Sunt trecute, pe rând, melodia, durata și, în paranteză, compozitorul sau compozitorii:
01. Feel The Rage 3:14 (Colvin, Huggins)
02. The Struggle 5:54 (Colvin)
03. Fear Not 5:03 (Colvin)
04. Stress 4:35 (Colvin)
05. Psychotic Companion 7:32 (Colvin)
06. In This Life 3:14 (Colvin, Huggins)
07. Easy To Love 4:09 (Colvin)
08. Red Sun 4:59 (Colvin, Huggins, Doss)
09. Idle Minds 4:11 (Huggins, Colvin, Doss)
10. The Lens 5:25 (Doss, Huggins, Colvin)
11. Pattin' Yourself On The Back 3:45 (Colvin)
12. In A Lonely Room 4:45 (Colvin)
13. 9th Of June 5:24 (Colvin)
14. Arrow 6:58 (Huggins, Doss)
Galactic Cowboys:
Ben Huggins - solist vocal, chitară
Monty Colvin - chitară bass, voce, liderul trupei
Wally Farkas - chitară, voce, clape
Alan Doss - baterie, voce, producătorul albumului
AllMusic: 4/5; Rate Your Music: 3,49/5; Amazon: 4,5/5.
La începutul anilor 1990, muzica heavy metal atingea apogeul iar trupele cele mai cunoscute scoteau albume de referință, care ajungeau și în topuri, spre surprinderea multor critici, care vedeau acest gen muzical ca fiind unul în esență ”de nișă”, cu adresabilitate redusă. The Black Album al celor de la Metallica (1991) avea să spargă toate barierele, aducând stilul thrash metal, o variantă mai agresivă de heavy metal, la un nivel de popularizare de nebănuit înainte, în America și nu numai.
Tot în acel an, 1991, avea însă să apară și Nevermind al trupei Nirvana, care a avut de asemenea un impact notabil. Stilul grunge, promovat de Nirvana, a ajuns în scurt timp foarte popular în special în Statele Unite ale Americii, iar formații precum Alice in Chains, Soundgarden, Pearl Jam, Stone Temple Pilots și altele, majoritatea din Seattle, au călcat în scurt timp pe urmele celor de la Nirvana, cunoscând un succes comercial care a depășit așteptările.
În scurt timp, preferințele publicului și ale caselor de discuri americane au rămas fixate pe grunge, iar trupele care cântau un heavy metal mai clasic au trebuit să se adapteze, uneori să se reinventeze sau să renunțe. Puține au mai rămas ”pe baricade”, fidele stilului original și fanilor acestuia.
Printre aceste formații se numără și Galactic Cowboys, o trupă din Houston (statul american Texas), înființată în 1989 de bassistul Monty Colvin (liderul trupei) și toboșarul Alan Doss, care inițial făceau parte din formația The Awful Truth. Lor li s-au adăugat solistul vocal Ben Huggins și chitaristul Dane Sonnier. Primele două albume, Galactic Cowboys (1991) și Space In Your Face (1993) au fost realizate în această formulă și au apărut la DGC Records, aceeași casă de discuri care a scos și albumul Nevermind al celor de la Nirvana. Cu toate acestea, Galactic Cowboys au abordat un stil heavy metal mai clasic, cu influențe de rock progresiv, albumele fiind produse de Sam Taylor, care era și producătorul trupei King's X din Austin (tot Texas), cu care Galactic Cowboys seamănă cel mai bine ca abordare melodică.
După 1993, Galactic Cowboys au trecut prin niște momente mai dificile, s-au și separat o perioadă, apoi au revenit, dar cu unele schimbări: Wally Farkas l-a înlocuit pe Dane Sonnier la chitară, și trupa a părăsit casa de discuri DGC și, prin urmare, și pe producătorul Sam Taylor, pentru Metal Blade Records, iar toboșarul Alan Doss a trecut și în postura de producător.
Primul album în noua formulă, Machine Fish (1996), a dat măsura stilului muzical care va caracteriza trupa și pe următoarele trei albume, până în anul 2000, când s-a produs ruptura aparent definitivă. Pe Machine Fish, Galactic Cowboys sună mult mai heavy decât pe precedentele două albume, elementele de rock progresiv aproape au dispărut, iar stilul este apropiat ca agresivitate de thrash-ul promovat cu ani înainte de cele 4 mari trupe americane care au definit acest gen: Metallica, Megadeth, Slayer și Anthrax. Sunt însă audibile și influențele grunge, care în acel moment era stilul dominant pe scena heavy metal americană.
Albumul este neobișnuit de uniform, cel puțin la primele audiții, dând impresia că este aceeași piesă repetată la infinit, cu două excepții notabile: baladele Easy To Love (de la mijloc) și Arrow (la final). După câteva rulări, piesele se diferențiază tot mai pregnant.
Prima parte a albumului este mai reușită și mai compactă din punct de vedere stilistic. Piesa de început, Feel The Rage, este una dintre cele mai bune, abordarea este directă, stilul agresiv, vocea lui Ben Huggins (ajutat de ceilalți) se încadrează perfect. Urmează, cam pe același calapod, The Struggle, o melodie poate puțin prea lungă, dar aproape de același nivel de agresivitate cu prima. A treia piesă, Fear Not, este cea mai complexă și mai reușită de pe tot albumul, după părerea mea. Trupa reușește să îmbine stilul thrash cu grunge și progresiv, într-un tot unitar care dă rezultate. Vocea lui Ben Huggins iese din nou în evidență în sens pozitiv, iar fundalul sonor, în care se aude ”Animals Smell Fear”, adaugă o notă de agresivitate suplimentară. Următoarele trei piese, Stress, Psychotic Companion și In This Life, sunt asemănătoare cu primele ca linie melodică. Surprinde neplăcut durata uneori exagerată a melodiilor, de parcă băieții ar fi fost plătiți la secundă și au lungit în mod nejustificat unele piese: Psychotic Companion are cel puțin vreo două minute în plus în care se repetă la nesfârșit același ritm. De altfel, repetiția și monotonia sunt principalele probleme ale acestui album. O piesă mai scurtă, cum e In This Life, are un impact mult mai pregnant decât un lălăit care nu se mai termină.
Prima parte se încheie cu balada Easy To Love, oarecum în afara registrului obișnuit al formației, și care este de o calitate mediocră, ceea ce se poate spune și despre Arrow, din final.
În a doua jumătate a albumului, aparent, trupa experimentează. Piesele sunt ușor diferite ca stil comparativ cu cele de pe prima jumătate, unele chiar sunt mai vechi - de exemplu, Red Sun este o melodie mai veche, care n-a fost suficient de bună (??) pentru a apare pe albumele precedente, dar a apărut pe acesta. Două melodii merită evidențiate ca fiind mai apropiate de rock-ul progresiv: The Lens și In A Lonely Room, totodată dintre cele mai frumoase de pe acest album. Pattin' Yourself On The Back pare să fie un fel de parodie, o miștocăreală muzicală. 9th of June, penultima piesă, este oarecum asemănătoare cu cele din prima jumătate, are un nivel ridicat de agresivitate, dar vocea aici parcă joacă rolul de a contrabalansa, de a contrasta, refrenul fiind foarte melodic, în opoziție cu forța instrumentală emanată și care se accentuează (și se accelerează) pe final.
Temele abordate sunt cele obișnuite în lumea heavy metal. Trupa nu excelează la capitolul liric dar nici nu se afundă în grotesc. Lupta dintre bine și rău (The Struggle), diferența dintre aparență și esență (The Lens), mânia (Feel The Rage), singurătatea (In A Lonely Room), manipularea (9th Of June), iubirea (Easy To Love) sunt câteva dintre subiectele prezente. Nu lipsesc mesajele ironice (Psychotic Companion, Pattin' Yourself On The Back). Din perspectiva unora (dar nu și a membrilor trupei!), Galactic Cowboys este o trupă creștină, în sensul că există și unele mesaje cu tentă religioasă (pozitivă). De exemplu, se face apel la frica de Dumnezeu (Idle Minds), se vorbește de îngeri (Easy To Love dar și altele), de trup și spirit (The Struggle). Ultimele două melodii, 9th Of June și Arrow, au un text care poate fi interpretat și în sens religios. Cu toate acestea, tematica nu este în mod clar sau majoritar religioasă.
Oricum, acestea sunt mai degrabă detalii de finețe, pentru că ascultătorul pune în primul rând preț pe melodie și abia în mod secundar pe text. Iar Machine Fish este un album care excelează la capitolul melodic. Este în primul rând meritul lui Monty Colvin, basistul și liderul trupei, care este totodată și compozitorul, unic sau împreună cu alți membri, a 13 din cele 14 piese de pe album.
Vestea bună pentru fanii acestei trupe este că ei s-au reunit și, după 17 ani, au scos un nou album, Long Way Back To The Moon (2017), în formula originală, deci cu Dane Sonnier la chitară. Deși aflați acum la o vârstă venerabilă, cowboy-ii galactici încă mai fac furori!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu