Faithless - Outrospective (2001)

Faithless - Outrospective, Cheeky Records, 2001.

01. Donny X 4:08

02. Not Enuff Love (feat. Steve Rowland) 5:55

03. We Come 1 8:14

04. Crazy English Summer (feat. Zoë Johnston) 2:49

05. Muhammad Ali (feat. Pauline Taylor) 4:21

06. Machines R Us 3:44

07. One Step Too Far (feat. Dido) 5:22

08. Tarantula 6:42

09. Giving Myself Away 4:38

10. Code 1:40

11. Evergreen (feat. Zoë Johnston) 4:35

12. Liontamer (feat. Zoë Johnston) 5:50

Toate piesele sunt compuse și interpretate de Faithless, adică:

Maxi Jazz - voce

Sister Bliss - clape, sintetizatoare

Rollo Armstrong - producție

AllMusic: 1,5/5; Rate Your Music: 3,30/5; Amazon: 4,2/5.

În anii 90, gusturile mele muzicale, îndreptate de ceva vreme spre muzica rock, au fost ”alterate” de apariția și dezvoltarea muzicii electronice, techno, house sau cum vreți să-i spuneți. În orice caz, în discoteci preferam acest gen muzical decât lălăiturile și manelele care începeau să domine peisajul muzical autohton. În a doua jumătate a anilor 90 am auzit și de Faithless, care, prin melodii precum Salva Mea, Insomnia sau God is a DJ, deveniseră cunoscuți în întreaga lume.

Nu este de mirare așadar că, în 2001, al treilea album Faithless, Outrospective, a fost primit cu mare interes de fanii muzicii electronice. Probabil, pentru mulți albumul a fost o dezamăgire, întrucât conține o singură piesă remarcabilă, We Come 1. În afara acestui hit, mai trebuie totuși sesizate melodii dansabile precum Tarantula sau Machines R Us (piesă instrumentală), sau melodii mai lente (downtempo), precum One Step Too Far (în interpretarea lui Dido, sora lui Rollo, între timp devenită mai celebră decât fratele său) sau Crazy English Summer (în interpretarea lui Zoë Johnston).

Albumul începe și se termină cu piese reușite, Donny X și Liontamer. O melodie care iese puțin din evidență, ca fiind diferită ca stil, este Muhammad Ali. O menționez aici doar pentru că este închinată celebrului boxer, care ne-a părăsit nu demult; altfel, nu mi se pare că se potrivește stilului adoptat în general de Faithless. În această melodie apare și Pauline Taylor (voce), care este o colaboratoare constantă a trupei. Cealaltă melodie preluată (cover) este Not Enuff Love, cu Steve Rowland, și, de asemenea, mi se pare că se potrivește ca nuca-n perete cu restul albumului. La minusuri mai putem include și Giving Myself Away, unde Maxi Jazz exagerează cu tonalitatea sumbră a vocii sale de rapper. Code este doar un intro pentru Evergreen, unde din nou se face remarcată vocea lui Zoë Johnston. Vocea acestei soliste apare așadar pe trei melodii, și aduce în general un plus acestora; favorita mea (dintre acestea trei) rămâne piesa care închide albumul, Liontamer. Nu atât însă datorită interpretării vocale a lui Maxi Jazz sau Zoë Johnston, cât mai ales părții instrumentale, care i se datorează lui Sister Bliss.

De altfel, mi-aș fi dorit ca acest album să aibă mai multe părți instrumentale. Nu m-ar fi deranjat chiar dacă melodiile ar fi fost exclusiv instrumentale. Vocea lui Maxi Jazz nu mă încântă în mod deosebit, el mai degrabă ”spune” decât cântă, în stilul hip-hop. Câteodată această interpretare conduce la crearea unei atmosfere propice pentru partea instrumentală, câteodată nu. Presupun că ține și de gusturile muzicale ale fiecăruia.

Faithless s-au separat în 2011 dar s-au reunit în 2015 și au revenit și în concerte live. De un astfel de concert vom avea parte curând și la Cluj-Napoca, pe 4 august 2016, în prima zi (noapte) a festivalului Untold.