La hantise / Obsesia (1912)

Regia: Louis Feuillade. Producția: Gaumont.

Scenariul: Louis Feuillade.

Cu: Renée Carl, René Navarre, Maurice Mathieu, Henri Jullien, Miss Edith.

Scurt-metraj mut, audiență generală.

IMDb: 5,9/10; SensCritique: 4/10.

În 1912, studiourile Gaumont erau cele mai mari producătoare de filme din lume iar Louis Feuillade era, din 1907, regizorul și scenaristul ”de serviciu”. Înainte de crearea vestitelor filme Fantomas (1913) și Judex (1916), care au lăsat o amprentă specifică în istoria filmului prin creionarea unor eroi (Judex) și anti-eroi (Fantomas) care au constituit modele pentru viitori regizori, Louis Feuillade s-a aplecat asupra unor probleme sociale, fără a uita de evenimentele curente. Ori, în 1912, cel mai șocant eveniment a fost scufundarea Titanicului, în noaptea de 14 spre 15 aprilie. Filmul La hantise (Obsesia) a fost în mod evident realizat după această tragedie, fiind lansat în octombrie în Franța; în momentul de față este considerat ca fiind al treilea film, cronologic vorbind, care include povestea Titanicului și cel de-al doilea care supraviețuiește până în ziua de azi (primul film, Saved from the Titanic, s-a pierdut, iar al doilea, In Nacht und Eis, este o producție germană).

Totuși, scufundarea Titanicului nu este subiectul principal al filmului lui Feuillade. Regizorul folosește în mod inteligent un eveniment de amploare mondială pentru a scoate în evidență o problemă socială: felul în care diverse persoane sunt prinse în capcana pseudo-științelor, a paranormalului, a ezotericului. În acest caz, o doamnă respectabilă, Jeanne Trévoux (Renée Carl), crede în chiromanție și în ceea ce o ghicitoare în palmă, Josepha de Delphes (Miss Edith), îi prezice - și anume, că va pierde pe cineva drag.

Cu siguranță că audiența de atunci, ca și cea de astăzi, se va lăsa ușor înșelată și va crede că prezicerile se vor îndeplini atunci când soțul doamnei, Jacques Trévoux (René Navarre, devenit celebru mai târziu pentru interpretarea criminalului Fantomas), se îmbarcă la bordul Titanicului pentru a călători în America.

Știrile despre scufundarea Titanicului ajung în Franța și la urechile familiei Trévoux. Doamna este devastată; copilul (Maurice Mathieu) cade la pat, bolnav. De aici încolo, tocmai când toată lumea își imagina că filmul a ajuns la final, încep surprizele.

Păcat că unele scene din finalul filmului s-au pierdut, fiind totuși înlocuite cu descrieri ale acestora, care edifică audiența cu privire la epilogul filmului: ghicitoarea în palmă este prinsă înșelând oamenii. Ultimele scene prezintă o familie Trévoux reunită și fericită.

Filmul apare pe un DVD lansat de Gaumont în 2007 și care include numeroase producții din perioada 1897-1929; în 2009 s-a adăugat și varianta în limba engleză. În total, acest film are aproape 24 de minute; probabil, cu scenele pierdute, originalul ar fi avut în jur de 30 de minute, ceea ce pare puțin astăzi, dar era destul de mult atunci. În ciuda tehnologiei primitive, regizorul reușește în multe momente să amplifice emoțiile (foarte bine redate de actrița principală, Renée Carl, deloc frumoasă, după standardele de acum, dar foarte expresivă) prin utilizarea unor jocuri de lumini și umbre, unice în acea perioadă. Dincolo de arta cinematografică, filmul poate să dezamăgească prin lipsa de acțiune și rolul (prea) principal jucat de chiromanție și efectele acesteia, într-o producție care folosește scufundarea Titanicului, însă doar în plan secundar. Accentul pus pe emoțiile și stările de spirit schimbătoare ale personajelor principale, în special ale doamnei Trévoux, anticipează oarecum producțiile de tip telenovelă din prezent.