White Mischief / Pe drumul spre Nairobi (1987)

Regia: Michael Radford. Producător: Simon Perry.

Scenariul: James Fox (carte), Michael Radford și Jonathan Gems (adaptare).

Cu: Greta Scacchi, Charles Dance, Joss Ackland, Sarah Miles, Geraldine Chaplin.

Filmul a rulat și la TVR, la ore târzii din noapte (nerecomandat sub 16 ani datorită scenelor erotice).

IMDb: 6,3/10; Rotten Tomatoes: 80%.

Cu excepția câtorva scene de la început, acțiunea filmului se petrece în Kenya, în așa-numita Happy Valley, unde bătrânul lord Jock Delves Broughton (excelent interpretat de Joss Ackland) își duce tânăra și frumoasa soție, Diana (Greta Scacchi) pentru a scăpa de ororile celui de-al doilea război mondial. Regizorul insistă mult prea mult pe luxul deșănțat în care își ducea viața aristocrația britanică în Kenya: costumații și meniuri frapante, orgii inechivoce, droguri și muzică de parcă ar fi generația ”flower power”. O impresie mai specială lasă în acest sens Alice de Janze (Sarah Miles). Diana este cucerită în cele din urmă de tânărul (dar săracul) Joss, Lord Erroll (Charles Dance), un afemeiat înrăit, iar scenele erotice abundă. Ce-i drept, Diana (Greta Scacchi) are ce arăta, dar în prima jumătate a filmului nu se întâmplă mai nimic.

Spre surprinderea generală, bătrânul Jock, falimentar fără știrea soției sale, trece peste umilințe și le acordă tinerilor binecuvântarea sa, ba chiar îi invită la o cină, la care se îmbată corespunzător. Cel puțin în aparență. După cină, cineva îl împușcă mortal pe Joss, Lord Erroll, în timp ce acesta se întorcea acasă cu mașina. Crima ar fi trebuit să fie catalizatorul celei de-a doua jumătăți a filmului dar din nou regizorul pare să nu reușească să țină publicul cu răsuflarea tăiată. Are loc un proces plictisitor, în urma căruia principalul suspect, Jock Delves Broughton, este achitat, cum era de așteptat. Totuși, filmul sugerează faptul că el ar fi fost criminalul. Cel puțin așa pare să creadă, la un moment dat, soția sa, Diana. Abia spre final lucrurile se precipită, deși oarecum inexplicabil, prin sinuciderile Alicei de Janze (îndrăgostită de Joss sau plictisită de viață) și Jock Broughton (îndrăgostit totuși de propria sa soție dar totodată falit). În tot filmul este un singur moment de suspans, atunci când Jock pare să nu fie hotărât dacă să își ucidă soția sau să se sinucidă. Finalul propriu-zis este poate prea încărcat de semnificații: atât de încărcat încât e de neînțeles. Probabil regizorul a dorit să lase totul în ceață sau să experimenteze niște scene postmoderne, suprarealiste.

Filmul se bazează pe niște întâmplări reale, descrise în cartea lui James Fox (precum și în altele). Crima nu este elucidată nici până în prezent, principalii suspecți rămânând Delves Broughton și Alice de Janze. Evident, filmul nu respectă în întregime realitatea: de exemplu, Jock Delves Broughton s-a sinucis mult mai târziu, după ce revenise în Anglia.

Dacă ar fi fost un film erotic, ar fi fost poate OK, cu toate că o parte din actori sunt cam ”trecuți” pentru așa ceva. Pentru o dramă, are cam multe minusuri. Regizorul pare să dorească cu orice preț să șocheze: rămâne memorabilă scena cu Alice de Janze masturbându-se lângă cadavrul lui Joss, greu de digerat pentru cei cu sufletul mai slab. Sânii Dianei sunt într-adevăr de nota maximă. Din păcate, despre restul filmului nu se poate spune prea mult. Personajele sunt toate cam nerealiste și publicul nu se poate atașa de nimeni: nu există cineva ”bun” în filmul ăsta, toți sunt ”răi” într-un fel sau altul. Personajul principal, Diana Broughton, este neconvingător în toate acțiunile sale. Îl respinge cu violență pe Joss, apoi îl acceptă fără rețineri; îl respinge în același fel pe Colville (John Hurt), dar în final suntem anunțați prin text că s-a măritat cu el. Textul acesta de la final vrea să dea impresia că tot ceea ce s-a petrecut în film este identic cu ce s-a petrecut în realitate. Că nu este tocmai așa, am spus-o deja.