Fergie - The Dutchess (2006)

Fergie - The Dutchess, A&M Records / will.i.am Music Group, 2006.

Sunt trecute, pe rând, melodia și durata acesteia, iar în paranteză compozitorii și, după linia oblică, producătorul sau producătorii:

01. Fergalicious 4:52 (William Adams, Stacy Ferguson, Dania Maria Birks, Juana Michelle Burns, Juanita A. Lee, Kim Nazel, Fatima Shaheed, Derrick Rahming / will.i.am)
02. Clumsy 4:00 (William Adams, Stacy Ferguson, Bobby Troup / will.i.am)
03. All That I Got (The Make Up Song) (featuring will.i.am) 4:05 (William Adams, Stacy Ferguson, Keith Harris, Lionel Richie, Ronald LaPread Sr. / Keith Harris, will.i.am, Ron Fair)
04. London Bridge 4:01 (Stacy Ferguson, Jamal Jones, Sean Garrett, Mike Hartnett / Polow da Don)
05. Pedestal 3:22 (Stacy Ferguson, Printz Board / Printz Board)
06. Voodoo Doll 4:23 (Stacy Ferguson, William Adams / will.i.am)
07. Glamorous (featuring Ludacris) 4:08 (Stacy Ferguson, Jamal Jones, William Adams, Elvis Williams, Christopher Bridges / Polow da Don)
08. Here I Come (featuring will.i.am) 3:21 (William Adams, Stacy Ferguson, William Robinson Jr. / will.i.am)
09. Velvet 4:53 (Stacy Ferguson, George Pajon Jr., Michael Fratantuno / will.i.am, George Pajon Jr.)
10. Big Girls Don't Cry 4:28 (Stacy Ferguson, Toby Gad / will.i.am, Ron Fair)
11. Mary Jane Shoes (featuring Rita Marley and I-Three) 3:55 (Stacy Ferguson, Vincent Ford, William Adams / will.i.am)
12. Losing My Ground 4:08 (Stacy Ferguson, Stefanie Ridel, Renee Sandstrom, Rob Boldt / Rob Boldt, Ron Fair)
13. Finally (featuring John Legend) 4:52 (John Stephens, Stacy Ferguson, Stefanie Ridel / John Legend, Ron Fair, Stefanie Ridel)

Producătorul executiv al abumului este will.i.am.

AllMusic: 2/5; Rate Your Music: 2,70/5; Metacritic: 58%.

O mulțime de blonde au fost lansate pe scena americană, începând poate chiar cu Marilyn Monroe, și continuând cu Madonna, cele mai reprezentative artiste și sex-simboluri din secolul trecut. Lăsând la o parte faptul că Madonna este încă activă, de prin anii 2000 încoace (ba poate chiar de mai demult), o grămadă de fete talentate și (bineînțeles) blonde și sexy, au încercat să devină o nouă senzație în America și, totodată, în lume; multe dintre ele au și reușit. Cred că putem enumera cu ușurință câteva: Britney Spears, Gwen Stefani, Paris Hilton, Christina Aguilera, Lady Gaga, Taylor Swift, Miley Cyrus. Pe lista asta s-ar mai putea adăuga și alte artiste, între care și Fergie.

Stacy Ferguson (adică, mai pe scurt, Fergie) a fost o starletă încă de mic copil; de la vârsta de 9 ani a făcut parte din show-ul de televiziune Kids Incorporated, din 1984 până în 1989, fiind cea care a ”rezistat” cel mai mult pe platourile de televiziune dintre toți copiii invitați (șase sezoane). Din 1990 a fondat grupul NRG, alături de fosta colegă de show Renee Sandstrom și de prietena lor, Stefanie Ridel. Din 1992, grupul și-a schimbat numele în Wild Orchid, iar primul lor album, cu același titlu, Wild Orchid, a apărut abia în 1997, având un succes moderat. După încă un album mai puțin reușit, Oxygen (1998), și eșecul lansării albumului Fire (2001), era destul de clar că trupa de fete nu avea impactul scontat pe piața muzicală americană. Fergie a părăsit Wild Orchid în 2001 și s-a alăturat în anul următor trupei Black Eyed Peas, cu care a cunoscut gloria. Albumele Elephunk (2003) și Monkey Business (2005) ale celor de la Black Eyed Peas, cu Fergie în postura de solist vocal, au avut un succes comercial important pe piața americană și cea mondială. Cântece precum My Humps au transformat-o pe Fergie într-o vedetă și un sex-simbol pe piața internațională. Era imposibil ca o astfel de imagine să nu fie imediat valorificată, și astfel s-a născut ideea unui album solo, și anume The Dutchess (2006).

Melodiile de pe The Dutchess au fost compuse și produse, în bună parte, în 2005, în perioada de promovare a albumului Monkey Business a celor de la Black Eyed Peas, iar Fergie a colaborat strâns cu membrii trupei, în special cu William Adams (mai cunoscut cu numele de scenă will.i.am), pentru albumul ei solo. Ea apare ca și compozitor principal sau secundar pe toate melodiile, dar will.i.am a avut la rândul lui o contribuție decisivă la album, în special din postura de producător executiv. În plus, Fergie a adăugat și unele melodii compuse mai demult, inclusiv din perioada Wild Orchid, precum Losing My Ground, unde pe lista compozitorilor apar toate cele trei fete de la Wild Orchid. De asemenea, producătorul de la Wild Orchid, Ron Fair, a fost la rândul său implicat în realizarea a patru melodii de pe acest album solo.

Albumul a avut un succes răsunător, iar trei dintre single-uri, London Bridge, Big Girls Don't Cry și Glamorous au ajuns pe locul 1 în topul Billboard, în vreme ce Fergalicious a ajuns pe locul 2 iar Clumsy pe locul 5. Al șaselea single, Finally, nu a ajuns în topuri și nu a beneficiat de un videoclip.

Stilistic, albumul este unul destul de divers. Cu toate acestea, cântecele cele mai cunoscute, și majoritatea celor care au fost și lansate ca single-uri, sunt dansabile și provocatoare, consolidând imaginea lui Fergie ca și sex-simbol. Vocea senzuală, versurile lascive și (pentru cine se uită și la videoclipuri) dansurile provocatoare sunt toate încărcate de tensiune erotică, care domină atmosfera de la început și până la sfârșit, cu mici suișuri și coborâșuri. Fergie își dezlănțuie sexualitatea pe toate căile posibile, adresându-se unei generații care avea așteptări în această direcție, fără a face însă rabat de la calitatea actului artistic și muzical.

Chiar prima piesă de pe album, Fergalicious, este definitorie în acest sens. Practic este o melodie preluată parțial de la fetele de la J.J. Fad (Supersonic) din anii 80 și transformată într-o piesă de rezistență a albumului, în care Fergie se autodefinește ca fiind ”delicioasă”, titlul melodiei fiind o combinație între Fergie și Delicious. Nici piesa a doua, Clumsy, nu face excepție. De data asta, Fergie joacă la modul sarcastic rolul unei fete care devine ”împiedicată” din cauza emoțiilor atunci când se îndrăgostește. În background sună acorduri ale unui refren dintr-un cântec vechi al lui Little Richard (The Girl Can't Help It). Urmează o piesă mai lentă, All That I Got (The Make Up Song), în care din nou Fergie își schimbă ”caracterul”, interpretând rolul unei fete care ar face orice ca să-și recapete prietenul. Nici această melodie nu e chiar originală, având la bază un cântec al lui Lionel Richie și The Commodores.

Primul single de pe acest album, lansat chiar cu câteva luni înainte de acesta, este London Bridge și, pentru iubitorii muzicii de dans și de club, sunt convins că aceasta este cea mai grozavă melodie de pe album. Are un ritm foarte bun și un refren ușor de reținut, plecând de la un cântecel pentru copii (London Bridge is Falling Down, versiunea în română ar fi Podul de piatră s-a dărâmat), dar care are o cu totul altă semnificație - cu implicații erotice, evident. Este o piesă care nu-ți mai iese din minte, odată ce ai ascultat-o.

Urmează două piese mai puțin interesante, Pedestal, care este adresată criticilor, și Voodoo Doll, pentru a ajunge la a șaptea piesă de pe album, Glamorous, la care a dat o mână de ajutor și Ludacris. Este cumva un alt tip de melodie, mai degrabă sentimentală, melancolică, privind în urmă la ”ce am fost și ce-am ajuns”. Are câteva secvențe foarte reușite, în special spre final. Spre deosebire de alte piese de pe acest album, aici și versurile se potrivesc foarte bine, transformând întreaga melodie într-o confesiune a artistei, adresată fanilor.

Here I Come este poate singura melodie de dans de pe acest album care nu a ajuns să fie un single. Probabil ar fi fost, pe aproape orice alt album, dar aici... n-a mai fost loc. Melodia include și un refren din Get Ready a celor de la The Temptations din anii 60, și secvențe de rap, care i se potrivesc bine lui Fergie.

Dacă până în acest punct, albumul poate fi caracterizat ca fiind unul pop și de dans, de aici lucrurile se diversifică. Velvet este o piesă lentă, urmată apoi de neașteptata baladă Big Girls Don't Cry, poate cea mai cunoscută și apreciată melodie de pe întreg albumul. Mie nici nu mi-a venit să cred că Fergie este cea care interpretează această piesă, care este deja mai mult spre rock decât spre pop. Chitara acompaniază cu succes vocea extraordinară a artistei, care aici își dovedește din plin calitățile vocale. Probabil melodia s-a dorit a fi un experiment, dar care, uluitor, a reușit.

Tot la capitolul ”experimente” s-ar putea încadra și următoarea piesă, Mary Jane Shoes. Aceasta începe pe un ritm de reggae, preluat de pe No Woman, No Cry a lui Bob Marley, în vreme ce Rita Marley și I-Three cântă și ele alături de Fergie. Pe la jumătatea melodiei, ritmul se schimbă brusc și se trece la un fel de punk agresiv, pentru a ajunge în final la jazz. Un fel de ciorbă cu de toate, nu la fel de reușită ca și alte melodii.

Penultima piesă este Losing My Ground, care probabil aduce un omagiu trupei Wild Orchid, iar ultima este intitulată cât se poate de logic Finally, o altă baladă lentă, compusă, produsă și interpretată la pian de John Legend, și vocal de către Fergie. Din nou, artista dovedește că are vocea necesară pentru a face saltul în rândul marilor interprete din zilele noastre. Din păcate, și pe acest album, și pe cele ale celor de la Black Eyed Peas, vocea lui Fergie nu pare să fie exploatată la maxim.

Acest album a rămas o realizare aproape singulară în cariera lui Fergie, care a avut nevoie de mai bine de 10 ani ca să scoată un al doilea album solo, Double Dutchess (2017). Între timp, ea a continuat să cânte alături de Black Eyed Peas, dar încetul cu încetul trupa a dispărut din topuri, iar Fergie s-a dedicat și familiei pentru o perioadă, lăsând muzica pe plan secund. În 2013, după o decadă în care a cunoscut gloria artistică, Fergie a născut singurul ei copil. Albumul The Dutchess a reprezentat zenitul carierei muzicale a lui Fergie, după care se poate spune că, progresiv, a intervenit declinul. Albumul Double Dutchess (2017) nu a avut succesul scontat, iar din 2018 ea a părăsit definitiv trupa Black Eyed Peas, astfel că, de câțiva ani buni deja, Fergie este în afara mainstream-ului muzical.