Regizor: Lee Cheol-ha. Producător: Kim Yoon-mi.
Scenariul: Lee Cheol-ha.
Cu: Kang Ye-won, Lee Sang-yoon, Choi Jin-ho, Lee Hak-joo, Chun Min-hee.
Filmul este interzis copiilor și adolescenților sub 16 ani.
IMDb: 6,1/10; Letterboxd: 3/5; MyDramaList: 7,5/10.
Cu toate că în familia mea sunt câteva persoane (de sex feminin) care urmăresc cu asiduitate filme și mai ales seriale (sud-)coreene, eu nu fac parte din această trupă tot mai largă de admiratori ai cinematografiei asiatice, în general, și a celei coreene, în special. Mă tem, așadar, că sunt un novice absolut în acest domeniu, și toate comentariile mele trebuie privite și din această perspectivă.
Pot spune că acest film este primul film coreean pe care l-am văzut după mult-mult timp, atât de mult încât nici măcar nu-mi amintesc când și ce film coreean am mai văzut. Titlul l-am tradus aproximativ în română ca Demență, după titlul în engleză, cu observația că Insane s-ar traduce mai bine ca ”nebun(ă)” sau ”dement(ă)”, dar cum din titlul englezesc nu rezultă genul (masculin sau feminin), am preferat un substantiv în încercarea de a fi mai neutru. Titlul în coreeană, Nal, Boreowayo, s-ar traduce în engleză Come to See Me, deci Vino să mă vezi, și nu cred că e o variantă mai bună de traducere.
Filmul m-a surprins un pic. Trăiam cu impresia (probabil falsă) că filmele asiatice, inclusiv cele coreene, sunt oarecum diferite de cele occidentale. Ei, acesta nu este prea diferit, ba din multe puncte de vedere seamănă destul de bine cu un film occidental, hai să zicem american. Intriga este una de natură polițistă, pentru că filmul ne propune dezlegarea unui mister, și a unei crime (parte din mister). Latura horror a producției nu este însă deloc de neglijat, iar realizatorii și-au dat toată silința ca spectatorul să fie cât mai speriat și mai îngrozit după vizionare. Eventual, dacă se poate, suficient de speriat încât să rateze cele câteva secunde de la final în care i se explică de fapt misterul, sau măcar o parte din el, și să fie astfel nevoit să revadă întregul film ca să înțeleagă ceva. După părerea mea, misterul nu este în totalitate rezolvat nici măcar la finalul filmului, și fiecare este liber să-și imagineze o anumită soluție de rezolvare. Da, din punctul ăsta de vedere este o mică deosebire față de cinemtografia occidentală, unde de obicei evenimentele nu sunt lăsate la final în coadă de pește, sau dacă sunt, de obicei urmează filmul numărul 2 din serie. Aici nu este cazul.
Evenimentele din film nu sunt prea conforme cu realitatea cotidiană, așa că este nevoie de o doză bună de acceptare a fantasticului ca premisă pentru vizionarea filmului. Încă de la bun început, asistăm cum o tânără este răpită de pe stradă în miezul zilei și în mijlocul orașului, ceea ce din start pare improbabil. Apoi vedem cum tânăra, Kang Soo-ah (Kang Ye-won), care părea absolut normală, este închisă într-un spital de psihiatrie, unde este supusă unui tratament extrem de dur, care include bătăi, torturi, umilințe inimaginabile într-o societate civilizată și în orice spital. Da, cam incredibil, dar, ca să vedem filmul, înghițim tot ceea ce ni se servește.
După un an de zile, un jurnalist TV de investigație, Na Nam-soo (Lee Sang-yoon), își pierde reputația din cauza unor greșeli și încearcă să revină în fața publicului cu o nouă emisiune. Găsind jurnalul lui Kang Soo-ah, el încearcă să investigheze cazul. În vizită la spital, care între timp a ars, echipa jurnalistului se întâlnește în mod bizar cu un om, cu numeroase arsuri, care este apoi internat și despre care jurnalistul presupune că este Dong-sik (Lee Hak-joo), asistentul care a ajutat-o pe Kang Soo-ah, conform jurnalului. Prezența lui Dong-sik (sau a oricui) în spitalul ars pare de domeniul fantasticului: trebuie să fim dispuși să credem că un om a supraviețuit singur, cu arsuri grave, într-o clădire deteriorată, vreme de luni de zile, și a fost găsit de echipa de investigație exact la momentul oportun, când a fost necesar să fie internat la terapie intensivă.
Apoi echipa o găsește pe Kang Soo-ah într-o închisoare - spital, unde este închisă pentru crima comisă asupra tatălui său vitreg, faptă pe care o neagă. Se pare că cei doi, Kang Soo-ah și Dong-sik, ar fi singurii supraviețuitori ai incendiului care a mistuit spitalul de psihiatrie. Crima ar fi fost comisă exact în ziua în care spitalul a ars, iar tatăl vitreg al lui Kang Soo-ah nu era oricine, ci era chiar un înalt oficial al Poliției, motiv pentru care investigația oficială, condusă de Poliție, a vizat în primul rând moartea sa, și mai puțin incendiul în sine, deși acesta a produs mult mai multe decese. Investigația nu era încă finalizată, iar Kang Soo-ah era încă în așteptarea judecății în momentul în care jurnalistul Na Nam-soo începe să se întâlnească cu ea.
Filmul se schimbă radical din momentul în care cei doi se întâlnesc. Deși reticentă la început, Kang Soo-ah începe să-i relateze lui Na Nam-soo toate grozăviile prin care a trecut, cauzate în special de medicul-șef al spitalului, Jang Hyung-sik (Choi Jin-ho), și de acoliții săi, angajați ca asistenți. Se folosește tehnica flash-back-ului, și încă unul prelungit, prin care suntem mereu transpuși în trecut, pentru a vizualiza ce povestește Kang Soo-ah, pentru a fi apoi readuși periodic în prezent, unde Na Nam-soo își construiește încetul cu încetul planul pentru emisiunea sa de investigație.
Regizorul se cam joacă un pic cu audiența, care este manipulată în diverse feluri. În primul rând, spectatorul este obligat să asiste la evenimente din perspectiva lui Na Nam-soo, cel care investighează, și a lui Kang Soo-ah, victima absolută. În ce măsură evenimentele respective sunt reale? Întrucât filmul în sine nu este prea realist, ne putem imagina că toate cele descrise și povestite sunt ”reale”, în contextul dat. Îl interesează cu adevărat realitatea pe Na Nam-soo? Sau îl interesează doar ca emisiunea lui să aibă succes și el să redevină un jurnalist credibil în fața telespectatorilor? Care este motivația sa? Vrea să afle adevărul? Vrea să o ajute pe Kang Soo-ah?
Na Nam-soo este mai degrabă interesat de elementele senzaționale dezvăluite de Kang Soo-ah, și merge mai departe, cam repede, pe firele investigative deschise de discuțiile cu ea, care dezvăluie o situație mult mai complexă decât părea la prima vedere. Pe de altă parte, el uită de Dong-sik, singurul martor (în afară de Kang Soo-ah) a celor petrecute în spitalul de psihiatrie, iar când în sfârșit se gândește să-l descoasă, nu-l mai găsește: acesta pur și simplu a evadat din spitalul unde fusese internat!
Na Nam-soo încearcă să o forțeze pe Kang Soo-ah într-o anumită direcție, pentru ca emisiunea să aibă succesul și impactul dorit. Ceea ce regizorul nu prea ne lasă să vedem este însă că și Kang Soo-ah îl manipulează pe Na Nam-soo, și de fapt regizorul ne manipulează pe noi, cei care ne uităm la film. Statutul de victimă al lui Kang Soo-ah este atât de evident, încât nimeni nu-și pune problema dacă victima este într-adevăr vinovată de ceva. Inclusiv crima de care este acuzată pare să nu fie atât de condamnabilă, mai ales că investigația scoate la lumină suficiente motive pentru o astfel de faptă. Care este motivația victimei? În mod cert, aceea de a fi declarată nevinovată și de a fi eliberată din închisoare. Dar poate și dorința de răzbunare?
Așa cum oricine poate anticipa, avem happy-end: Na Nam-soo își realizează emisiunea cu un succes răsunător, iar Kang Soo-ah este eliberată din închisoare.
Acesta este finalul, dar asta nu înseamnă că misterul este rezolvat, și nici că evenimentele se încheie de fapt aici. Na Nam-soo o conduce pe Kang Soo-ah acasă de la închisoare, iar la despărțire aceasta îi dăruiește jurnalul și îi spune câteva cuvinte, înainte de a intra în casă. Na Nam-soo își dă seama de (o parte din) adevăr, destul de diferit de ceea ce a presupus până atunci. Și noi, odată cu el. Și totuși... misterul nu este complet rezolvat. Încă mai sunt destule chestiuni pe care filmul le lasă în aer, și unde intră în joc imaginația fiecăruia. Atât pentru ceea ce deja s-a întâmplat, cât și pentru ceea ce urmează să se întâmple.
Dincolo de latura polițistă și de cea horror, filmul abordează și o serie de probleme sociale: statutul discutabil al oamenilor cu afecțiuni psihice, corupția din anumite sisteme (cel polițienesc, cel medical), abuzurile și violențele din familie (inclusiv cele sexuale), traficul ilegal de organe, goana după rating a televiziunilor în dauna calității, căutarea succesului și bunăstării cu orice preț.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu