Osamu Dazai, No Longer Human, New Directions, New York, 1973 (este ediția pe care am citit-o).
Ediția originală: Osamu Dazai, Ningen Shikkaku, 1948 (publicată în mai multe fascicule în Japonia).
Nu există o traducere în limba română a acestei cărți.
Goodreads: 4,02/5; Amazon: 4,4/5; Barnes&Noble: 3,3/5.
Osamu Dazai (pe numele său real Shuji Tsushima) este unul dintre cei mai cunoscuți romancieri japonezi ai secolului XX. Capodopera sa este Dezumanizat (traducerea aceasta este luată de pe site-ul Editurii Polirom), carte care a apărut în mai multe fascicule în anul 1948; ultimul fascicul a văzut lumina tiparului cu puțin înainte ca autorul să-și ia viața, împreună cu iubita lui, pe 13 iunie 1948. După Wikipedia, cartea s-a vândut până acum în circa 12 milioane de exemplare, ceea ce înseamnă că este undeva în primele 120 de cărți din lume în funcție de volumul vânzărilor.
Aș fi dorit, bineînțeles, să citesc romanul în limba română. Angela Hondru, care a tradus în limba română romanul Amurg al lui Osamu Dazai (Edit. Polirom, 2008), spunea într-un interviu publicat în decembrie 2007 că așteaptă ca Poliromul să primească drepturile de traducere și pentru alte opere ale lui Dazai, scriitorul său favorit. Se pare însă că nu s-a întâmplat acest lucru și astfel am fost nevoit să citesc varianta care îmi era (lingvistic vorbind) cel mai la îndemână, adică cea în limba engleză, în traducerea lui Donald Keene. Fără să știu vreun cuvânt în japoneză, dar citind numeroase texte (inclusiv romane) în engleză, pot să afirm că traducerea este una slabă: topica frazelor e ciudată, unele dintre cuvintele folosite sunt arhaisme, multe exprimări sunt neclare. Mă îndoiesc că textul original în japoneză era așa.
Ar fi fost bine ca asta să fie singura nemulțumire. Romanul în sine este unul sumbru, întunecat, greu de citit, demn de a fi uitat. Recunosc că sunt absolut subiectiv afirmând aceste lucruri și totodată că această carte își merită, pe undeva, notorietatea și că există o anumită categorie de oameni pentru care ea poate fi fascinantă. Romanul poate fi considerat ca fiind oarecum unul autobiografic, personajul principal, Oba Yozo, descriind în trei ”caiete” (jurnale) viața sa tristă din fragedă copilărie până la maturitate. Un personaj ”neutru” intervine și ”scrie” doar prologul și epilogul, oferind și o altă perspectivă întregii povești. Prin temele abordate - alcoolismul, abuzul de droguri, sinuciderea, violul, promiscuitatea, deviațiile de la normalitate, incapacitatea de adaptare - cartea se adresează exclusiv unui public matur și cu capul pe umeri. De altfel, există tot felul de teorii cu privire la boala mintală de care ar fi suferit Osamu Dazai când a scris această carte (și poate și o parte dintre celelalte), care se bazează nu atât pe conținutul romanului, cât mai ales pe gestul definitiv de după publicarea acestuia.
Două aspecte mi s-au părut interesante. În primul rând, eu fiind un necunoscător al culturii japoneze și trăind cu impresia că aceasta este totuși deosebită de a noastră (sau de cea occidentală, în general), am rămas surprins de faptul că, dacă nu ar fi fost mențiunile geografice și numele caracterelor, acțiunea s-ar fi putut petrece la fel de bine oriunde. Din această perspectivă, nu există o ”coloratură japoneză” a romanului.
În al doilea rând, este demn de remarcat felul în care prologul și mai ales epilogul schimbă (chiar radical) imaginea personajului principal. Fiecare dintre noi are o părere foarte bună despre sine însuși, așa este natura umană și așa este firesc. Chiar și când suntem nemulțumiți de noi înșine, căutăm să îmbunătățim ceea ce ni se pare că ne ”lipsește”, nu ne aruncăm de la fereastră. Dar chiar și cei mai exigenți cu ei înșiși au o părere mai bună despre ei decât au ceilalți oameni despre ei. Iarăși este firesc, pe undeva, ca cei din jurul nostru să vadă mai bine decât noi care ne sunt calitățile și care nu... și sigur, mai există și invidie și alte sentimente care intervin și complică această ecuație. Dar, lăsându-i la o parte pe cei care ne iubesc necondiționat, oamenii din jurul nostru, au, ÎN MEDIE, o părere mai proastă despre noi decât părerea fiecăruia despre el însuși. Ei bine, în acest roman, este invers: părerea lui Yozo despre el însuși este mai proastă decât a celorlalți...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu