Wolf Creek / Traseul morții (2005)

Regia: Greg McLean. Producători: George Adams, Martin Fabinyi, Michael Gudinski, Gary Hamilton etc.

Scenariul: Greg McLean.

Cu: John Jarratt, Cassandra Magrath, Kestie Morassi, Nathan Phillips.

Total nerecomandat sub 16 ani, datorită scenelor de violență și tortură.

Fimul a putut fi vizionat și pe TVR, la ore târzii din noapte.

IMDb: 6,3/10; Rotten Tomatoes: 53%; Metacritic: 54%.

 

 

Nu-mi plac filmele de groază. M-am hotărât cu greu să-l văd pe acesta, după o pauză de vizionat filme de groază de foarte mulți ani. În general, cine vrea să fie șocat, terifiat, îngrozit, poate să se uite la televizor la știri - e mai simplu. Există și știri direcționate spre această nișă, cum sunt cele de la ora 5. Eu nu prea mă mai uit nici la știri, și cu atât mai puțin la cele de la ora 5. În general, în filmele horror, ideea, de cele mai multe ori, este că niște oameni (de obicei inocenți sau stupizi) ajung să fie omorâți și/sau torturați, mutilați etc. Spectatorul poate să urmărească un astfel de film cu o anumită detașare, știind că asta urmează să se întâmple și că, oricum, așa ceva nu se poate întâmpla în realitate, ”este doar un film” și ”așa ceva nu mi se poate întâmpla mie”.

Ei bine, filmul ăsta e diferit. Groaza e indusă tocmai de faptul că evenimentele par a fi foarte reale și că, de fapt, oricui i se poate întâmpla una ca asta. De fapt, i s-a făcut și publicitate filmului pe ideea că s-ar baza pe niște evenimente reale (ceea ce este doar într-o mică proporție adevărat). Regizorul și scenaristul Greg McLean este destul de sadic prin faptul că acordă aproximativ jumătate din film, adică foarte mult timp ca spectatorul să se acomodeze cu personajele, chiar să le îndrăgească. Astfel, prima parte a filmului este dedicată exclusiv acestui scop: să cunoaștem cele trei personaje, cele două fete britanice, Liz (Cassandra Margrath) și Kristy (Kestie Morassi), și amicul lor australian, Ben (Nathan Phillips). Cei trei se distrează de minune, ca niște tineri obișnuiți, și pregătesc o excursie de-a lungul și de-a latul Australiei, cu o mașină veche.

Chiar și după ce pleacă, e greu de intuit ce urmează. Între Liz și Ben pare să se înfiripe o relație, în contextul peisajelor deosebit de romantice din interiorul Australiei. Cei trei sunt agresați verbal într-o benzinărie, dar scapă fără incidente, și ajung la Wolf Creek, un imens crater cauzat de un meteorit. După ce vizitează situl vreme de câteva ore, se întorc obosiți la mașină, care însă nu mai pornește.

După ce se face noapte și Ben face niște glume despre OZN-uri și extratereștri, de nicăieri apare Mick Taylor (John Jarratt), un fel de ”Crocodile Dundee”, un tip de treabă, care se oferă să-i ajute și-i tractează (cale destul de lungă) până la reședința lui. După o conversație amiabilă, cei trei adorm în timp ce Mick pare să le repare mașina.

Ei, cam de aici începe coșmarul. Nimic nu mai este ceea ce părea să fie. Peisajele romantice se transformă în peisaje terifiante, întunericul și spațiile vaste nelocuite sunt principali adversari ai celor trei care încearcă să supraviețuiască în fața lui Mick, transformat într-un ucigaș în serie. Liz chiar vede care este modus operandi al criminalului, pe camerele video rămase de la alți turiști prinși în capcană, înțelege că totul este ciclic, că Mick folosește aceleași tactici, că au fost urmăriți încă de la ultima benzinărie... Cei trei nu sunt deloc proști, ci dimpotrivă, au un instinct de conservare foarte bine pus la punct iar Mick face destule greșeli (unele impardonabile pentru un ucigaș cu experiență).

Imaginile și cinematografia sunt foarte bune. Scenele de violență și tortură sunt mai mult implicite decât explicite - am văzut mult mai puțin sânge decât în 300: Ascensiunea unui imperiu, ca să dau un singur exemplu. Mick, criminalul în serie, este foarte realist. Nu pare a fi psihopat, nu este un personaj complicat, nu are vreo motivație freudiană pentru a ucide sau a tortura. Sigur, acțiunea este îndreptată mai ales împotriva celor două tinere, ceea ce este oarecum firesc (din perspectiva criminalului).

Filmul nu este chiar pentru oricine. Nu mi-aș dori sa-l revăd si nu l-aș recomanda cuiva. Asta nu înseamnă că nu este un film bun, diferit de filmele horror pe care le-am mai văzut. Finalul lasă loc și pentru o continuare, care a și fost realizată între timp (Wolf Creek 2). Nu știu când voi avea puterea/curajul/starea de spirit ca să văd și continuarea.