR.