Mamonas Assassinas - Mamonas Assassinas (1995)

Mamonas Assassinas - Mamonas Assassinas, EMI / Universal Music, 1995.

Sunt trecute, pe rând, melodia și durata acesteia, iar în paranteză compozitorii:

01. 1406 4:08 (Dinho, Júlio Rasec)
02. Vira-vira 2:24 (Dinho, Júlio Rasec)
03. Pelados em Santos 3:23 (Dinho)
04. Chopis Centis 2:47 (Dinho, Júlio Rasec)
05. Jumento Celestino 2:38 (Dinho, Bento Hinoto)
06. Sabão Crá-Crá 0:42 (preluată din folclorul urban)
07. Uma Arlinda Mulher 3:18 (Dinho, Bento Hinoto)
08. Cabeça de Bagre II 2:20 (Dinho, Bento Hinoto, Júlio Rasec, Samuel Reoli, Sérgio Reoli, Hal David, Henry Mancini)
09. Mundo Animal 3:57 (Dinho)
10. Robocop Gay 2:59 (Dinho, Júlio Rasec)
11. Bois Don't Cry 2:58 (Dinho)
12. Débil Metal 3:06 (Dinho, Bento Hinoto, Júlio Rasec, Samuel Reoli, Sérgio Reoli)
13. Sábado de Sol 1:01 (Baba Cósmica: Pedro Knoedt, Felipe Knoblitch, Rafael Ramos)
14. Lá Vem o Alemão 3:24 (Dinho, Júlio Rasec)

Producător: Rick Benadio ”Creuzebeck”

Mamonas Assassinas:

Dinho - solist vocal
Bento Hinoto - chitară
Samuel Reoli - chitară bass
Júlio Rasec - clape, vocea a doua
Sérgio Reoli - baterie

Artiști invitați (doar pe anumite melodii): Paquito - trompetă, César do Acordeom - acordeon, Fabinho - percuție, Leandro Lehart - lăută, Rick Bonadio - clape, trianglu, pedală wah-wah.

Rate Your Music: 3,16/5; Amazon: 4,9/5; Discogs: 4,31/5.

Mamonas Assassinas a fost o trupă de rock din Brazilia, mai exact din Guarulhos (în zona metropolitană a orașului São Paulo). Trupa s-a format în 1989 cu numele Utopia, și a fost formată inițial doar din Bento Hinoto și frații Samuel și Sérgio Reoli. În scurt timp s-au adăugat Dinho, cel care avea să preia sarcina de solist vocal, și Júlio Rasec. Cu numele de Utopia, ei au încercat să se impună pe scena rock locală, lansând în mod independent și un album, A Fórmula do Fenômeno (1992), care însă n-a avut deloc succes. Cu timpul, ei au observat că publicul aprecia mai mult interpretările comice decât melodiile serioase, și au început să se axeze pe parodierea altor artiști, și apoi să creeze propriile lor cântece ”la mișto”, care au fost primite foarte bine de către public.

Toate acestea au dus la reinventarea formației, de la o trupă serioasă, dar lipsită de succes, la una axată pe comedie rock. S-a schimbat și numele din Utopia în Mamonas Assassinas, cuvântul ”mamonas” având un dublu înțeles: ricin (care este o plantă toxică) și augmentativul de la sâni. Astfel, numele trupei se poate traduce fie ca ”plantele de ricin asasine”, fie ca ”țâțoacele asasine”, publicul preferând, evident, a doua variantă, ilustrată cât se poate de evident și pe coperta albumului de debut, care poartă de altfel același nume cu al formației, Mamonas Assassinas (1995).

Albumul a avut un succes uluitor în Brazilia, dar și în Portugalia, cu vânzări care au depășit toate așteptările, inclusiv un record de vânzări într-o singură zi (prima zi în care a apărut), care rezistă până astăzi, și un total de 2 milioane în aproximativ 6 luni, până la sfârșitul anului 1995. Albumul este și acum în topul celor mai vândute albume din istorie în Brazilia, și pe locul întâi printre albumele de debut. Cei cinci băieți au devenit peste noapte vedete și au început o serie de concerte în țara natală, urmând ca în martie 1996 să înceapă și un turneu în Portugalia.

Din păcate, pe 2 martie 1996, la întoarcerea de la un concert susținut în capitala Brasilia, avionul în care se aflau cei cinci băieți s-a prăbușit în apropiere de São Paulo, toți cei aflați la bord murind. O adevărată tragedie, care i-a trecut în legendă pe Mamonas Assassinas, mult mai repede decât s-ar fi așteptat oricine. Vestea a provocat un val uriaș de tristețe printre fani, mulți probabil că au crezut că e vorba doar de o altă glumă pusă la cale de cei cinci membri ai formației, care toți aveau vârste între 20 și 30 de ani.

Revenind la albumul Mamonas Assassinas, succesul acestuia se poate explica în multe feluri. În primul rând, din punct de vedere strict muzical, trupa reușește într-o manieră cu totul nouă să mixeze muzica tradițională braziliană sau din alte țări (vira, forró, sertanejo, pagode, alte stiluri latino) cu muzica rock. Este ceva cu totul aparte: melodia începe de multe ori într-un ritm lent, specific unui anumit stil tradițional, relativ ușor de recunoscut, dar apoi se transformă treptat într-o melodie rock, menținând într-o anumită formă și uneori revenind la muzica tradițională, pe parcurs. Efectul muzical este remarcabil. Sigur, nu toate melodiile se încadrează aici.

Al doilea element de noutate absolută îl reprezintă versurile. Miștocăreala este dusă la extrem, în maniere comice, imposibil uneori de redat pentru ascultătorul care nu înțelege limba portugheză. Este poate și unul dintre motivele pentru care Mamonas Assassinas nu putea să aibă succes în altă parte, decât în țările vorbitoare de portugheză (în principal în Brazilia și Portugalia), sau în rândul celor care înțeleg această limbă. Versurile sunt uneori copilărești (Mundo Animal), dar alteori sunt foarte inteligente și cu subînțelesuri, uneori greu de prins chiar și de către vorbitorii nativi. Brazilia fiind o țară a contrastelor, muzicienii surprind foarte bine această diferență dintre aparență și esență, care juxtapune luxul cu sărăcia absolută; în acest sens, se poate chiar înainta ideea că lirica albumului este o formă de critică (de tip pamflet) a societății braziliene în ansamblu.

Un al treilea element (care ar putea la fel de bine să fie și primul) este interpretarea. Dinho este un solist vocal desăvârșit, cu o imensă capacitate de adaptare, fiind la fel de bun să cânte diverse stiluri de muzică tradițională, cât și hard rock și heavy metal. De multe ori, pe parcursul albumului, stai să te întrebi dacă într-adevăr este vorba de același solist vocal? Interpretarea melodiei Débil Metal, unica în limba engleză, și totodată singura melodie de heavy metal de pe album, este însă într-adevăr incredibilă, Dinho având aici o voce guturală, inspirată mai degrabă de soliștii de death metal. Dincolo de interpretarea vocală, toți ceilalți membri ai trupei se dovedesc a fi instrumentiști desăvârșiți. Dintre aceștia, Bento Hinoto la chitară mi se pare capabil de a cânta absolut orice.

Luând la rând melodiile, primele trei sunt printre cele mai cunoscute și mai apreciate. 1406 face mișto de cei care cumpără produsele prezentate în programele de teleshopping, în particular de nevestele casnice care nu se pot abține să nu sune la numerele de acolo (1406 este un astfel de număr, foarte cunoscut în Brazilia). Versurile includ și cuvinte în limba engleză (money, have, work), miștocărind astfel și pe cei care, pentru a se da mai deștepți decât sunt, includ cuvinte din engleză în perorațiile lor, deși habar n-au ce înseamnă. Muzica este ceva între Rage Against the Machine, Clawfinger și Extremoduro.

Vira-vira este una dintre puținele melodii care au avut parte și de un videoclip. Melodia este structurată pe baza unui cântec de tip vira (muzică tradițională portugheză), urmată de muzică rock, iar versurile se leagă de o neînțelegere a cuvântului suruba (orgie, în portugheza braziliană) de către un cuplu de portughezi, ajunși în Brazilia. Dinho (vocea principală) interpretează bărbatul din cuplu, iar Júlio Rasec cântă cu vocea soției acestuia. Efectul comic este remarcabil.

Poate cea mai cunoscută melodie a formației este Pelados em Santos (dezbrăcați în Santos), totodată prima compusă dintre cele de pe acest album, și de asemenea beneficiara unui videoclip. Cântecul începe pe ritmuri latino (muzică mexicană tradițională) și se dezvoltă pe ritmuri de rock.

Chopis Centis este, din punct de vedere melodic, o preluare aproape integrală a cântecului Should I Stay or Should I Go al trupei Clash. Versurile fac referire la noile centre comerciale care au apărut peste tot prin Brazilia, iar titlul, Chopis Centis, este o variantă braziliană (incultă) de pronunție a shopping center. Lirica susține ideea că, deși săraci lipiți și proști ca gardul (după cum se exprimă), mulți brazilieni s-au învățat să meargă la shopping center și să caște ochii pe acolo, ca să se laude ulterior cu experiențele lor comerciale.

Jumento Celestino face parte dintr-o serie de trei cântece (alături de Pelados em Santos și Robocop Gay) care au fost compuse încă din 1994, sau chiar de dinainte, și prezentate într-un mini-album demo, care i-a convins pe cei de la EMI să facă un contract cu Mamonas Assassinas. Cântecul este super-haios. Muzical, începe pe ritmuri de forró, în asociere cu versurile, care prezintă un om din nord-estul Braziliei ce emigrează spre sud-est (São Paulo) pe un măgar. Pentru a fi și el în ton cu moda, el își ”tunează” măgarul, ca și cum ar fi o mașină. Melodia se transformă într-una rock în a doua jumătate. Poate fi și o auto-ironie a lui Dinho, el fiind emigrant (alături de părinți) din nord-estul Braziliei în zona São Paulo.

Sabão Crá-Crá, la fel ca și Sábado de Sol, penultima melodie, sunt singurele care nu au fost compuse sau adaptate de Mamonas Assassinas, sunt foarte scurte și nu prea au nici un rost, fiind în contrast cu restul albumului.

În schimb, Uma Arlinda Mulher se potrivește perfect contextului, și este un fel de baladă rock în stil Radiohead. Titlul face referire la o femeie frumoasă (”linda mulher”, cu trimitere la ”Pretty Woman” interpretată de Julia Roberts) cu numele de Arlinda, dar versurile sunt în opoziție cu așteptările și cu tonalitatea muzicală romantică. Din nou este batjocorită prostia și lipsa de cultură, de data aceasta a donjuanilor de ocazie și a celor care pun botul la ceea ce debitează aceștia.

Următoarea melodie, Cabeça de Bagre II, face referire la niște aventuri din școală și la faptul că cei care ascultă muzică punk și fac pe teribiliștii nu sunt de fapt în stare de mai nimic. Este cântecul pe care apare expresia ”Mamonas Assassinas”, care în cele din urmă a dat numele formației și al albumului.

Următoarele două melodii, Mundo Animal și Robocop Gay, sunt, după părerea mea, cele mai reușite de pe album. Ambele au un ritm rock foarte bun. Versurile de la Mundo Animal sunt mai degrabă un pamflet la adresa celor care se uită toată ziua pe canale TV de genul Animal Planet și nu înțeleg mai nimic de acolo, sau de fapt înțeleg doar ce vor ei (cu aluzii fără perdea la unele obiceiuri sexuale ale animalelor, dar și altele, de natură scatologică). Robocop Gay începe cu un ritm tradițional și cu versuri interpretate de un gay, care explică felul în care și-a modificat trupul ca să arate mai bine, ajungând acum aproape la fel ca și Robocop. Melodia devine tot mai ritmată și se transformă într-un hard rock în a doua jumătate. Dinho cântă fantastic.

Pe Bois Don't Cry se face mișto de cei care acceptă să fie înșelați de nevastă, fără nici un fel de probleme. Melodia se dezvoltă pe ritmuri de sertanejo și imită perfect un cântec din acela de dragoste idealizată. Titlul este o combinație - ”bois” în portugheză înseamnă boi, făcând totodată referire la melodia Boys Don't Cry a celor de la The Cure. Îndrăgostitul peren găsește mereu motive, care mai de care mai absurde, pentru care nevasta sa îl înșeală. Melodia se încheie cu un refren ușor de reținut, în traducere: ”tu ești o vacă, iar eu sunt un bou”.

Singura melodie cu versuri în limba engleză este Débil Metal. Este preferata mea, chiar dacă chiar eu și cei ca mine, mai exact cei care ascultă heavy metal, facem obiectul ironiilor încă din titlu, care este o combinație între débil mental (nu necesită traducere) și heavy metal, asocierea fiind cât se poate de evidentă. Muzical, melodia heavy metal este foarte bună, și aduce a ceea ce cântau Van Halen, Metallica, Whitesnake, Mötley Crüe, Bon Jovi și alte trupe de profil din anii 80-90. Vocea lui Dinho este însă guturală și imită mai degrabă vocea lui Max Cavalera de la Sepultura. Versurile nu au nici un sens, și uneori nici măcar nu se prea înțelege ce cântă Dinho, dar ideea care rezultă este aceea că se poate cânta orice, deoarece versurile nu-i interesează pe fanii heavy metal. Interpretarea lui Bento Hinoto la chitară este de senzație.

Finalul albumului este mai slăbuț. După Sábado de Sol, ultima melodie este Lá Vem o Alemão, cu un titlu și versuri care parodiază Lá Vem o Negrão a trupei Cravo e Canella. Cântecul are la bază ritmuri de pagode, și instrumentiști specializați în această muzică contribuie și ei aici (Fabinho, Leandro Lehart). Versurile satirizează situația din Lá Vem o Negrão, unde un băiat de culoare vine și cucerește o fată. În Lá Vem o Alemão, este invers: un băiat de rasă albă (alemão în portugheză înseamnă german, dar se referă în general la orice om cu pielea albă, foarte deschisă la culoare) îi suflă prietena unui băiat sărac, care suferă. Departe de a fi rasistă, melodia sugerează că această a doua situație pare să fie mult mai realistă într-o țară multirasială precum Brazilia decât situația descrisă în melodia mai veche.

Albumul își merită cu vârf și îndesat poziția sa de frunte, printre cele mai bune albume braziliene din toate timpurile. Păcat că această formație nu a avut șansa de a continua să producă muzică de cea mai bună calitate. RIP