Regizor: James Komack. Producător: Robert L. Rosen.
Scenariul: Ziggy Steinberg, pe baza personajelor create de Bob Clark.
Cu: Dan Monahan, Wyatt Knight, Tony Ganios, Mark Herrier, Kaki Hunter.
Filmul este interzis copiilor sub 12 ani și nerecomandat sub 16 ani.
IMDb: 4,8/10; Rotten Tomatoes: 25%; Metacritic: 24%.
Filmele cu și despre adolescenți au fost mai mereu în atenția publicului și au avut, de cele mai multe ori, succes, umplând cinematografele. Ne aducem aminte de seria Liceenii de la noi, dar bineînțeles că o astfel de ”rețetă” nu este una autohtonă, ci a fost îndelung studiată și aplicată în cinematografia americană, unde aceste filme au devenit tot mai... comice, mai aplicate pe ceea ce își dorește să vadă telespectatorul / audiența. Și până la Plăcinta americană au fost destule astfel de filme, comedii cu tentă sexuală, în care personajele principale au fost adolescenți cu hormonii pe cale să explodeze și puși mai mereu pe farse și pe șotii.
Printre acestea se remarcă și seria Porky's din prima jumătate a anilor 1980, o ”trilogie”, respectiv trei filme cu aproximativ aceleași personaje principale, și același context general, cel al anilor 1950, locația fiind liceul Angel High din Florida. Deși le-am văzut pe toate trei, m-aș axa mai mult pe cel mai puțin cunoscut, Porky's Revenge, tradus la noi și cu titlul Goana după fuste 3. Este ultimul film din serie, care se termină (oarecum firesc) cu ceremonia de absolvire a liceenilor de la Angel High. Cam era și cazul, având în vedere că toți actorii principali deja aveau spre 30 de ani și chiar peste.
Surprinzător, filmul al treilea nu mai este regizat de Bob Clark, ci de James Komack, cunoscut mai degrabă pentru filmele și serialele de televiziune, și care (la peste 60 de ani) și-a făcut astfel debutul ca regizor al unui film destinat marilor ecrane. În rest, gașca este în linii mari aceeași, fiind formată din băieții Pee Wee (Dan Monahan), Tommy (Wyatt Knight), ”Meat” (Tony Ganios), Billy (Mark Herrier) și Brian (Scott Colomby), la care se adaugă simpatica Wendy (Kaki Hunter), care de data aceasta nu mai este cuplată cu niciunul din băieți, și astfel relația romantică dintre ea și Pee Wee, care se întrezărea în cele două filme anterioare, nu se continuă și aici, fără nici o explicație. De altfel, Pee Wee pare de data asta interesat în mod exclusiv de eleva suedeză Inga (Kim Evenson), și, ca de obicei, este subiectul principal al farselor colegilor săi, deși într-una dintre farse este înlocuit (spre norocul său) de Tommy. Băieții sunt obsedați doar de sex, și, de data aceasta, de baschet. Cumva cele două aspecte se combină, pentru că fetele care constituie obiectul dorințelor lor sunt majoretele echipei de baschet; dar fetele se dovedesc mai deștepte decât s-ar fi crezut și reușesc să le-o ”coacă” băieților în mod oarecum neașteptat.
Antrenorul echipei de baschet, Goodenough (Bill Hindman) are niște datorii la Porky (Chuck Mitchell), motiv pentru care gașca de băieți de la Angel High intră din nou în dispută cu vechiul lor dușman, care dă și titlul filmului în engleză, și care a lipsit în filmul al doilea. Situația se complică și mai mult din cauza ”relației” dintre Meat și fiica lui Porky, Blossom (Wendy Feign). Porky, proprietarul unui cazinou și bordel ilegal pe un vas, încearcă să se răzbune pe elevii de la Angel High, și situația se tensionează tot mai mult spre final.
În acest film, Porky și cei apropiați lui rămân singurele personaje negative, deoarece profesoara de educație fizică Beulah Balbricker (Nancy Parsons), adversara tradițională a băieților în școală, suferă o transformare incredibilă, de la ”acritura” enervantă de la început (în perfectă continuitate cu personajul din celelalte două filme) la o ființă fericită, numai lapte și miere, la final, fapt datorat, în bună măsură, și celor pe care ea i-a asuprit și care, după multe farse și batjocuri, au făcut o faptă bună, revanșându-se față de ea. Rolul negativ din liceu este parțial preluat de profesoara de biologie, doamna Webster (Rose McVeigh), care este și eroina celor mai neașteptate scene erotice, împreună cu un alt profesor, Dobish (Fred Buch). Eric Christmas interpretează din nou într-o manieră entuziasmantă rolul directorului Carter.
Atmosfera anilor 1950, pe care primele două filme au încercat să o pună în scenă, nu mai e atât de vizibilă aici. Pentru audiența din anii 2020 nici nu mai contează, pentru că oricum totul pare vechi, fie că e raportat la anii 1980 sau la anii 1950. Muzica este unul dintre elementele pozitive ale filmului, și poate cel mai relevant în aducerea în memorie a anilor de după război. În schimb, se renunță complet la orice idee de corectitudine politică, evidentă în filmele anterioare. Filmul nu prea are nici o dimensiune socială sau morală: nici nu prea era cazul, el fiind destinat aproape exclusiv adolescenților și tinerilor, dornici de o porție bună de râs și nimic mai mult. Partea ”erotică” a filmului, poate interesantă (pentru unii) acum peste 35 de ani, pare o glumă dacă o raportăm la standardele din prezent, și chiar este tratată într-o manieră comică și mai puțin senzuală.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu