Diana Gabaldon, Călătoarea, Editura Nemira, Colecția Nautilus Fantasy, București, 2015, 800 pag., traducere de Maria Drăguț (este ediția pe care am citit-o).
Ediția originală: Diana Gabaldon, Outlander, Delacorte Press, New York, 1991. În Marea Britanie cartea a apărut cu titlul Cross Stitch în același an.
Goodreads: 4,2/5; Amazon: 4,6/5; Barnes&Noble: 4,4/5.
Călătoria în timp este una dintre temele mele favorite în literatură și aș menționa aici doar două dintre cărțile care o tratează foarte bine, având și o tentă istorică, și pe care le-am citit și răscitit încă din adolescență: Un yankeu la curtea regelui Arthur de Mark Twain și Prizonierii timpului de Michael Crichton. Ambele au avut parte și de ecranizări remarcabile. Nu mai enumăr numeroasele cărți SF care abordează subiectul într-o altă manieră, la o altă scară - poate doar ca fapt divers, să amintesc Sfârșitul eternității de Isaac Asimov.
Interesul meu inițial a fost așadar clar stârnit de această tematică, la care s-a adăugat faptul că romanul a apărut la o editură recunoscută în publicarea de romane SF, în speță Nemira, și în colecția Nautilus Fantasy (care nu e aceeași cu Nautilus...). Mă așteptam la o carte aparținând genului ”fantastic”, dar - surpriză! - s-a dovedit a fi un roman istoric de dragoste cu câteva elemente fantastice de importanță minoră. Am fost dezamăgit, mai ales că nu mă așteptam ca o editură ca Nemira să publice astfel de gen de cărți - chiar dacă înțeleg interesul comercial al editurii, mai ales că, invers ordinii normale a lucrurilor, cartea a fost tradusă în limba română la 25 de ani de la apariția versiunii originale și abia DUPĂ ce a fost ecranizată într-un serial de succes, Outlander, care a fost difuzat în România ca Străina pe AXN White. Așadar, publicarea i-a vizat în primul rând pe cei care au urmărit serialul... categorie din care eu nu fac parte. De altfel, sezonul 1, singurul difuzat până acum în România, urmărește cu fidelitate evenimentele din această carte. Sezonul 2, care va transmis tot pe AXN White începând cu 22 decembrie 2016 (din câte am citit), va include evenimentele din următorul roman din serie, tradus în română ca Talismanul, publicat de data aceasta (în 2016) înainte de apariția filmului, tot de către editura Nemira și în aceeași colecție. În total sunt 8 cărți din ”seria” Outlander, și autoarea lucrează și la o noua... ceea ce e firesc, cererea din partea publicului fiind foarte mare.
Și acum, să revenim la carte. Intenția autoarei a fost evident aceea de a scrie un roman istoric, sau mai degrabă o fantezie romantică care, pentru a avea toate elementele necesare, nu se putea desfășura în prezent. Fără îndoială, autoarea s-a documentat destul de serios - ea reușește să creeze o imagine clară a timpurilor în care se desfășoară acțiunea, respectiv partea montană a Scoției (Highlands) în 1743. Nu doar Claire Randall este transpusă într-un alt timp, ci și cititorul. Atmosfera specifică secolului al XVIII-lea este bine evocată și reprezentată, inclusiv prin manifestări artistice, folclorice, activități curente (agricultură, creșterea animalelor), superstiții, vânătoare de vrăjitoare, biciuiri, schingiuiri, dezbateri politice, istorie militară, lupte, închisori, crime și torturi.
Da, toate sunt prezente în roman și autoarea are un gust aparte pentru a prezenta cele mai mici detalii, astfel încât cititorul este efectiv părtaș, fără a se putea sustrage emoțional. Totuși, de ce călătoria în timp? Elementul fantastic a fost necesar, cred eu, pentru a avea un punct de vedere modern, actual, asupra faptelor. Ar fi fost greu de imaginat ca o femeie din secolul al XVIII-lea să aibă caracterul independent al lui Claire Randall. Ori, cartea este scrisă prin vocea acesteia: Claire este cea care relatează evenimentele. Ori, cred eu că autoarea își dorea ca cititoarele (cititorii?!) să se poată identifica cu personajul principal, iar acest fapt nu se putea concretiza altfel. În plus, se adaugă un element de natură morală greu de evaluat: Claire este căsătorită în secolul XX cu Frank Randall, și astfel are reținerile ei evidente în a accepta un alt partener în secolul al XVIII-lea. Prezența strămoșului lui Frank, Jonathan Randall, în evenimentele în care Claire este implicată în secolul al XVIII-lea, are și ea multiple semnificații. Asemănarea fizică (până la identitate) a lui Jonathan Randall cu Frank, în contrast cu caracterul său sadic, este un motiv în plus ca în mod subliminal Claire să se simtă atrasă de Jamie Fraser, eroul acestui roman. Cât despre James Fraser, el este desigur eroul perfect, pe placul tuturor (sau majorității) doamnelor care citesc această carte: este în același timp puternic și vulnerabil, este dominant și dominat, atractiv fizic, virgin în momentul căsătoriei, atent, gentil, dur câteodată, blând și tandru în alte momente, și, mai mult decât orice, până peste măsură de îndrăgostit de Claire, pe care o protejează și o salvează... la fel și ea pe el... și, în fine, aici intervin și alte clișee ale romanelor de dragoste, doar că, acțiunea petrecându-se în secolul al XVIII-lea, pericolele sunt la tot pasul, iar abuzurile și tentativele de viol abundă. Scenele de sex dintre cei doi sunt cu adevărat foarte plastic redate, ilustrate aș putea zice... oarecum peste măsură. Perspectiva feminină (sau chiar feministă) este însă cea care predomină, așa că, fără a fi misogin, îmi imaginez că romanul a fost destinat în primul rând persoanelor de sex feminin.
Partea fantastică, după cum spuneam, are o importanță minoră. În capitolele de început, când Claire încă se află în timpul ei (1945), Frank vede o fantomă, dar totul rămâne un mister neelucidat... Apoi doamna Graham îi citește lui Claire în palmă viitorul; ea se dovedește nu doar o chiromantă deosebită dar și o ”vrăjitoare” modernă, văzută de soții Randall printre vrăjitoarele de la Craigh na Dun. Nu mai vorbesc de faptul că Claire se întâlnește (în secolul al XVIII-lea) cu Nessie, atunci când ajunge din nou la Loch Ness. Dar toate aceste elemente fantastice nu joacă nici un rol în intriga de bază a poveștii. Nici măcar Geillis Duncan, o vrăjitoare ”autentică”, venită și ea din viitor (?), nu are vreo implicare majoră în narațiune. De notat și faptul că, pentru Claire, timpul curge la fel și în viitor ca și pentru ea: după câteva luni petrecute în secolul al XVIII-lea, își imaginează că și în secolul XX au trecut tot câteva luni... și asta pare să fie și convingerea Dianei Gabaldon. Deci, cu alte cuvinte, dacă ai plecat din anul 1945 în anul 1743, și ai petrecut x luni acolo, nu te mai poți întoarce decât în 1945 + x luni? Ciudată teorie asupra timpului.
Ar mai și chestiunea adaptării la secolul al XVIII-lea. Claire nu pare a avea probleme deosebite, ceea ce este cel puțin ciudat. Este adevărat, ea este o soră medicală în secolul XX și cunoștințele sale medicale sunt utile și în secolul al XVIII-lea (probabil 90% din profesiile actuale nu ar avea nicio valoare în secolul al XVIII-lea - nu este cazul lui Claire). Apoi, toată lumea o crede spioană, la un moment dat chiar vrăjitoare, dar refuză să explice proveniența ei, decât mult mai târziu, și doar unor persoane de încredere. Cât de logică este o asemenea reținere? De asemenea, am mai fost uimit și de rapiditatea călătoriei în Franța: în câteva ore de navigație, eroii noștri au ajuns din Scoția în Franța! Nu prea îmi dau seama pe unde! Poate autoarea a uitat să ne spună cum au ajuns din Scoția până în sudul Angliei, de unde într-adevăr se poate ajunge în câteva ore în Franța? Dar, apoi, cum era posibilă traversarea întregii Scoții și a Angliei în condițiile acelea?
Ultima problemă pe care simt că ar trebui să o abordez este traducerea. Versiunea originală, în engleză, cuprinde numeroase arhaisme și autoarea a făcut eforturi deosebite ca și limbajul să corespundă, pe cât posibil, cu cel din secolul al XVIII-lea. Traducătoarea n-a mai făcut aceleași eforturi și, drept urmare, cu puține excepții, toți scoțienii au un limbaj cât se poate de contemporan și de standard. În plus, titlul. În engleză, el provine de la felul în care James o alintă pe Claire, Sassenach, adică Outlander, pe românește ar fi ”străină”. Trebuie spus totuși că sassenach este un termen peiorativ, adică o traducere mai corectă ar fi ”vinitură”, și este ciudat că Jamie îl folosește într-un context romantic. În carte, am constatat că s-a tradus cu ”englezoaică”, care nu mi se pare cea mai fericită alegere. Titlul însă s-a tradus și mai frapant: Călătoarea. Mi-e dificil să înțeleg: oare titlul din serial, Străina, nu era suficient de bun?
În final, să mai adaug și faptul că romanul nu este tocmai echidistant din punct de vedere politic. Principalul personaj negativ, Jonathan Randall, este englez, și englezii sunt în general descriși negativ, în contrast cu scoțienii. Ceea ce mi-a adus aminte de Braveheart și de alte filme în care scoțienii sunt preamăriți iar englezii prezentați ca ticăloși, răi, sadici, homosexuali și așa mai departe. Să fie oare doar o răzbunare a istoriei? Poate asta ar putea avea legătură cu faptul că Diana Gabaldon este o scriitoare americană cu origine mexicană (pe linie paternă).
Pentru un roman de debut, este unul excelent. Din păcate, deși are 800 de pagini, nu este terminat. Practic, totul este lăsat în coadă de pește... pentru ca cititorii să cumpere următorul roman din serie. Eu, unul, nu știu dacă o voi face.
Călătoria în timp este una dintre temele mele favorite în literatură și aș menționa aici doar două dintre cărțile care o tratează foarte bine, având și o tentă istorică, și pe care le-am citit și răscitit încă din adolescență: Un yankeu la curtea regelui Arthur de Mark Twain și Prizonierii timpului de Michael Crichton. Ambele au avut parte și de ecranizări remarcabile. Nu mai enumăr numeroasele cărți SF care abordează subiectul într-o altă manieră, la o altă scară - poate doar ca fapt divers, să amintesc Sfârșitul eternității de Isaac Asimov.
Interesul meu inițial a fost așadar clar stârnit de această tematică, la care s-a adăugat faptul că romanul a apărut la o editură recunoscută în publicarea de romane SF, în speță Nemira, și în colecția Nautilus Fantasy (care nu e aceeași cu Nautilus...). Mă așteptam la o carte aparținând genului ”fantastic”, dar - surpriză! - s-a dovedit a fi un roman istoric de dragoste cu câteva elemente fantastice de importanță minoră. Am fost dezamăgit, mai ales că nu mă așteptam ca o editură ca Nemira să publice astfel de gen de cărți - chiar dacă înțeleg interesul comercial al editurii, mai ales că, invers ordinii normale a lucrurilor, cartea a fost tradusă în limba română la 25 de ani de la apariția versiunii originale și abia DUPĂ ce a fost ecranizată într-un serial de succes, Outlander, care a fost difuzat în România ca Străina pe AXN White. Așadar, publicarea i-a vizat în primul rând pe cei care au urmărit serialul... categorie din care eu nu fac parte. De altfel, sezonul 1, singurul difuzat până acum în România, urmărește cu fidelitate evenimentele din această carte. Sezonul 2, care va transmis tot pe AXN White începând cu 22 decembrie 2016 (din câte am citit), va include evenimentele din următorul roman din serie, tradus în română ca Talismanul, publicat de data aceasta (în 2016) înainte de apariția filmului, tot de către editura Nemira și în aceeași colecție. În total sunt 8 cărți din ”seria” Outlander, și autoarea lucrează și la o noua... ceea ce e firesc, cererea din partea publicului fiind foarte mare.
Și acum, să revenim la carte. Intenția autoarei a fost evident aceea de a scrie un roman istoric, sau mai degrabă o fantezie romantică care, pentru a avea toate elementele necesare, nu se putea desfășura în prezent. Fără îndoială, autoarea s-a documentat destul de serios - ea reușește să creeze o imagine clară a timpurilor în care se desfășoară acțiunea, respectiv partea montană a Scoției (Highlands) în 1743. Nu doar Claire Randall este transpusă într-un alt timp, ci și cititorul. Atmosfera specifică secolului al XVIII-lea este bine evocată și reprezentată, inclusiv prin manifestări artistice, folclorice, activități curente (agricultură, creșterea animalelor), superstiții, vânătoare de vrăjitoare, biciuiri, schingiuiri, dezbateri politice, istorie militară, lupte, închisori, crime și torturi.
Da, toate sunt prezente în roman și autoarea are un gust aparte pentru a prezenta cele mai mici detalii, astfel încât cititorul este efectiv părtaș, fără a se putea sustrage emoțional. Totuși, de ce călătoria în timp? Elementul fantastic a fost necesar, cred eu, pentru a avea un punct de vedere modern, actual, asupra faptelor. Ar fi fost greu de imaginat ca o femeie din secolul al XVIII-lea să aibă caracterul independent al lui Claire Randall. Ori, cartea este scrisă prin vocea acesteia: Claire este cea care relatează evenimentele. Ori, cred eu că autoarea își dorea ca cititoarele (cititorii?!) să se poată identifica cu personajul principal, iar acest fapt nu se putea concretiza altfel. În plus, se adaugă un element de natură morală greu de evaluat: Claire este căsătorită în secolul XX cu Frank Randall, și astfel are reținerile ei evidente în a accepta un alt partener în secolul al XVIII-lea. Prezența strămoșului lui Frank, Jonathan Randall, în evenimentele în care Claire este implicată în secolul al XVIII-lea, are și ea multiple semnificații. Asemănarea fizică (până la identitate) a lui Jonathan Randall cu Frank, în contrast cu caracterul său sadic, este un motiv în plus ca în mod subliminal Claire să se simtă atrasă de Jamie Fraser, eroul acestui roman. Cât despre James Fraser, el este desigur eroul perfect, pe placul tuturor (sau majorității) doamnelor care citesc această carte: este în același timp puternic și vulnerabil, este dominant și dominat, atractiv fizic, virgin în momentul căsătoriei, atent, gentil, dur câteodată, blând și tandru în alte momente, și, mai mult decât orice, până peste măsură de îndrăgostit de Claire, pe care o protejează și o salvează... la fel și ea pe el... și, în fine, aici intervin și alte clișee ale romanelor de dragoste, doar că, acțiunea petrecându-se în secolul al XVIII-lea, pericolele sunt la tot pasul, iar abuzurile și tentativele de viol abundă. Scenele de sex dintre cei doi sunt cu adevărat foarte plastic redate, ilustrate aș putea zice... oarecum peste măsură. Perspectiva feminină (sau chiar feministă) este însă cea care predomină, așa că, fără a fi misogin, îmi imaginez că romanul a fost destinat în primul rând persoanelor de sex feminin.
Partea fantastică, după cum spuneam, are o importanță minoră. În capitolele de început, când Claire încă se află în timpul ei (1945), Frank vede o fantomă, dar totul rămâne un mister neelucidat... Apoi doamna Graham îi citește lui Claire în palmă viitorul; ea se dovedește nu doar o chiromantă deosebită dar și o ”vrăjitoare” modernă, văzută de soții Randall printre vrăjitoarele de la Craigh na Dun. Nu mai vorbesc de faptul că Claire se întâlnește (în secolul al XVIII-lea) cu Nessie, atunci când ajunge din nou la Loch Ness. Dar toate aceste elemente fantastice nu joacă nici un rol în intriga de bază a poveștii. Nici măcar Geillis Duncan, o vrăjitoare ”autentică”, venită și ea din viitor (?), nu are vreo implicare majoră în narațiune. De notat și faptul că, pentru Claire, timpul curge la fel și în viitor ca și pentru ea: după câteva luni petrecute în secolul al XVIII-lea, își imaginează că și în secolul XX au trecut tot câteva luni... și asta pare să fie și convingerea Dianei Gabaldon. Deci, cu alte cuvinte, dacă ai plecat din anul 1945 în anul 1743, și ai petrecut x luni acolo, nu te mai poți întoarce decât în 1945 + x luni? Ciudată teorie asupra timpului.
Ar mai și chestiunea adaptării la secolul al XVIII-lea. Claire nu pare a avea probleme deosebite, ceea ce este cel puțin ciudat. Este adevărat, ea este o soră medicală în secolul XX și cunoștințele sale medicale sunt utile și în secolul al XVIII-lea (probabil 90% din profesiile actuale nu ar avea nicio valoare în secolul al XVIII-lea - nu este cazul lui Claire). Apoi, toată lumea o crede spioană, la un moment dat chiar vrăjitoare, dar refuză să explice proveniența ei, decât mult mai târziu, și doar unor persoane de încredere. Cât de logică este o asemenea reținere? De asemenea, am mai fost uimit și de rapiditatea călătoriei în Franța: în câteva ore de navigație, eroii noștri au ajuns din Scoția în Franța! Nu prea îmi dau seama pe unde! Poate autoarea a uitat să ne spună cum au ajuns din Scoția până în sudul Angliei, de unde într-adevăr se poate ajunge în câteva ore în Franța? Dar, apoi, cum era posibilă traversarea întregii Scoții și a Angliei în condițiile acelea?
Ultima problemă pe care simt că ar trebui să o abordez este traducerea. Versiunea originală, în engleză, cuprinde numeroase arhaisme și autoarea a făcut eforturi deosebite ca și limbajul să corespundă, pe cât posibil, cu cel din secolul al XVIII-lea. Traducătoarea n-a mai făcut aceleași eforturi și, drept urmare, cu puține excepții, toți scoțienii au un limbaj cât se poate de contemporan și de standard. În plus, titlul. În engleză, el provine de la felul în care James o alintă pe Claire, Sassenach, adică Outlander, pe românește ar fi ”străină”. Trebuie spus totuși că sassenach este un termen peiorativ, adică o traducere mai corectă ar fi ”vinitură”, și este ciudat că Jamie îl folosește într-un context romantic. În carte, am constatat că s-a tradus cu ”englezoaică”, care nu mi se pare cea mai fericită alegere. Titlul însă s-a tradus și mai frapant: Călătoarea. Mi-e dificil să înțeleg: oare titlul din serial, Străina, nu era suficient de bun?
În final, să mai adaug și faptul că romanul nu este tocmai echidistant din punct de vedere politic. Principalul personaj negativ, Jonathan Randall, este englez, și englezii sunt în general descriși negativ, în contrast cu scoțienii. Ceea ce mi-a adus aminte de Braveheart și de alte filme în care scoțienii sunt preamăriți iar englezii prezentați ca ticăloși, răi, sadici, homosexuali și așa mai departe. Să fie oare doar o răzbunare a istoriei? Poate asta ar putea avea legătură cu faptul că Diana Gabaldon este o scriitoare americană cu origine mexicană (pe linie paternă).
Pentru un roman de debut, este unul excelent. Din păcate, deși are 800 de pagini, nu este terminat. Practic, totul este lăsat în coadă de pește... pentru ca cititorii să cumpere următorul roman din serie. Eu, unul, nu știu dacă o voi face.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu