Lisa A. Tortorello, My Hero, My Ding. A Memoir of a Girl and Her Grandfather, Tate Publishing & Enterprises LLC, Mustang, Oklahoma, USA, 2010, 124 pag. (este ediția originală, pe care am citit-o).
Cartea nu a fost tradusă în limba română.
Goodreads: 4,61/5; Amazon: 4,7/5; Barnes&Noble: 4,8/5.
Am avut personal șansa să am parte de o familie grozavă - sunt cât se poate de îndatorat părinților și bunicilor pentru tot ceea ce am reușit în viață, și consider că influența lor asupra mea a fost mereu una pozitivă. Am învățat multe lucruri de la ei și, dacă ar fi să mă gândesc doar la bunici, relația mea mai specială a fost cu bunica, unde am petrecut multe vacanțe de vară și mi-am făcut mulți prieteni. Poveștile inspirate din realitate ale bunicii mi-au permis să înțeleg mai bine lumea în care trăiesc, să apreciez mai corect trecutul, să prețuiesc mai mult viitorul.
Lisa A. Tortorello este profesoară în Chicago, în Statele Unite ale Americii, și a avut la rândul ei o relație deosebită cu bunicul ei, pe care o împărtășește cu cititorii în această carte. Deși nu este nici pe departe vreo operă literară sau măcar autobiografică de excepție, cartea reușește să insufle o stare de spirit pozitivă, în ton cu întâmplările hazlii trăite de autoare alături de bunicul ei și alți membri ai familiei sale.
Singurele părți mai ”întunecate” sunt chiar începutul și sfârșitul, și ambele se referă la perioade mai târzii, când autoarea este deja adultă. Poate dacă le-ar fi lăsat pe dinafară, lectura ar fi avut de câștigat, fiindcă atmosfera de fericire paradisiacă creată de amintirile copilăriei și adolescenței s-ar fi perpetuat, și am fi avut o anumită uniformitate narativă și stilistică. Pe de altă parte, începutul are rolul său, de a explica motivele care au stat la baza scrierii acestei cărți, și acestea sunt foarte bine expuse. Iar finalul are și el rolul său, acela de a arăta că în orice familie mai există și probleme, nu curge mereu lapte și miere.
Între aceste două momente, autoarea recurge la tehnica ”flash-back” pentru a povesti o parte din experiențele sale trăite alături de bunicul ei, dar și ceilalți membri ai familiei, în cele mai frumoase perioade ale existenței, cred eu, pentru majoritatea oamenilor: copilăria și adolescența. Întrucât aflăm de la bun început că autoarea e născută în 1968, majoritatea celor relatate au loc în anii 1970 și 1980, iar locația este Chicago și împrejurimile, cu excepția povestirilor despre vacanțele din Florida și Jamaica.
Senzația este de expunere liberă, este ca și când ai sta la un pahar de vorbă cu Lisa, și ea ți-ar povesti niște chestii haioase de când era copil sau adolescent. Sigur, bunicul ei ”Ding” este în majoritatea cazurilor eroul principal al acestor povestiri, alături de autoare însăși, iar relația lor specială transpare cu multă claritate. Deși întâmplările par foarte specific americane, merită menționat faptul că autoarea provine dintr-o familie foarte... italiană, aici incluzând bineînțeles și pe bunici, ceea ce schimbă poate, puțin, substratul poveștii, mai ales din punct de vedere culinar și al obiceiurile religioase catolice, de Crăciun și cu alte ocazii.
Pe de altă parte, bunicul este foarte... american, dacă ar fi să judecăm după unele din pasiunile sale - jocul de golf și echipa de baseball Chicago Cubs (care iată, între timp, a reușit în 2016 să câștige un nou titlu de World Series, după o pauză de... 108 ani). O bună parte din carte este dedicată magazinului de bijuterii patronat de bunic, ”Deno's Jewelry”, menționat mai ales ca ”The Store” pe parcursul cărții, unde a lucrat și autoarea ca ajutor și ucenic, la fel ca și sora ei. Responsabilitățile asumate de autoare, de exemplu cele legate de transportul diamantelor, par astăzi neverosimile pentru un copil. Întâmplările de la fermă sunt de asemenea interesante, precum și amintirile legate de animalele de la fermă, în special câinii.
Multe din întâmplări sunt cu adevărat hazlii și denotă un simț al umorului foarte dezvoltat, astfel că lectura ”curge” cu destul de multă ușurință. Cele câteva poze adaugă o notă de autenticitate în plus unei cărți care, oricum, pare foarte clar bazată pe realitate. Mi-ar fi plăcut să fie și mai multe fotografii, dar poate autoarea nu a dorit să implice și alți membri ai familiei care, cu siguranță, ar fi apărut în unele dintre acestea.
În concluzie, o lectură pentru toate vârstele care, cel puțin în cazul meu, reprezintă o încurajare de a scrie cândva, fără pretenții literare, o autobiografie asemănătoare...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu