Snow Patrol - Eyes Open (2006)

Snow Patrol - Eyes Open, Fiction Records / Polydor Records, 2006.

Sunt trecute, pe rând, melodia și durata acesteia:

01. You're All I Have 4:33
02. Hands Open 3:17
03. Chasing Cars 4:28
04. Shut Your Eyes 3:17
05. It's Beginning to Get to Me 4:35
06. You Could Be Happy 3:02
07. Make This Go On Forever 5:47
08. Set the Fire to the Third Bar (cu Martha Wainwright) 3:23
09. Headlights on Dark Roads 3:30
10. Open Your Eyes 5:41
11. The Finish Line 3:28

Toate melodiile sunt compuse de membrii formației Snow Patrol. Versurile: Gary Lightbody.
Producător: Jacknife Lee.

Snow Patrol (în 2006):

Gary Lightbody - solist vocal, chitară, liderul trupei
Nathan Connolly - chitară
Paul Wilson - chitară bass
Tom Simpson - clape
Jonny Quinn - baterie

AllMusic: 4/5; Rate Your Music: 3,12/5; Amazon: 4,6/5.

Snow Patrol este o formație formată în 1994 în Scoția de nord-irlandezul Gary Lightbody, liderul și ”sufletul” trupei, și prietenii săi. Inițial s-au numit Shrug, apoi Polarbear, iar din 1997 Snow Patrol. Primele două albume, Songs for Polarbears (1998) și When It's All Over We Still Have to Clear Up (2001) nu prea au avut succes. Succesul și recunoașterea internațională a venit abia la al treilea album, Final Straw (2003), în vreme ce Eyes Open (2006), albumul de care e vorba aici, a consacrat definitiv trupa, atât în Europa, cât și peste ocean, în special datorită hitului Chasing Cars. Acest album este de altfel punctul culminant al celor de la Snow Patrol, care de atunci au mai scos câteva albume, dar fără a egala succesul cu Eyes Open.
Pentru mine, ca iubitor al muzicii rock, este oarecum de mirare că o astfel de producție, precum Eyes Open, a reușit să fie cel mai vândut album al anului 2006 în Marea Britanie, și printre cele mai vândute ale primului deceniu din secolul 21. La o analiză mai atentă, devine explicabil: este genul acela de muzică generică, ceva între pop și rock, catalogată drept post-Britpop de către specialiști, care place aproape oricărei categorii de ascultători, sau cel puțin nu displace, indiferent de vârstă, sex, înclinații sau gusturi muzicale. Este acceptabilă și pentru rockerul înrăit și pentru diva romantică, și pentru vârstnicii tradiționaliști și pentru tinerii hipsteri. După părerea mea, albumul precedent, Final Straw, și în special hitul Run, a reprezentat punctul adevărat de plecare pentru membrii formației, care au înțeles ce fel de muzică vrea publicul, și s-au orientat clar spre o astfel de audiență de ”mase”, într-un stil apropiat de U2 (cu care au fost și în turneu) și, mai ales, de Coldplay, trupa cu care se aseamănă cel mai mult.
Muzical, nu e nimic sofisticat în ceea ce cântă Snow Patrol, ba dimpotrivă, ei par să fie adepții sloganului KISS (”Keep It Simple, Stupid!”). Melodiile sunt într-adevăr foarte simple, și merg pe o idee la fel de banală, respectiv tonalitatea și intensitatea crește spre final și atâta tot. Refrenul se repetă obsesiv, chiar supărător, instrumentația e în mare aceeași, la sfârșitul albumului stai să te întrebi dacă sunt într-adevăr 11 piese sau e una singură. E genul acela de muzică de fundal pe care o auzi (fără să o asculți neapărat) la supermarket, pe mijloacele de transport în comun, la radio, la volan, la restaurant. Totul e bine structurat, producția e fantastică, nu se aude nici măcar un sunet strident, nici o surpriză, ca nu cumva să te îneci când înghiți sau să faci vreun accident când conduci.
Deși melodiile sunt asemănătoare, ele totuși se pot împărți în două categorii: cele mai ritmate și baladele. Albumul începe cu cele ritmate, All That I Have și Hands Open, larg apreciate de critici, deși nu sunt ceva deosebit. Urmează prima melodie mai lentă, Chasing Cars, marele hit al acestei trupe. E o melodie frumoasă, romantică, ușor de reținut, chiar și de cântat - de fapt vocea lui Gary Lightbody nu are mai nimic aparte ca să nu poată fi imitată cu ușurință.
Aș sări un pic la It's Beginning to Get to Me, care mie personal mi se pare cel mai reușit cântec de pe album. Ritmul este foarte bun, vocea chiar variază spre final, de la o tonalitate joasă la una înaltă, emoțiile pe care le transmite melodia sunt mai vii. Make This Go On Forever este o altă piesă favorită, în special partea în care mai mulți membri ai formației cântă împreună, parcă e altceva, simți că aluneci în transă, melodia rămâne cumva în mintea ta zile întregi după ce ai ascultat-o. Headlights on Dark Roads nu mi-a plăcut inițial, dar încetul cu încetul am ajuns să apreciez această melodie mai ritmată. Open Your Eyes, care dă oarecum titlul albumului, este un pic repetitivă, dar se încheie cu o parte instrumentală maiestuoasă, care ar fi meritat să coincidă cu finalul albumului. Din păcate, s-a ales The Finish Line, care are într-adevăr un titlu potrivit, dar care mi se pare o piesă submediocră.
Dintre melodiile mai lente, în afară de Chasing Cars, foarte bună mi se pare și Set the Fire to the Third Bar, în care Gary Lightbody cântă în duet cu Martha Wainwright. E interesant felul în care evoluează ritmul cântecului, iar vocile celor doi se sincronizează perfect și oferă parcă ceva în plus față de aceeași melodie cântată de unul/una singur(ă). You Could Be Happy este prea lentă pentru gusturile mele, deși îi recunosc meritele.
Dacă ar fi ceva de reproșat acestui album, atunci m-aș lega în primul rând de versuri, care sunt toate creația lui Gary Lightbody. Am mai spus și altădată, la un album rock versurile contează mai puțin. Și totuși, asta nu înseamnă că trebuie să te faci de râs. Practic, există o singură temă, și anume dragostea. Cam jenant pentru o trupă care pretinde că ar cânta rock, să vorbească doar despre dragoste. Dar să zicem că trecem peste asta. Și totuși, despre dragoste se poate scrie în multe feluri. La Snow Patrol se pare că există un singur fel, și anume cel excesiv de siropos și, fără a fi misogin, dedicat exclusiv unei audiențe feminine. Parcă asistăm la o inversare a valorilor, în care bărbatul (personificat aici prin solistul vocal Gary Lightbody) este cel sensibil, romantic, mereu îndrăgostit, cu capul în nori, susceptibil la greșeli, sedus și abandonat, și care se vaită, în vreme ce femeia (cea sau cele la care se referă cântecele) este puternică, independentă, stăpână pe sine și pe viața ei, indiferentă la emoțiile bărbatului, incapabilă de iertare, indiferentă la rugăminți și scuze. Pentru un bărbat, e aproape imposibil să se identifice cu ceea ce propune Snow Patrol, în schimb, sigur, pentru femei, un bărbat care își cere iertare vreme de 45 de minute este ceva grozav.
Mai bine totuși să ascultăm doar muzica și, așadar, să ignorăm versurile.