Sarah McLachlan - Afterglow (2003)

Sarah McLachlan - Afterglow, Nettwerk / Arista Records, 2003.

Sunt trecute, pe rând, melodia și durata acesteia:

01. Fallen 3:47
02. World on Fire 4:22
03. Stupid 3:24
04. Drifting 3:23
05. Train Wreck 4:36
06. Push 3:56
07. Answer 3:58
08. Time 4:07
09. Perfect Girl 4:43
10. Dirty Little Secret 3:55

Toate melodiile au fost compuse de Sarah McLachlan, singură (în majoritatea cazurilor) sau împreună cu Pierre Marchand (World on Fire și Perfect Girl).
Producător: Pierre Marchand.

Premiul Juno (2004) pentru cel mai bun album pop al anului (Afterglow) și pentru compozitorul anului (Sarah McLachlan, pentru melodiile de pe album, împreună cu Pierre Marchand).
Trei nominalizări la premiile Grammy, pentru cea mai bună performanță vocală feminină în muzica pop (Fallen, 2004), cel mai bun album pop (Afterglow, 2005), cel mai bun videoclip în format scurt (World on Fire, 2006).

AllMusic: 3/5; Rate Your Music: 3,3/5; Amazon: 4,6/5.

Mai puțin cunoscută în Europa, cântăreața și compozitoarea canadiană Sarah McLachlan a debutat cu albumul Touch (1988) și s-a impus pe scena muzicală nord-americană în anii 1990 cu albumele Solace (1991), Fumbling Towards Ecstasy (1993) și, mai ales, Surfacing (1997), acesta din urmă fiind cel mai de succes album al său de până acum. După Surfacing a urmat însă o perioadă de pauză destul de lungă, în care Sarah McLachlan s-a concentrat mai mult pe viața personală, s-a căsătorit, a născut primul copil, așa că revenirea a fost foarte așteptată. După șase ani de pauză, a apărut în sfârșit cel de-al cincilea său album, Afterglow (2003), compus în bună măsură în timpul când a fost gravidă, și folosind pianul ca instrument de bază (în locul chitării de dinainte). Produsul final nu este însă unul foarte diferit de cele anterioare, ba chiar dimpotrivă, unul dintre amănuntele cele mai criticate fiind asemănarea prea mare cu Surfacing. La asta s-ar putea să fi avut o contribuție și producătorul Pierre Marchand, care a ajutat-o pe Sarah pe majoritatea albumelor.

Nu știu însă de ce această asemănare ar fi o surpriză. Atunci când un anumit album are succes, este normal să-ți dorești ca acesta să se repete; dacă ți-ai făcut un număr fidel de fani, cărora le place un anumit stil muzical, e firesc să încerci să-i ții aproape de tine.

Așadar, dacă toate celelalte albume au reflectat o anumită evoluție a artistei, de la tinerețe spre maturitate, Afterglow nu aduce într-adevăr nimic spectaculos în plus, dar nici în minus, comparativ cu producțiile anterioare. Este aceeași voce suavă, melodioasă și romantică a cântăreței, pe acordurile obișnuite, de aceeași factură. 

Dacă ar fi ceva de criticat la acest album, este dezechilibrul destul de mare dintre primele trei piese și celelalte. Nu degeaba primele trei melodii au fost alese și ca single-uri, ele fiind cele care au ”vândut” și albumul, ca să zicem așa. Fallen, melodia de început, este poate cea mai bine realizată dintre toate, ritmul e bun, vocea atinge perfecțiunea, tematica lirică este una universală (iubirea, eșecul). E ușor de reținut, de fredonat. A doua melodie, World on Fire, este puțin mai ritmată, la fel de bine realizată, are și un videoclip interesant, care reflectă și dorința cântăreței de a ajuta pe cei năpăstuiți de soartă. Cea de-a treia piesă, Stupid, este însă favorita mea. Poate mai puțin comercială decât primele două, linia melodică duce deja spre un rock progresiv. În anumite momente (mai ales cele de la mijloc), am impresia că ascult o piesă mai lentă de la Dream Theater sau Savatage. Contrastul dintre partea lentă și cea mai agresivă (inclusiv vocal) este foarte bine punctat, tranziția este perfectă.

Din păcate, doar la aceste prime trei piese se reduce partea interesantă a albumului. Dintre celelalte, doar Train Wreck și Time mai pot fi evidențiate pozitiv, ca fiind ceva mai ritmate și mai captivante melodic. Restul cântecelor sunt predominant lente și foarte lente, genul acela de balade cam fără cap și fără coadă, care au darul de a adormi ascultătorul. Mai mult, am impresia că ele reprezintă un fel de experimente ale autoarei de a explora unele cărări muzicale și vocale, pe care însă se rătăcește fără a găsi calea spre destinație, deși fără îndoială că se vor găsi fani care vor aprecia și aceste melodii. Tematica lirică religioasă, prezentă și ea pe unele din aceste melodii, nu mi se pare nici ea prea potrivită, pentru o cântăreață recunoscută strict pentru cântecele de dragoste.

Tot din păcate, Afterglow este și cam ultimul album de succes pentru Sarah McLachlan. De atunci, ea a mai scos câteva albume de studio (din care două sunt însă cu cântece de Crăciun), compilații, albume live... cam tot ceea ce poate face un artist care a depășit deja apogeul carierei și trăiește mai mult din amintiri și din fanii făcuți în urmă cu 20-30 de ani.