Scenariul: Jeff Broadstreet, Robert Valding.
Cu: Andrew Divoff, Jeffrey Combs, Sarah Lieving, Robin Sydney, Adam Chambers.
Nerecomandat copiilor și adolescenților sub 18 ani.
IMDb: 3,0/10; Rotten Tomatoes (Audience Score): 8%; Amazon: 2,8/5.
Nu-mi place moartea și nici filmele cu morți, fie ei zombi sau altceva, și, după cum am mai menționat, nu sunt deloc un fan al filmelor de groază. Înțeleg goana după adrenalină a unora, precum și faptul că aceste filme pot avea unele merite artistice, cinematografice, pot stârni imaginația și nu sunt chiar atât de departe de genul science-fiction (care îmi place), doar că aici lipsește complet partea ”științifică” iar partea de ”fantastic” depășește de multe ori limitele bunului simț.
În filmul de față, nici măcar chestiunile elementare ale unei ”povești” nu sunt respectate. Nu prea există narațiune, nici intrigă, nici măcar acțiune, cu excepția finalului. La prima vedere, realizatorii au dorit să încaseze repede niște bani, doar pe baza titlului și a numelui actorilor. Să explic.
Titlul, ”Noaptea morților vii” (”Night of the Living Dead”), este cel al unui film horror clasic din 1968, regizat de George Romero. Din diverse motive, drepturile de autor pentru acest film nu au fost rezolvate, în consecință oricine și oricând poate face un film cu același titlu (sau un titlu asemănător), cum de altfel s-a mai întâmplat. Chiar regizorul Jeff Broadstreet a realizat în 2006 un film pe baza aceleiași povești, cu titlul ”Noaptea morților vii 3D” (”Night of the Living Dead 3D”), a cărui singură valoare suplimentară era utilizarea tehnologiei 3D. Dacă din punct de vedere tehnic filmul a fost mai bine realizat, el a fost intens criticat din toate celelalte puncte de vedere. Ei bine, acțiunea din ”Noaptea morților vii 3D: Re-Animarea” se petrece înaintea evenimentelor din ”Noaptea morților vii 3D”, având același regizor. Doar că legătura dintre ele este foarte ambiguă - un singur personaj se regăsește în amândouă, Gerald Tovar Jr., doar că el este interpretat de actori diferiți (Sid Haig în versiunea din 2006, Andrew Divoff în cea din 2012). Desigur, ambele sunt filme cu zombi, dar asta se poate afirma și despre alte zeci de pelicule. Oricum, filmul acesta se poate vedea independent de urmarea sa (care, paradoxal, cronologic vorbind, s-a realizat înainte); și, dacă ar fi să dăm crezare criticilor, nici nu merită să ne ostenim să vedem ”Noaptea morților vii 3D”. Și trecem și la completarea titlului cu ”Re-Animarea”. Logic, trebuia inventat ceva. Și, dacă tot îl ai în distribuție pe Jeffrey Combs din filmul Re-Animator, de ce să nu atragi atenția asupra acestui aspect?
Ajungem așadar și la actori. Pentru fanii filmelor de groază, actorii selectați sunt nume sonore, începând cu Andrew Divoff (cunoscut din Wishmaster) și Jeffrey Combs. Nici frumoasele Sarah Lieving (Super-Shark), Robin Sydney sau Denice Duff nu sunt de lepădat. Plus tehnologia 3D...
Din păcate, cum spuneam, probabil mulți dintre fanii filmelor și actorilor menționați au fost sau vor fi dezamăgiți de acest film, care nu prea are nici cap, nici coadă, și nici măcar nu sunt prea mulți zombi.
Privit independent de filmele clasice la care face referire, și cu care, la drept vorbind, nu are nici o legătură, ”Noaptea morților vii 3D: Re-Animarea” are și unele momente bune. Andrew Divoff, în rolul principal al patronului firmei de servicii funerare Gerald Tovar Jr., monopolizează aproape în totalitate ecranul de la început și până la final și este foarte convingător. Fratele său Harold (Jeffrey Combs) vine în mod neașteptat în vizită, să ceară bani și o parte din moștenire. Dialogurile dintre cei doi frați sunt surprinzător de lungi, aproape telenovelistice, mai ales dacă ținem cont de faptul că este vorba de un film de acțiune (?) cu zombi (unde sunt acești zombi??), nu un episod din ”Tânăr și neliniștit”, deși prezența lui Denice Duff ne-ar putea sugera și asta.
La morgă mai lucrează o tânără ”emo”, ciudățica DyeAnne, căreia îi plac morții (Robin Sydney, magnifică), dar care nu-și face suficient de bine treaba și este pe cale să fie înlocuită de frumoasa și mult mai școlita Cristie Forrest (Sarah Lieving), care se angajează exact în ziua nepotrivită. Celor două li se adaugă supraponderala mătușă Lou (Melissa Bailey), un fel de contabilă a firmei, și tânărul muncitor bun-la-toate Russell (Adam Chambers), cam nepăsător și imprudent. Cea mai reușită scenă din film este cea în care DyeAnne, Cristie și Russ fumează ceva iarbă, iar Cristie are niște halucinații interesante.
Cam acesta este contextul în care se desfășoară evenimentele, atâtea câte sunt. Zombii apar și mai pe la început, ca să știm sigur că sunt prin preajmă, dar mai ales la final, când așteptarea deja depășește limitele și tensiunea acumulată pe parcursul filmului se eliberează în sfârșit, aducând și unele surprize.
Să mai spunem că sunt inserate și unele glume politice, pe care spectatorii non-americani le prind mai greu sau deloc. Mie mi-a trebuit ceva timp ca să-mi dau seama că personajul Sister Sara (Denice Duff) este o satiră la adresa lui Sarah Palin (pentru cine își mai amintește de ea...) și că Harold, un capitalist feroce, avid după bani, nu este întâmplător un susținător al Partidului Republican.
În fine, scenele mai spectaculoase sunt probabil cele care ar fi meritat văzute în 3D iar eu nu am avut această posibilitate, însă, sincer, repet, nu mă dau în vânt după creieri și sânge zburând prin aer.
Pentru cine este interesat de zombi, filmul oferă și o explicație ”științifică” a felului în care aceștia au apărut: niște deșeuri toxice lăsate de armata sau de guvernul Statelor Unite au acționat asupra cadavrelor pentru a le reanima... sau ceva în genul ăsta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu