Unspeakable / Abisul mut (2002)

Regizor: Thomas J. Wright. Producător: Pavan Grover.
Scenariul: Pavan Grover.
Cu: Dina Meyer, Pavan Grover, Lance Henriksen, Dennis Hopper, Marco Rodríguez.
IMDb: 3,6/10; Rotten Tomatoes: 23% (audience score); Letterboxd: 2,3/5.

Dina Meyer joacă admirabil în acest film, în care interpretează rolul unei doctorițe psiholog (Diana Purlow), a cărei invenție, un fel de aparat, oferă pe un ecran imagini preluate direct din creierul uman. Subiecții ei sunt condamnații la moarte dintr-o închisoare de maximă securitate din sudul Statelor Unite ale Americii. Doctorița este foarte tânără, foarte frumoasă, foarte necăsătorită și foarte emotivă.

Cam asta este tot ce se poate spune de bine despre acest film. Din păcate, acțiunea este prost gândită și prost realizată, fapt care se datorează în primul rând rolului multiplu jucat de Pavan Grover, care este scenarist, producător și actor principal (în rolul personajului negativ, ucigașul în serie Jesse Mowatt), fără a avea nici un fel de experiență în niciunul din aceste roluri. Scenariul este unul confuz, lipsit de logică. Prima jumătate a filmului este realmente pierdută pe cazul unui condamnat la moarte, Cesar (Marco Rodríguez), care este nevinovat. Singura rațiune a acestei prime jumătăți a filmului este doar aceea de a introduce unele dintre personaje și de a protesta, indirect, asupra pedepsei capitale.

Acțiunea propriu-zisă a filmului se desfășoară doar în a doua sa jumătate, când apare în scenă ucigașul în serie Jesse Mowatt (interpretat de Pavan Grover). Din nefericire, Pavan Grover, care arată ceva între Elvis și Rambo, nu este deloc credibil în rolul său de personaj negativ. Nici scenariul nu ajută prea mult, deoarece, deși Jesse are multe crime pe seama lui, și este descris de la bun început ca un anticrist și un diavol, totuși, se pare că multe dintre victime erau ”vinovate” de diverse fapte reprobabile, ceea ce dintr-o dată îi alterează statutul lui Jesse de la criminal în serie la acela de justițiar, eventual cu ajutor divin.

Interacțiunea dintre doctorița Diana Purlow și criminalul Jesse Mowatt este elementul central al acestui film, dar are foarte multe asemănări cu Tăcerea mieilor. Elementul paranormal vine să adauge și mai multă confuzie în mintea spectatorului, căruia nu-i mai este clar dacă personajul negativ este cu adevărat negativ, dacă are sau n-are puteri paranormale, dacă este diavolul încarnat sau o specie umană superioară. Prin prezentarea angajaților închisorii, în frunte cu șeful acesteia, Earl Blakely (Dennis Hopper), ca fiind niște oameni sadici, înguști la minte, lipsiți de orice empatie față de condamnații la moarte pe care abia așteaptă să-i ”prăjească” pe scaunul electric, se creează premisele ca tocmai criminalii, condamnații la moarte, reprezentați aici (și) de Jesse Mowatt, să fie văzuți ca personaje pozitive, cu care spectatorul simpatizează.

Finalul este în ton cu restul, adică lipsit de sens. Este greu de imaginat care ar fi fost un final cu sens, dar oricum... și finalul se adaugă la restul de elemente lipsite de logică din acest film. De exemplu, personajul Jack Pitchford (interpretat de Lance Henriksen). Prezența acestui personaj este absolut inutilă în tot filmul. El nu face absolut nimic, doar o însoțește pe doctoriță și este mereu de acord cu ea. Dacă tot ai angajat un actor de calibrul lui Lance Henriksen, poate găsești un rol mai adecvat, pe măsura lui.

Filmul vrea să fie un fel de ceva pentru fiecare, dar nu reușește să fie nimic, nici măcar să fie consistent. Nu e nici film de acțiune, nici de groază, nici psihologic, deși ar vrea să fie toate din astea. Se vrea critic la adresa pedepsei cu moartea, a condițiilor din închisori, la adresa politicienilor (reprezentați aici de guvernatorul interpretat de Jeff Fahey), la adresa avortului, la adresa corupției, etc. Problema fundamentală a acestui film este că vrea să fie prea multe în același timp, și pierde tocmai elementul esențial al oricărei producții: coerența.