Der Schatz der Azteken / Comoara aztecilor (1965)

Regia: Robert Siodmak. Producători: Artur Brauner, Götz Dieter Wulf.

Scenariul: Ladislas Fodor, Robert A. Stemmle și Georg Marischka, după un roman de Karl May.

Cu: Lex Barker, Gérard Barray, Rik Battaglia, Ralf Wolter, Theresa Lorca.

Se recomandă acordul părinților pentru vizionarea filmului de către copiii sub 12 ani.

IMDb: 5,3/10; Moviepilot.de: 5,1/10; New-video.de: 1,8/5.

În anii 1960, studiourile vest-germane în frunte cu CCC (Central Cinema Company) au realizat o serie de filme inspirate din romanele de aventuri scrise de Karl May. Cele mai vestite dintre acestea i-au avut în prim plan pe eroii Old Shatterhand (jucat de Lex Barker) și Winnetou (Pierre Brice). S-a creat astfel un nou tip de western, de factură vest-germană, deși contribuția a fost mai degrabă internațională, mai toate aceste filme fiind de fapt co-producții, la care au participat case de filme și actori din Franța și Italia, dar și din alte țări, inclusiv din Statele Unite ale Americii (precum Lex Barker) și Iugoslavia (unde s-au făcut o bună parte din filmări).

Dintre filmele mai puțin cunoscute din această serie se numără și Comoara aztecilor și Piramida Zeului Soare (Die Pyramide des Sonnengottes), a căror acțiune se desfășoară în Mexic, având la bază romanele lui Karl May din seria Waldröschen, traduse în România cu titlul De la tron la eșafod, respectiv primul volum din acestea, Schloss Rodriganda (Castelul Rodriganda). Recunosc că, deși am fost un mare fan al lui Karl May în copilărie și adolescență, nu am citit această carte, apărută abia după 1990, ceea ce probabil a făcut ca filmul să pară mai interesant. Pe de altă parte, se vede că producătorii s-au străduit din răsputeri să urmeze cu strictețe acțiunile descrise în carte, prea multe și prea complexe, creând confuzie în rândul audienței cu scene de importanță secundară, cu intrigi mărunte și fără finalitate, deviind mereu fără sens de la firul narativ principal.

Personajul principal este doctorul Karl Sternau, pe care l-am asociat imediat cu Old Shatterhand, mai ales că este interpretat de același actor: Lex Barker. În calitate de trimis al lui Otto von Bismarck, el caută să creeze alianțe între președintele american Abraham Lincoln (Jeff Corey) și liderul revoluționar mexican, Benito Juárez (Fausto Tozzi). Ajuns în Mexic, se pune în slujba lui Juárez, atrăgând de partea sa pe Don Fernando de Rodriganda y Sevilla (Friedrich von Ledebur), spre stupefacția fiului risipitor al acestuia, Don Alfonso (Gérard Barray).

Acțiunea este complicată deoarece facțiunile nu sunt de la început foarte clare. Karl Sternau intră în conflict cu unul din căpitanii lui Juárez, Verdoja (Rik Battaglia), deși acesta este teoretic în aceeași ”tabără”. Comportamentul banditesc al lui Verdoja conduce însă la excluderea sa din armata revoluționară.

De partea cealaltă se află armata franceză, condusă de mareșalul Bazaine (Jean-Roger Caussimon), care îl susține pe regele Maximilian (acesta nu apare însă în film).

Scopul tuturor este să facă rost cât mai repede de bani iar varianta cea mai simplă pare a fi legendara comoară a aztecilor, al cărui secret îi este dezvăluit de Flathouani (Mirko Kujacic) ultimei prințese aztece, Karja (Theresa Lorca).

Principala problemă a filmului, dincolo de ambiguitățile narative, este lipsa unui final. Practic, totul se termină în ”coadă de pește”, niciunul dintre firele poveștii nu ajunge la un deznodământ, fericit sau nu. Principalele personaje negative, căpitanul Verdoja și Don Alfonso, nici măcar nu ajung să se cunoască. Această problemă rezultă de fapt din divizarea filmului în două părți, Comoara aztecilor fiind doar prima parte, iar Piramida Zeului Soare, partea a doua, din rațiuni legate de durată, fiecare parte având aproximativ 1 oră și 40 de minute. Din păcate, vizionarea unei părți fără a o vedea pe cealaltă este un nonsens. Din acest motiv, în afara Republicii Federale Germane s-a difuzat o variantă ”combinată” a celor două filme, distribuită în general cu numele Les mercenaires du Rio Grande (Mercenarii din Rio Grande), și cu o durată de aproape 2 ore. 

Filmul este interesant deși probabil este sub media celor realizate după romanele lui Karl May. Sternau este ajutat de o serie de personaje tipice filmelor western: pistolarul Frank Wilson (Kelo Henderson), locotenentul Potoca (Gustavo Rojo) dar și de atipicul și comicul vânzător de ceasuri cu cuc Andreas Hassenpfeffer (Ralf Wolter). De altfel, personajul Hasenpfeffer mi s-a părut realmente memorabil: îl completează cu succes pe mult mai seriosul său partener Karl Sternau.

Personajele feminine sunt și ele demne de a fi menționate, mai ales că ies în evidență (și) prin frumusețe: intriganta Josefa (Michèle Girardon într-un rol negativ remarcabil), Rosita Arbellez (Alessandra Panaro) și Karja (Theresa Lorca), mult prea naiva prințesă aztecă. Fiecare dintre ele are cel puțin doi ”admiratori”: Don Alfonso și mareșalul Bazaine o împart pe Josefa cea fără de scrupule, Verdoja și Frank Wilson se bat pentru Rosita iar Don Alfonso și Potoca pentru Karja.

Este interesantă și distribuția destul de echitabilă pe naționalități a actorilor în această co-producție vest-germană-franceză-italiană: americani (Lex Barker, Kelo Henderson, Jeff Corey), germani (Ralf Wolter, Friedrich von Ledebur, Hans Nielsen), francezi (Gérard Barray, Michèle Girardon, Jean-Roger Caussimon), italieni (Rik Battaglia, Alessandra Panaro, Fausto Tozzi), spanioli (Theresa Lorca, Gustavo Rojo) și iugoslavi (marea majoritate a rolurilor minore, în special de indieni). Dacă uneori acțiunea filmului mai lasă de dorit, putem oricând să ne redirecționăm atenția spre peisajele deosebit de atractive. Ele nu sunt însă din Mexic, cum s-ar putea crede, deși a existat ideea de a se filma acolo; din diverse rațiuni, mai ales financiare, s-a renunțat, așa că peisajele sunt din Spania (Catalonia) și fosta Iugoslavie!

Filmul este recomandat iubitorilor genului western dar și a filmelor de aventuri și mistere - în fapt, întreaga acțiune se derulează în jurul unui mister: locația comorii aztecilor. Ca o ultimă curiozitate, filmările au avut loc preponderent în anul 1964, exact la 100 de ani după evenimentele istorice la care fac referire...