Regia: Jean Girault și Tony Aboyantz. Producător: Gérard Beytout / SNC.
Scenariul: Jacques Vilfrid, Richard Balducci, Gérard Beytout, Jean Girault.
Cu: Louis de Funès, Michel Galabru, Maurice Risch, Catherine Serre, Nicaise Jean-Louis.
Filmul se adresează teoretic persoanelor de toate vârstele, dar se recomandă vizionarea de către copii doar cu acordul părinților.
IMDb: 6,1/10; AlloCiné: 2,0/5; SensCritique: 4,2/10.
Filmele cu Louis de Funès mi-au marcat copilăria și adolescența într-un sens cât se poate de pozitiv. De câte ori era un film cu Louis de Funès la cinematograf, înainte de 1989, începea goana după bilete. O aglomerație de nedescris, căci marele actor francez a fost foarte iubit de către români. Rolul care l-a ”prins” poate cel mai bine și datorită căruia și-a câștigat, măcar în parte, celebritatea, a fost cel de jandarm, în seria de șase filme care a debutat în 1964 și s-a încheiat în 1982, cu ”Jandarmul și jandarmerițele”. În timpul filmărilor a decedat regizorul tuturor filmelor din seria ”jandarmilor”, Jean Girault, munca sa fiind încheiată de asistentul său, Tony Aboyantz. Apoi, la doar câteva luni după lansarea filmului, a decedat și Louis de Funès, actorul care m-a făcut cel mai mult să râd.
Nu știu dacă filmul a ajuns la noi înainte de Revoluție sau l-am văzut abia după, în orice caz îmi aduc aminte foarte clar de el și în special de jandarmerițe, foarte sexy și ”săritoare în schemă”, ceea ce azi ar fi imediat catalogat drept misoginism. La momentul respectiv, mi s-a părut că includerea tehnicii moderne (un super-calculator, cu puteri nebănuite) și a tinerelor fete, între care și o negresă, Yo Macumba (jucată de Nicaise Jean-Louis), au adus un aer de prospețime și vigoare filmului.
Personajele principale rămân cei doi jandarmi, Ludovic Cruchot (Louis de Funès) și șeful său, Gerber (Michel Galabru), ale căror replici și fapte fac deliciul publicului. Scenele cu ceilalți jandarmi și cu jandarmerițele sunt aproape la fel de siropoase. Dintre scenele care merită o mențiune specială sunt și cele jucate de maica stareță Marie-Ange (France Rumilly), în special cea în care coboară cu mașina pe scurtătură.
Partea ”polițistă” a filmului este oarecum mai puțin reușită. Niște răufăcători (spioni sau ceva în genul acesta) vor să pună mâna pe niște coduri secrete aflate pe brățările jandarmerițelor. În loc să fure brățările, ei răpesc jandarmerițele cu totul, și în plus și pe doamna Gerber (Micheline Bourday). Cruchot se travestește în femeie pentru a-și salva soția, Josepha (Claude Gensac), de la rolul de ”momeală”, și este răpit la rândul său. Jandarmerițele se dovedesc însă a fi foarte bine pregătite în tehnicile de luptă corp la corp (ceea ce nu s-a văzut atunci când au fost răpite) iar când jandarmii ajung pe iahtul Albacora, situația este deja rezolvată.
Poate mai slab decât primele filme din seria ”jandarmilor”, ”Jandarmul și jandarmerițele” merită totuși o mențiune specială, fiind ultimul film al lui Louis de Funès. Succesul său, în special în țările foste comuniste, se datorează și felului în care jandarmeria este satirizată, ceea ce desigur a creat un plus de savoare pentru spectatorii care abia așteptau să-i mai miștocărească cineva, măcar indirect, pe proprii lor milițieni.
Prin tematică, seria ”jandarmilor” a inspirat și alte serii de filme ”comedii polițiste”, între care cea mai apropiată (inclusiv geografic) mi se pare seria Taxi, dar oarecum și Police Academy / Academia de Poliție. Desigur, Louis de Funès este inegalabil și orice asemănare ar putea fi, din start, exclusă.
Personajele principale rămân cei doi jandarmi, Ludovic Cruchot (Louis de Funès) și șeful său, Gerber (Michel Galabru), ale căror replici și fapte fac deliciul publicului. Scenele cu ceilalți jandarmi și cu jandarmerițele sunt aproape la fel de siropoase. Dintre scenele care merită o mențiune specială sunt și cele jucate de maica stareță Marie-Ange (France Rumilly), în special cea în care coboară cu mașina pe scurtătură.
Partea ”polițistă” a filmului este oarecum mai puțin reușită. Niște răufăcători (spioni sau ceva în genul acesta) vor să pună mâna pe niște coduri secrete aflate pe brățările jandarmerițelor. În loc să fure brățările, ei răpesc jandarmerițele cu totul, și în plus și pe doamna Gerber (Micheline Bourday). Cruchot se travestește în femeie pentru a-și salva soția, Josepha (Claude Gensac), de la rolul de ”momeală”, și este răpit la rândul său. Jandarmerițele se dovedesc însă a fi foarte bine pregătite în tehnicile de luptă corp la corp (ceea ce nu s-a văzut atunci când au fost răpite) iar când jandarmii ajung pe iahtul Albacora, situația este deja rezolvată.
Poate mai slab decât primele filme din seria ”jandarmilor”, ”Jandarmul și jandarmerițele” merită totuși o mențiune specială, fiind ultimul film al lui Louis de Funès. Succesul său, în special în țările foste comuniste, se datorează și felului în care jandarmeria este satirizată, ceea ce desigur a creat un plus de savoare pentru spectatorii care abia așteptau să-i mai miștocărească cineva, măcar indirect, pe proprii lor milițieni.
Prin tematică, seria ”jandarmilor” a inspirat și alte serii de filme ”comedii polițiste”, între care cea mai apropiată (inclusiv geografic) mi se pare seria Taxi, dar oarecum și Police Academy / Academia de Poliție. Desigur, Louis de Funès este inegalabil și orice asemănare ar putea fi, din start, exclusă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu